2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

impertinent, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 60/2 / Pl: ~nți, ~e / E: fr impertinent, lat impertinens, -ntis] 1-2 smf, a (Om) obraznic. 3 av Cu obrăznicie.

IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj. Lipsit de bună-cuviință sau de respect; obraznic, insolent. Dan își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. După afirmările acelui domn, eram, ca literat, o secătură, o nulitate impertinentă. CARAGIALE, O. VII 229. ◊ (Substantivat) Radu-i un impertinent ambițios. ALECSANDRI, T. 1412. Un impertinent, care caută toate chipurile să mă ieie în rîs. NEGRUZZI, S. III 60.

IMPERTINÉNT, -Ă adj., s.m. și f. Obraznic, necuviincios, insolent. [< fr. impertinent, it. impertinente, cf. lat. impertinens].

IMPERTINÉNT, -Ă adj., s. m. f. obraznic, necuviincios, insolent. (< fr. impertinent, lat. impertinens)

IMPERTINÉNT ~tă (~ți, ~te) Care vădește nerușinare; lipsit de respect; obraznic; insolent; neobrăzat. /<fr. impertinent, lat. impertinens, ~ntis

impertinent a. 1. care vorbește sau lucrează în contra buneicuviințe sau a bunului simț; 2. ofensător, grosolan: vorbe impertinente.

*impertinént, -ă adj. (fr. impertinent, lat. impértinens, -éntis, care n’are drept, d. in-, ne, și pértinens, relativ la, compus din per, pin, și tenére, a ținea. V. țin). Obraznic, insolent: om, ton impertinent. Adv. În mod impertinent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte

impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; f. sg. impertinéntă, pl. impertinénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPERTINÉNT adj. v. obraznic.

IMPERTINENT adj. arogant, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neinfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Om ~.)

Impertinent ≠ politicos, tacticos

Intrare: impertinent (adj.)
impertinent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impertinent
  • impertinentul
  • impertinentu‑
  • impertinentă
  • impertinenta
plural
  • impertinenți
  • impertinenții
  • impertinente
  • impertinentele
genitiv-dativ singular
  • impertinent
  • impertinentului
  • impertinente
  • impertinentei
plural
  • impertinenți
  • impertinenților
  • impertinente
  • impertinentelor
vocativ singular
plural
Intrare: impertinent (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impertinent
  • impertinentul
  • impertinentu‑
plural
  • impertinenți
  • impertinenții
genitiv-dativ singular
  • impertinent
  • impertinentului
plural
  • impertinenți
  • impertinenților
vocativ singular
  • impertinentule
  • impertinente
plural
  • impertinenților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

impertinent impertinentă

  • 1. (Om) obraznic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: insolent necuviincios neobrăzat obraznic 4 exemple
    exemple
    • Dan își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început. VLAHUȚĂ, O. A. III 37.
      surse: DLRLC
    • După afirmările acelui domn, eram, ca literat, o secătură, o nulitate impertinentă. CARAGIALE, O. VII 229.
      surse: DLRLC
    • Radu-i un impertinent ambițios. ALECSANDRI, T. 1412.
      surse: DLRLC
    • Un impertinent, care caută toate chipurile să mă ieie în rîs. NEGRUZZI, S. III 60.
      surse: DLRLC

etimologie: