imaginat, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: imagina] 1 Închipuit. 2 Inventat. 3 Creat.

imaginație sf [At: NEGRUZZI, S. I, 38 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr imagination, lat imaginatio, -onis] 1 Capacitate umană de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior. 2 (Pex) Reprezentare produsă de imaginație (1) Si: fantezie, închipuire.

imaginațiune sf vz imaginație

* IMAGINAȚIUNE, IMAGINAȚIE sf. 1 Închipuire, facultatea ce posedă mintea de a-și închipui un lucru pe care ochii nu-l văd: acea putere nepătrunsă a spiritului pe care o numim imaginațiune (CAR.) ¶ 2 📝 Darul artiștilor și literaților de a născoci ceva și de a exprima cu talent concepțiunile lor ¶ 3 Părere neîntemeiată ¶ 4 Idee ciudată, extravagantă [fr.].

IMAGINAT, -Ă, imaginați, -te, adj. Închipuit, scornit, născocit, inventat. Întîmplare imaginată.

IMAGINAȚIE, imaginații, s. f. Capacitatea omenească de a transforma reprezentările care reflectă realitatea existentă și de a crea, pe această bază, noi reprezentări; p. ext. imagine produsă de această facultate; închipuire, fantezie. Imaginația populară nu contrazice legile realității, ci, dimpotrivă, le subliniază. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 183, 8/4. În fine, cu firul cauzalității în mînă, mulți vor gîndi a fi ghicit sensul întîmplărilor lui, reducîndu-le la simple vise a unei imaginații bolnave. EMINESCU, N. 84. – Variantă: imaginațiune (pronunțat -ți-u-) (ODOBESCU, S. II 240) s. f.

IMAGINAȚIE s.f. Capacitatea omenească de a transforma reprezentările care reflectă realitatea existentă și de a crea pe această bază noi reprezentări; invenție. ♦ Închipuire, fantezie. [Gen. -iei, var. imaginațiune s.f. / cf. fr. imagination, lat. imaginatio].

IMAGINAȚIUNE s.f. v. imaginație.

IMAGINAȚIE s. f. capacitatea de a transforma reprezentările ce reflectă realitatea existentă și de a crea pe această bază noi reprezentări; invenție. ◊ închipuire, fantezie. (< fr. imagination, lat. imaginatio)

IMAGINAȚIE ~i f. 1) Capacitate a omului de a-și imagina ceva; închipuire. 2) Produs al acestei capacități. [G.-D. imaginației; Sil. -ți-e] /<fr. imagination, lat. imaginatio, ~onis^[1]

imaginați(un)e f. 1. facultatea de a crea prin cugetare; 2. părere neîntemeiată, idee himerică: e o pură imaginațiune.

*imaginațiúne f. (lat. imaginátio, -ónis). Fantazie, facultatea de a imagina, de a inventa, de a crea, de a concepe: a avea o imaginațiune vie. Fig. Opiniune nefundată, închipuire: e o pură imaginațiune. – Și -áție.

imaginație (desp. -ți-e) s. f., art. imaginația (desp. -ți-a), g.-d. art. imaginației; pl. imaginații, art. imaginațiile (desp. -ți-i-)

imaginație (-ți-e) s. f., art. imaginația (-ți-a), g.-d. art. imaginației; pl. imaginații, art. imaginațiile (-ți-i-)

imaginație s. f. (sil. -ți-e), art. imaginația (sil. -ți-a), g.-d. art. imaginației; pl. imaginații, art. imaginațiile (sil. -ți-i-)^[1]

imaginație

IMAGINAT adj. v. imaginar.

IMAGINAȚIE s. 1. fantezie, inventivitate, invenție, închipuire. (Are o ~ bogată.) 2. v. închipuire. 3. v. fantezie.^[1]

IMAGINAT adj. fictiv, imaginar, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit. (O întîmplare ~.)

IMAGINAȚIE s. 1. fantezie, invenție, închipuire. (Are o ~ bogată.) 2. fantezie, gînd, închipuire. (Îl poartă ~ cu mii de ani in urmă.) 3. fantezie, ficțiune, invenție, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.)

IMAGINAȚIE. Subst. Imaginație, imaginare, închipuire, ficțiune, plăsmuire, născocire, născocitură (rar), născoceală, năzărire, năzăreală, năzâritură (pop.), scornire, scorneală, scornitură (pop.), invenție, inventare, izvodire (înv.), zămislire (fig.). Amăgire, amăgeală, înșelăciune, minciună, basnă (înv.), băsnire (înv.), aparență, irealitate; vis, visare, reverie, iluzie (fig.), iluzionare (fig.), himeră, utopie, fantezie. Nălucă, nălucire, năluceală (rar), nălucitură (rar), fantasmagorie, vedenie, fantomă, fantasmă, arătare, stafie, strigoi, strigoaie, strigoaică; halucinație, miraj, fata morgana. Scornitor, băsnar (înv.), năzarnic (rar), visător, utopist, plăsmuitor, născocitor. Mit, poveste, legendă, basm. Mitologie. Mitomanie. Mitoman. Adj. Imaginar, închipuit, fictiv, de ficțiune, fantastic, fantezist, iluzoriu, himeric, ireal, fantasmagoric, nereal, de basm, inexistent, fantomatic; utopic, utopist, visător, idealist. Născocit, imaginat, părelnic, nălucit, plăsmuit. Irealizabil, nerealizabil, imposibil; amăgitor, înșelător. Imaginativ, ingenios, inventiv, născocitor, scornitor. Mitic, legendar, fabulos, mitologic. Vb. A imagina, a închipui, a inventa, a visa (a vedea, a spune) cai verzi pe pereți, a scorni, a băsni (înv.), a plăsmui, a născoci, a izvodi (înv.), a zămisli (fig.), a scornici (rar), a i se năzări, a i se părea, a-și închipui, a i se năluci, a-și imagina. A visa, a se hrăni cu vise, a se amăgi, a se lăsa dus, a pluti în ireal, a fi (a umbla) cu capul în nori, a trăi cu capul în nori, a nu fi (a nu trăi) cu picioarele pe pămînt, a fi între cer și pămînt, a clădi castele în Spania. Adv. (În mod) iluzoriu, utopic, fantezist, fictiv. V. cunoaștere, ființe imaginare, intuiție, minciună.