HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

hodorog², ~oagă [At: LB / V: hăd~, hădoragă, od~ / Pl: ~i, ~e / E: hodorogi] 1-2 sn (Obiect sau) vehicul învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 3 smf Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 4 smf (Spc) Bătrân ramolit și urâcios. 5 smf (D. vite) Mârțoagă. 6 smf (Fig) Flecar. 7 sfa Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi. 8 sfa Melodie după care se dansează hodoroaga (6).

HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, subst. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

HODOROG², hodorogi, s. m. Epitet injurios dat unui bătrîn care abia se mai ține pe picioare; căzătură, ramolit. Ciolane de hodorog bătrîn... butuci, nu picioare! – se înciudă moșneagul pe sine. MIHALE, O. 365. Pleacă d-aici... hodorogule... mai mă întrebi și al cui sînt? PREDA, Î. 37. Și un hodorog ca socru-său avea să i se împotrivească! GÎRLEANU, N. 31. Ah, hodorog șiret, că n-am știut! întîi pe tine te-aș fi răpus! DELAVRANCEA, S. 250.

HODOROG² m. Persoană bătrână, slabă și neputincioasă. /v. a hodorogi

1) hodoróg m. (din hodorogesc). Fam. Om hodorogit: un hodorog de moșneag, măĭ hodorogule!

hodorog² (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorogi

hodorog¹ (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorogi

hodorog (persoană) s. m., pl. hodorogi

hodorog, hodoronc, hodorogi După TDRG este vorba de o interjecție hodorog, din care s-a dezvoltat un substantiv hodorog, hodoroagă, apoi (ce e drept Tiktin nu o spune direct) verbul a hodorogi. Pentru etimologie, TDRG trimite la magh. hadaró „îmblăciu”, „”palavragiu„. Se-parat este inserat hodoronc-tronc, fără etimologie. DA merge cam pe aceeași linie, numai că precizează că hodorogi e derivat de la hodorog, iar pe acesta îl compară și cu magh. hadarni ”a da în dreapta și în stînga„, ”a flecări„; cît despre hodoronc-tronc, acesta este considerat o variantă a lui hodorog. CADE și DLRM nu aduc nimic nou în această chestiune. În sfîrșit Scribain extrage pe hodorogi din ucr. хóдором ходити ”a tremura„, pe cînd hodorog și hodoronc ar fi ambele derivate din hodorogi. Această din urmă ipoteză este cea mai apropiată de adevăr. E puțin probabil ca un substantiv sau un verb maghiar să reflecte în romînește printr-o interjecție, fără să cunoaștem formă intermediară flexibilă. Apoi faptul că apar alături hodorog și hodoroagă indică cel puțin pentru unul din ele, dacă nu pentru amîndouă, originea post-verbală. Sensul cuvintelor ungurești citate este destul de depărtat de al cuvintelor romînești. Alături de ucr. хóдором găsim și rus. хóдор, în expresia ходить хóдором (Ușakov; ходорóм, Dahl) ”a se cutremura". De aici în romînește, cu sufixul -og, hodorog, de unde verbul hodorogi, și, ca postverbal de la acesta, hodoroagă. Cît despre hodoronc-tronc, pare limpede că termenul al doilea l-a influențat pe primul, formînd împreună o expresie rimată.

HODOROG s. v. babalâc.

HODOROG s. babalîc, baccea, căzătură, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hîrb. (A ajuns un ~.)

hodoróg, -oagă, hodorogi, -oage, adj., s.m.f. Om bătrân, ramolit. – Der. regr. din hodorogi „a se ramoli” (MDA).