13 definiții pentru idioție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

idioție sf [At: CARAGIALE, T. II, 195 / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: idiot + -ie] 1 Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea vorbirii și a deprinderilor elementare și prin rămânerea la nivelul intelectual al unui copil de doi ani Si: cretinism, idioțenie (2). 2 Idioțenie (1).

IDIOȚÍE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

IDIOȚÍE, idioții, s. f. Debilitate mintală din naștere, care se caracterizează prin absența aproape totală a funcțiunilor psihice. ♦ (Familiar) Faptă sau vorbă prostească; prostie, neghiobie, idioțenie; scriere proastă, fără valoare. Tot timpul am citit un roman polițist, o idioție complicată. SADOVEANU, A. L. 25. - Pronunțat: -di-o-.

IDIOȚÍE s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].

IDIOȚÍE s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ◊ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)

IDIOȚÍE ~i f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; cretinism; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie

idioție f. stare de idiot, stupiditate.

*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce’nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile

idioțíe s. f. (sil. -di-o-), art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; pl. idioțíi, art. idioțíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IDIOȚÍE s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.

IDIOȚIE s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tîmpeală, tîmpenie, (rar) tîmpie, tîmpime. 2. dobitocie, idioțenie, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)

Intrare: idioție
  • silabație: i-di-o- info
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idioție
  • idioția
plural
  • idioții
  • idioțiile
genitiv-dativ singular
  • idioții
  • idioției
plural
  • idioții
  • idioțiilor
vocativ singular
plural

idioție

etimologie: