14 definiții pentru implora


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

implora vt [At: MACEDONSKI, O. I, 252 / Pzi: ~or / E: fr implorer, it, lat implorare] 1 A ruga pe cineva cu umilință. 2 A ruga stăruitor, cu insistență. 3 A chema în ajutor. 4 A cere ceva cu insistență, cu lacrimi, unui superior. 5 A cere mila divinității.

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) din toate puterile, stăruitor (și cu umilință). Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97. Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208. ♦ A cere, a solicita (ceva) stăruitor și cu umilință. Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.

IMPLORÁ vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). [P.i. implór. / < fr. implorer, it., lat. implorare].

IMPLORÁ vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). (< fr. implorer, lat. implorare)

A IMPLORÁ implór tranz. 1) (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insistență. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorare

implorà v. a cere cu umilință și stăruitor, a se ruga cu lacrimi: a implora grația.

*implór, a v. tr. (lat. imploro, -áre, d. plorare, a plînge. V. de- și ex-plor). Cer umilit și cu insistență: a implora ĭertare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră

implorá vb., ind. prez. 1 sg. implór, 3 sg. și pl. implóră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPLORÁ vb. a conjura, (pop.) a jura, a milui, (înv.) a supăra. (Te ~ să mă ajuți!)

IMPLORA vb. a conjura, (pop.) a jura, a milui, (înv.) a supăra. (Te ~ să mă ajuți!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

implorá (implór, implorát), vb. – A ruga stăruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer.Der. implorator, adj. (care imploră). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.

Intrare: implora
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • implora
  • implorare
  • implorat
  • imploratu‑
  • implorând
  • implorându‑
singular plural
  • implo
  • implorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • implor
(să)
  • implor
  • imploram
  • implorai
  • implorasem
a II-a (tu)
  • implori
(să)
  • implori
  • implorai
  • implorași
  • imploraseși
a III-a (el, ea)
  • implo
(să)
  • implore
  • implora
  • imploră
  • implorase
plural I (noi)
  • implorăm
(să)
  • implorăm
  • imploram
  • implorarăm
  • imploraserăm
  • implorasem
a II-a (voi)
  • implorați
(să)
  • implorați
  • implorați
  • implorarăți
  • imploraserăți
  • imploraseți
a III-a (ei, ele)
  • implo
(să)
  • implore
  • implorau
  • implora
  • imploraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

implora

  • 1. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință).
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: cere conjura ruga attach_file 3 exemple
    exemple
    • Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97.
      surse: DLRLC
    • Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208.
      surse: DLRLC
    • Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.
      surse: DLRLC

etimologie: