HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

hodorog¹ i [At: CREANGĂ, P. 34 / V: ~ob, ~sc, ~nc, odoronc / E: fo] Cuvânt care imită un: 1 Zgomot produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari. 2 Zgomot al mersului zdruncinat al unui vehicul (defect). 3 Zgomot produs de funcționarea unui mecanism (stricat).

hodorog², ~oagă [At: LB / V: hăd~, hădoragă, od~ / Pl: ~i, ~e / E: hodorogi] 1-2 sn (Obiect sau) vehicul învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 3 smf Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 4 smf (Spc) Bătrân ramolit și urâcios. 5 smf (D. vite) Mârțoagă. 6 smf (Fig) Flecar. 7 sfa Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi. 8 sfa Melodie după care se dansează hodoroaga (6).

hodorog³, ~oagă sn^[1] [At: DA ms / V: ~ob, ~oabă / Pl: ~oage / E: nct] 1 (Pes) Coș înalt fără fund întrebuințat la prinderea peștelui din apă mică. 2 (Min; îf ~oabă) Ascensor cu care se coboară în mină.

HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, subst. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

HODOROG¹ interj. (Și în forma hodoronc) Onomatopee care redă zgomotul produs de căderea sau ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul pe un drum rău etc. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. Deodată, numai ce hodorog! leagănul cu piatra, jos. ȘEZ. II 54. ◊ (În corelație cu «tronc», exprimă o izbitură sau începutul, alteori sfîrșitul unei căderi) Și boii, spărieți, pornesc ca niște zmei; Însă deodată hodoronc! Dăm într-un șanț cu toții tronc! ALECSANDRI, T. I 351. Vai de tine! de trăsură! De voiești primblare... tronc? Dinții toți îți sar din gură Într-un veșnic hodoronc! id. ib. 149. ◊ Expr. Hodoronc- (sau, rar, hodorog-)tronc, se spune cînd cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau spune o vorbă deplasată. Și hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. DELAVRANCEA, la TDRG. Îmi istorisi un amor al lui, un fel de nuvelă nesărată și banală, care se isprăvea printr-un «Adio» ce cădea așa, hodoronc-tronc, fără nici un motiv. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Trîntește vorba Hodorog-tronc ca o roată. PANN, P. V. I 9. – Variantă: hodoronc interj.

HODOROG², hodorogi, s. m. Epitet injurios dat unui bătrîn care abia se mai ține pe picioare; căzătură, ramolit. Ciolane de hodorog bătrîn... butuci, nu picioare! – se înciudă moșneagul pe sine. MIHALE, O. 365. Pleacă d-aici... hodorogule... mai mă întrebi și al cui sînt? PREDA, Î. 37. Și un hodorog ca socru-său avea să i se împotrivească! GÎRLEANU, N. 31. Ah, hodorog șiret, că n-am știut! întîi pe tine te-aș fi răpus! DELAVRANCEA, S. 250.

HODOROG¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unui obiect tare și voluminos) [Var. hodoronc] /Onomat.

HODOROG² m. Persoană bătrână, slabă și neputincioasă. /v. a hodorogi

hodorog! int. exprimă sgomotul ce fac lucrurile învechite: hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo... carul se strică CR. ║ n. V. hodoroagă. [Onomatopee].

1) hodoróg m. (din hodorogesc). Fam. Om hodorogit: un hodorog de moșneag, măĭ hodorogule!

hădorog, ~ragă sn, sf vz hodorog²

hodoroabă¹ sf [At: ALRM II/I, h. 296 / Pl: ~be / E: nct] (Reg) Coșarcă.

hodorob¹ sn vz hodorog¹

hodorob², ~oabă sn, sf vz hodorog³

hodoronc i vz hodorog¹

hodorosc i vz hodoronc¹

odorog² sn vz hodorog² corectat(ă)

HODOROAGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (mai ales vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. A cîștigat azi cîteva copeici, cu hodoroaga pe patru roate. CAMILAR, TEM. 51.

HODORONC interj. v. hodorog¹.

HODOROAGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. ♦ Epitet dat unei persoane bătrîne și ramolite. – Din hodorog².

HODOROAGĂ ~ge f. Vehicul hodorogit, care face mult zgomot. /Din hodorog

HODORONC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unor obiecte tari și voluminoase). ◊ ~-tronc se folosește când se întâmplă un lucru neașteptat sau când cineva spune o vorbă nepotrivită. /Onomat.

hodoroagă f. 1. lucru vechiu și stricat: o hodoroagă de căruță ISP.; 2. (ironic) căzătură de om: hodoroagă bătrână; 3. fam. toacă gură. [V. hodorog].

hodoronc! int. exprimă sunetul unui lucru ce cade cu vuet: hodoronc tronc! ║ n. flecărie continuă: întrun veșnic hodoronc Al. [V. hodorog].

hodoroágă f., pl. oage (d. hodorog). Fam. Iron. Unealtă, mașină saŭ femeĭe hodorogită: o hodoroagă de căruță, de babă. V. cotoroanță și daradaĭcă.

hodorónc saŭ hodorónc trónc (d. a hodorogi și infl. de tronc) interj. care arată căderea unuĭ lucru greŭ care se rostogolește: De odată aud „hodoronc tronc”! Ce era? Căzuse dulapu cu toate oalele! Arată și surpriza din cauza uneĭ vorbe nepotrivite, ca și tronc singur: Hodoronc tronc! Mult te-aĭ gîndit pîn’aĭ vorbit? S. n. Hodorogeală, flecărire continuă: a o duce tot într’un hodoronc.

hodorog¹ (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroage

hodorog² (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorogi

hodorog¹ (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorogi

hodorog² (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroage

hodorog (persoană) s. m., pl. hodorogi

hodorog/hodoronc interj.

hodorog (obiect) s. n., pl. hodoroage

hodoroagă (persoană; obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodoronc interj.

hodoroagă (persoană, obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

!hodoronc interj.

hodoroagă (femeie, obiect) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodoronc v. hodorog

hodoroagă, -ge.

HODOROG s. v. babalâc.

HODOROG s. babalîc, baccea, căzătură, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hîrb. (A ajuns un ~.)

hodoronc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe grele. – Var. hodorosc, hodorog. Creație expresivă, cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se folosește adesea în compunere: hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greșeală foarte mare. Pentru intenția expresivă, cf. compunerea asemănătoare hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (var. hodorog), s. n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu sl. udorobĭ „oală”; horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. hadaró „îmblăciu” (cf. hădărag); hodoroagă, s. f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar); hodoroabă, s. f. (vechitură, lucru uzat); hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers); hodorogeală, s. f. (zgomot supărător, zdrăngănit); hodroage, s. f. pl. (boarfe, catrafuse); înhodoroba, vb. (a repara); hodrînc, s. n. (Trans., unealtă, sculă); hodrînca (var. hobrînca), vb. (a scutura, a zgîlțîi).

hodorog², hodoroage, s.n. (reg.) coș înalt și fără fund pentru prinderea peștelui în bălțile (ochiurile) cu apă mică.