3 intrări

Articole pe această temă:

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).

hoit sn [At: ZILOT, CRON. 339 / Pl: ~uri / E: mg holt] 1 Cadavru intrat în descompunere. 2 (Lpl) Cantități mari de carne. 3 (Fig; irn) Corp omenesc. 4 (Fig; pop) Om mare, gras și greoi în mișcări.

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș1. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru de animal sau (mai rar) de om, intrat în descompunere; mortăciune, stîrv, leș. Hoitul îl mîncase fiarele pădurii. STANCU, D. 21. Nici vederea hoitului lui Rădașcă nu i-ar fi putut aduce liniștea. SADOVEANU, P. M. 273. La periferie, unde unii viețuiesc ca gunoaiele, s-au deschis ferestrele. Mizeria s-arată rîncedă – ca un hoit prea învechit. SAHIA, N. 64. 2. Fig. (Popular, cu nuanță depreciativă) Om mare la trup și gras peste măsură, greoi în mișcări. Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, aista sînt: am văzut eu și hoituri mari și nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate! CREANGĂ, P. 149.

HOIT ~uri n. pop. 1) Cadavru, mai ales de animal, în descompunere; mortăciune; stârv; zdohnitură. 2) pop. peior. Om foarte gras și greoi în mișcări. [Monosilabic] /<ung. holt

hoit n. mortăciune: hoit să fie, de corbi nu-i lipsă AL. [Ung. HOLT].

hoĭt n., pl. urĭ (ung. holt, mort [= halott, cadavru], ca uĭt față de ult. V. hoaĭtă). Stîrv, leș, cadavru. Fig. Iron. Mîncare de carne: ce atîta hoĭt la masă?

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum).Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

  1. În original, foarte interpretabil, adaptat pentru supt și înțelept. cata

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, F. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină 2. 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!músca-hóiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. múștei-hóiturilor

!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre

!múscă-de-cárne (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cárne; pl. múște-de-cárne

músca hóiturilor s. f. art. + s. n.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HOIT s. cadavru, corp, leș, mortăciune, stîrv, trup, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă.

MUSCĂ-ALBÁSTRĂ s. v. viermănar.

MUSCĂ-DE-HÓIT s. v. viermănar.

arată toate definițiile

Intrare: hoit
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hoit
  • hoitul
  • hoitu‑
plural
  • hoituri
  • hoiturile
genitiv-dativ singular
  • hoit
  • hoitului
plural
  • hoituri
  • hoiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-albastră
muscă-albastră substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-albastră
  • musca-albastră
plural
  • muște-albastre
  • muștele-albastre
genitiv-dativ singular
  • muște-albastre
  • muștei-albastre
plural
  • muște-albastre
  • muștelor-albastre
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • musca-hoiturilor
plural
genitiv-dativ singular
  • muștei-hoiturilor
plural
vocativ singular
plural
muscă-de-carne substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-de-carne
  • musca-de-carne
plural
  • muște-de-carne
  • muștele-de-carne
genitiv-dativ singular
  • muște-de-carne
  • muștei-de-carne
plural
  • muște-de-carne
  • muștelor-de-carne
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-de-hoit
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-de-hoit
  • musca-de-hoit
plural
genitiv-dativ singular
  • muște-de-hoit
  • muștei-de-hoit
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hoit

  • 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; leș (1.).
    exemple
    • Hoitul îl mîncase fiarele pădurii. STANCU, D. 21.
      surse: DLRLC
    • Nici vederea hoitului lui Rădașcă nu i-ar fi putut aduce liniștea. SADOVEANU, P. M. 273.
      surse: DLRLC
    • La periferie, unde unii viețuiesc ca gunoaiele, s-au deschis ferestrele. Mizeria s-arată rîncedă – ca un hoit prea învechit. SAHIA, N. 64.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat popular Om mare, gras și greoi în mișcări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, aista sînt: am văzut eu și hoituri mari și nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate! CREANGĂ, P. 149.
      surse: DLRLC

etimologie:

muscă-albastră musca-hoiturilor muscă-de-carne

  • 1. Specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: muscoi viermănar

etimologie:

muscă-de-hoit

etimologie: