hierarhie sf vz ierarhie

ierarchie sf vz ierarhie

ierarh sm [At: MINEIUL (1776), 188²/1 / V: (înv) ~rș, (rar) hi~ / P: ie~, i-e~ / Pl: ~i / E: vsl иѥраръхъ] (Bis) Conducător bisericesc (episcop, mitropolit etc.).

ierarhie sf [At: MINEIUL (1776), 13 / V: hi~, hierarchie, ~rchi~ / Pl: ~ii / E: fr hiérarchie, rs иерархия] 1 Autoritate (1). 2 Putere. 3 Sistem de subordonare în ordinea importanței funcțiilor (religioase, administrative etc.). 4 (Iuz) Regiune condusă de un ierarh. 5 (Fig) Gradație.

ierarș sm vz ierarh

IERARH, ierarhi, s. m. Denumire bisericească oficială care se dă episcopilor sau mitropoliților; arhiereu. Să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241.

IERARHIE, ierarhii, s. f. Sistem de subordonare a gradelor sau a funcțiilor inferioare față de cele superioare. Nu se împlinise jumătate de veac de la descălecarea lui Dragoș, cînd Alexandru I... înființează o ierarhie bisericească și politică. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ (Glumeț) Și atunci bătrînul se resemna ca mulți alții și... se hotărî să aștepte vremea cînd, după ciudatele ierarhii ale existenței, va putea să ia tronul celuilalt. ANGHEL, PR. 53.

IERARHIE s.f. Sistem de subordonare a gradelor, a funcțiilor, a autorităților etc. unele față de celelalte; ordine. [Gen. -iei. / cf. fr. hiérarchie].

IERARHIE s. f. sistem de subordonare a gradelor, funcțiilor, autorităților etc. unele față de celelalte; ordine. (< fr. hiérarchie)

IERARH ~i m. Rang superior în cadrul bisericii oficiale. /<bulg. ierarh

IERARHIE ~i f. Sistem de subordonare consecutivă a gradelor sau treptelor inferioare față de cele superioare. ~ economică. ~a unităților lexicale. [G.-D. ierarhiei] /<fr. hiérarchie

ierarh m. cap bisericesc, arhiereu: Sfinții Trei Ierarhi (adică Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul-de-D-zeu și Ioan Gură-de-aur), sărbătoare ținută la 30 Ianuarie. [Gr. mod.].

ierarhie f. ordinea și subordinarea rangurilor, demnităților, gradelor.

ie- și ĭerárh m. (vgr. ῾ierárhes [= arhiereús], d. iereús, preut, și árho, domnesc). Șef al preuților și călugărilor, arhiereŭ. Sfințiĭ Treĭ Ierarhĭ (adică Vasile cel Mare, Grigore Cuvîntătoru de Dumnezeŭ și Ion Gură-de-aur), o sărbătoare ortodoxă la 30 ianuariŭ.

ie- și ĭerarhíe f. (vgr. ῾ierarhia). Calitatea, demnitatea de ierarh. Ordinea și subordonarea celor noŭă cete de îngerĭ. Gradațiunea funcțiunilor bisericeștĭ, militare saŭ civile.

ierarh s. m., pl. ierarhi

ierarhie s. f., art. ierarhia, g.-d. art. ierarhiei; pl. ierarhii, art. ierarhiile (desp. -hi-i-)

ierarh s. m., pl. ierarhi

ierarhie s. f., art. ierarhia, g.-d. art. ierarhiei; pl. ierarhii, art. ierarhiile

ierarh s. m. (sil. ie-), pl. ierarhi

ierarhie s. f. (sil. ie-), art. ierarhia, g.-d. art. ierarhiei; pl. ierarhii, art. ierarhiile

ierarhie (pr. i-er)

ierarh, -hi.

ierarhie.

ierarh, ierarhi s. m. Persoană confirmată prin hirotonie care are autoritatea de a conduce o eparhie (episcop, arhiepiscop, mitropolit sau patriarh); arhiereu, arhipăstor. – Din bg. ierarh (< gr. ierarhis).

ierarhie, ierarhii s. f. (Bis.) Sistem de subordonare a funcțiilor și persoanelor, confirmate prin hirotonie sau hirotezie, care au autoritatea de a conduce o unitate bisericească și care reprezintă o imitare a ierarhiei cerești (ierarhia hirotonirii: arhiereu, preot și diacon); totalitatea diferitelor trepte ale preoției sacramentale sau ale administrației bisericești (ierarhia jurisdicției de sus în jos: patriarh, mitropolit, arhiepiscop, episcop, protoiereu, preot paroh). – Din gr. ierarhia, fr. hiérarchie.

IERARH s. v. arhiereu.

IERARHIE s. nivel, rang, scară, stare, strat, treaptă. (~ socială.)

IERARH s. (BIS.) arhiereu, (rar) arhipăstor, (înv.) sfetitel. (Episcopul intră în categoria ~ilor.)

IERARHIE s. nivel, rang, scară, stare, strat, treaptă. (~ socială.)