IDOLATRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (Persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.

idolatrie sf [At: CANTEMIR, HR. 252 / V: (înv) ~lola~ / Pl: ~ii / E: fr idolâtrie] 1 Adorare a idolilor (1), în religiile politeiste Si: (iuz) idolatrare (1), (îvr) idoloslujenie (1). 2 (Fig) Iubire exagerată Si: (îvr) idoloslujenie (2). 3 (Fig) Adorație.

idolatru, ~ă smf, a [At: NEAGOE, ÎNV. 255/24 / V: (înv) ~lola~ / Pl: ~ri, ~re / E: ngr ἐιδωλολάτρης, vsl идололатръ, fr idolâtre] 1-2 (Persoană) care se închină la idoli Si: (îvr) idolean (1-2), idolniciar (1-2), idoloslugaș (1-2), idoloslujbnic (1-2), idoloslujitel (1-2), idoloslujitor (1-2). 3-4 (Fig) (Persoană) care iubește pe cineva sau ceva în mod exagerat Si: (îvr) idolean (3-4), idolniciar (3-4), idoloslugaș (3-4), idoloslujbnic (3-4), idoloslujitel (3-4), idoloslujitor (3-4).

idololatrie sf vz idolatrie

idololatru smf, a vz idolatru

IDOLATRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.

IDOLATRIE s. f. 1. Adorarea idolilor, închinare la idoli. Idolatria se practica mai ales în orînduirea comunei primitive. 2. Fig. Iubire exagerată; adorație, idolatrizare. Idolatrie Să nu-ți aduci tu ție! VĂCĂRESCU, la ODOBESCU, S. III 122.

IDOLATRU, -Ă, idolatri, -e, adj. (Despre persoane și colectivități) Care se închină la idoli. În Africa mai sînt băștinași idolatri. ◊ (Substantivat) Vrăjitorii toți se-nchină La o stea ce dă lumină, Numai tu nu, idolatre, Ticălosule-mpărate. TEODORESCU, P. P. 105.

IDOLATRIE s.f. 1. Adorare a idolilor, închinare la idoli. 2. (Fig.) Adorație, iubire exagerată. [Gen. -iei. / < fr. idolâtrie, lat. idolatria, cf. gr. eidolon – idol, latreia – închinare].

IDOLATRU, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se închină idolilor. ♦ (Fig.) (Cel) care iubește (pe cineva sau ceva) cu pasiune. [< fr. idolâtre, lat. idolatris].

IDOLATRIE s. f. 1. adorare a idolilor. 2. (fig.) adorație, iubire exagerată. (< fr. idolâtrie)

IDOLATRU, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se închină idolilor. 2. (fig.) (cel) care iubește cu pasiune. (< fr. idolâtre, lat. idolatris)

IDOLATRIE f. 1) Credință în idoli; închinare la idoli. 2) fig. Dragoste sau admirație exagerată (față de cineva sau de ceva); adorație. [G.-D. idolatriei; Sil. -la-tri-] /<fr. idolâtrie

IDOLATRU ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care crede în idoli; care se închină la idoli. 2) fig. Care idolatrizează; care vădește o pasiune exagerată față de cineva sau de ceva. [Sil. -la-tru] /<fr. idolâtre

idolatrie f. 1. adorare de idoli, cultul zeilor falși; 2. fig. iubire excesivă.

idolatru m. cel ce se închină la idoli.

*idolatríe f. (îld. idololatrie; lat. idololatria, d. vgr. eidololatreia). Închinare la idolĭ. Fig. Ĭubire pasionată. V. politeizm.

*idolátru, -ă^[1] adj. și s. (îld. idololatru; lat. idololatra, d. vgr. eidololátres, d. eidolon, idol, și latreúo, ador. V. zoolatru). Care se închină idolilor.

idolatrie (desp. -la-tri-) s. f., art. idolatria, g.-d. idolatrii, art. idolatriei

idolatru (desp. -la-tru) adj. m., s. m., pl. idolatri; adj. f., s. f. idolatră, pl. idolatre

idolatrie (-la-tri-) s. f., art. idolatria, g.-d. idolatrii, art. idolatriei

idolatru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolatri; adj. f., s. f. idolatră, pl. idolatre

idolatrie s. f. (sil. -tri-), art. idolatria, g.-d. idolatrii, art. idolatriei

idolatru adj. m., s. m. (sil. -tru), pl. idolatri; f. sg. idolatră, pl. idolatre

IDOLATRIE s. v. adorație.

IDOLATRU adj., s. păgân.

IDOLATRIE s. adorație, venerație. (Simte pentru ea o adevărată ~.)

IDOLATRU adj., s. (BIS.) păgîn, politeist, (înv.) idoloslugaș, idoloslujebnic.