ide sfp [At: DA / E: fr ides, lat idus] (În calendarul roman) 1 A cincisprezecea zi a lunilor martie, mai, iulie și octombrie și a treisprezecea zi a celorlalte luni ale anului. 2 (Îs) ~le lui Marte Data morții lui Iulius Caesar. 3 (Liv; îas) Dată fatidică.

IDE s. f. pl. (La romani) Nume dat zilei a cincisprezecea din lunile martie, mai, iunie și octombrie și zilei a treisprezecea din celelalte luni.

IDE s.f.pl. (Ist.) A cincisprezecea zi a lunilor martie, mai, iulie și octombrie și a treisprezecea zi a celorlalte luni din calendarul roman. ◊ Idele lui Marte = data morții lui Iulius Caesar; dată fatidică. [< lat. idus, fr. ides].

IDE¹ s. f. pl. a cincisprezecea zi a lunilor martie, mai, iulie și octombrie și a treisprezecea a celorlalte luni din calendarul roman. (< fr. ides, lat. idus)

ide n. pl. a 15 sau a 13 zi a lunei, în calendarul roman: idele lui Martie.

*íde f. pl. (lat. idus). A cincĭ-spre-zecea zi a luĭ Martie, Maĭ, Iuliŭ și Octobre și a treĭ-spre-zecea a celor-lalte lunĭ ale calendaruluĭ roman: Cezar a fost asasinat la idele luĭ Martie.

ideo- [At: DN³ / P: i-de-o- / E: fr idéo-] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1 Referitor la idee. 2 De idei.

-oid [At: DN³ / P: o-id / E: fr -oïde, it -oide] Element secund de compunere savantă cu semnificația „în formă de”.

IDEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) idee”, „de idei”. [Pron. -de-o-. / < fr. idéo-, it. ideo-, cf. lat., gr. idea].

-OID Element secund de compunere savantă cu semnificația „în formă de”. [Pron. -o-id. / < fr. -oïde, it. -oide, cf. gr. eidos].

-ID² elem. v. -oid.

IDEO- elem. ide²(o)-.

IDE²(O)- elem. „idee”, „noțiune”. (< fr. idé/o/-, cf. gr. idea, formă, aparență)

-OID, -ID² elem. „În formă de”, „aspect, aparență”. (din fr. -oïde, -ïde, cf. gr. eidos)

ide s. f. pl.

ide s. f. pl.

ide s. f. pl.

-ID (-IDĂ) „în formă de, cu aspect de”. ◊ gr. eidos „formă, aparență” > fr. -ïde, germ. -id, it. -ide, engl. -id > rom. -id și -idă.

IDEO- „idee, noțiune”. ◊ gr. idea „formă, aparență, idee” > fr. idéo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. ideo-. □ ~frenie (v. -frenie), s. f., stare patologică mintală caracterizată prin anomalia ideilor; ~genie (v. -genie₁), s. f., formare a ideilor; ~glosie (v. -glosie), s. f., termen prin care se pune în evidență însușirea de unicitate a personalității; ~grafie (v. -grafie), s. f., sistem de reprezentare a ideilor prin semne care sugerează obiectele; ~gramă (v. -gramă), s. f., semn grafic utilizat în scrierea hieroglifică pentru a nota un cuvînt sau o idee; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care formulează, apără și reprezintă ideologia unei clase sau a unui grup social; ~logie (v. -logie₁), s. f., totalitatea ideilor și concepțiilor care exprimă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unei clase sau ale unei categorii sociale, determinate de condițiile obiective ale existenței acesteia; ~motor (v. -motor), adj., care intră în acțiune sub influența unei excitări cerebrale.

Idele lui Marte – Idele, la romani, marcau jumătatea lunii. Istoria atestă că Cezar ar fi fost prevenit de auguri că idele lui Marte îi vor fi fatale. El s-a arătat surd la aceste prorociri, dar s-a întîmplat ca într-adevăr de idele lui Marte să fie asasinat. Și de-atunci, în publicistică și în retorică, se desemnează prin aceste cuvinte o răscruce primejdioasă, adică o scurtă perioadă de timp cu pericole prevăzute mai de mult. În Caleidoscopul lui A. Mirea, găsim, printre Sonete de Mart, unul care începe cu: Ferește-te de Idele lui Marte. Iar în poezia Pentru liniștire de Heine: „Steaua asta-i apără de moarte/ Și-i scapă și de Idele lui Marte.” (v. 23-24). IST.