3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

idioți vtr [At: DA ms / P: i-di-o~ / Pzi: esc / E: idiot] 1-2 A deveni (sau a face să devină) idiot (2) Si: a se idiotiza (1-2). 3-4 (Pfm; pex) A (se) prosti.

IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care manifestă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.

idiot, ~oa [At: DELAVRANCEA, S. 126 / P: i-di-ot / Pl: ~oți, ~oate / E: fr idiote] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de idioție (1) Si: cretin, tâmpit. 3-4 smf, a (Pfm; pex) (Om) prost.

IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale ființelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.

IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj. Care suferă de debilitate mintală, care este lipsit total de inteligență. ◊ Fig. Mînia lui... idioată era atît de ridiculă. DELAVRANCEA, S. 126. ◊ (Substantivat) Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot. A! ce nenorocire! ce mare idiot! ALEXANDRESCU, P. 89. – Pronunțat: -di-ot.

IDIÓT, -OÁTĂ adj., s.m. și f. (Om) lipsit complet de inteligență; tâmpit. [Pron. -di-ot. / < fr. idiot, lat. idiota, gr. idiotes].

IDIÓT, -OÁTĂ adj., s. m. f. (om) lipsit complet de inteligență; cretin. (< fr. idiot, lat. idiota)

IDIÓT ~oátă (~óți, ~oáte) și substantival (despre persoane) 1) Care suferă de idioție; cu capacități mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmpit; stupid; nerod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot

idiot a. și m. lipsit de minte, stupid. [La Greci, idiot desemna pe omul din popor (în opozițiune cu omul public și cu magistratul), de unde cel lipsit de învățătură sau și a cărui minte nu s’a desvoltat].

*idiót, -oátă adj. și s. (fr. idiot, lat. idióta, idiot, d. vgr. idiótes, care n’are educațiune liberă, neînvățat, necercat în lume, prost). Prost, stupid: om idiot, casă de construcțiune idioată. Adv. A vorbi idiot.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte

idiót adj. m., s. m. (sil. -di-ot), pl. idióți; f. sg. idioátă, pl. idioáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IDIOȚI vb. (MED.) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) imbeciliza, a (se) prosti, a (se) tîmpi.

IDIÓT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tâmpit, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tâmpit. (O glumă ~oată.)

IDIOT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tîmpit, (rar) tîmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tîmpit. (O glumă ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

idiót (idioátă), adj. – Cretin, tîmpit. Fr. idiot.Der. idioție, s. f. (debilitate mintală maximă); idioțenie, s. f. (idioțenie; tîmpenie); idiotism, s. n., din fr., și înainte (sec. XVIII) din gr. ἰδιωτισμός. – Comp. idiomel, adj. și s. n. (imn bisericesc cu melodie proprie), din ngr. ἰδιόμελος.

Intrare: idioți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • idioți
  • idioțire
  • idioțit
  • idioțitu‑
  • idioțind
  • idioțindu‑
singular plural
  • idioțește
  • idioțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • idioțesc
(să)
  • idioțesc
  • idioțeam
  • idioții
  • idioțisem
a II-a (tu)
  • idioțești
(să)
  • idioțești
  • idioțeai
  • idioțiși
  • idioțiseși
a III-a (el, ea)
  • idioțește
(să)
  • idioțească
  • idioțea
  • idioți
  • idioțise
plural I (noi)
  • idioțim
(să)
  • idioțim
  • idioțeam
  • idioțirăm
  • idioțiserăm
  • idioțisem
a II-a (voi)
  • idioțiți
(să)
  • idioțiți
  • idioțeați
  • idioțirăți
  • idioțiserăți
  • idioțiseți
a III-a (ei, ele)
  • idioțesc
(să)
  • idioțească
  • idioțeau
  • idioți
  • idioțiseră
Intrare: idiot (adj.)
idiot1 (adj.) adjectiv
  • silabație: i-di-ot info
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiot
  • idiotul
  • idiotu‑
  • idioa
  • idioata
plural
  • idioți
  • idioții
  • idioate
  • idioatele
genitiv-dativ singular
  • idiot
  • idiotului
  • idioate
  • idioatei
plural
  • idioți
  • idioților
  • idioate
  • idioatelor
vocativ singular
plural
Intrare: idiot (s.m.)
  • silabație: i-di-ot info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiot
  • idiotul
  • idiotu‑
plural
  • idioți
  • idioții
genitiv-dativ singular
  • idiot
  • idiotului
plural
  • idioți
  • idioților
vocativ singular
  • idiotule
plural
  • idioților
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

idiot (adj.)

etimologie:

idiot, idioată (persoană) idioată

etimologie: