11 definiții pentru hleab


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HLEAB, hleaburi, s. n. (Reg.) Lucru rău, stricat, vechi. – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit”.

HLEAB, hleaburi, s. n. (Reg.) Lucru rău, stricat, vechi. – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit”.

hleab sn [At: CREANGĂ, GL. / V: (reg) hliab, hol~ / Pl: ~uri / E: cf rs, ucr хлябать „a fi hodorogit”] (Mol; Buc) 1-2 Obiect stricat sau vechi. 3 (Gmț; îf hol~) Casă. 4-5 (Buc; d. oameni; prt) Moșneag sau babă. 6 (Reg; lpl) Clădiri auxiliare ale unei gospodării.

HLEÁB, hleaburi, s. n. (Mold., Bucov.) Lucru rău, stricat, hîrbuit; vechitură, hîrb. Mergînd, de șagă, cu un hleab de pușcă împrumutat la un vînat de urși. La TDRG. Boierii noștri sînt în stare să ducă la balamuc pe cineva de la noi care ar veni cu o idee nouă, dar laudă cu josnicie toate hleaburile pe care străinătatea le-a scos de mult din hangare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/2. ◊ Fig. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptior știe și hleabul de baba mea de acasă. CREANGĂ, P. 130.

HLEAB ~uri n. pop. 1) Obiect învechit și deteriorat; vechitură. 2) fig. peior. Om (sau animal) slăbănog și sleit de puteri (din cauza vârstei înaintate sau a unei boli); rablă. /cf. ucr. chljabaty

hleab n. Mold. 1. căzătură de om: știe și hleabul de baba mea CR.; 2. hârb, vechitură: un hleab de pușcă. [Origină necunoscută].

hleab (ea dift.) n., pl. urĭ (met. din bleah). Nord. Fam. Bleah, lucru saŭ persoană hodorogită: un hleab ca părintele Vavila (VR. 1911, 8, 225), un hleab de pușcă, de babă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hleab (reg.) s. n., pl. hleáburi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hleáb (hleáburi), s. n.1. (Mold.) Rest, fragment, ciob. – 2. Hîrb. Sl. chlĕbŭ „pîine” (Cihac, II, 193). Trebuie să fi însemnat la început „rest de pîine, bucată” și de aici „rest”. DAR pleacă de la rus. chljabatĭ „a se rablagi”; Scriban crede că este vorba de o metateză a lui bleah < bleau.Der. hlibui, vb. (a deteriora; a strica); hliban, s. n. (Mold., pîine); înhleba, vb. (Mold., a purta pantofi prea mari).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hleáb, hleaburi, s.n. – (reg.) Acaret; construcții anexe din curtea unei gospodării tradiționale: „Să s-aline cu tăte marhăle, / În tăte hleaburile” (Papahagi, 1925: 280). ♦ (top.) Dealul hleabului, arătură în Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit” (DA, cf. DER; DEX, MDA), ref. la sensul de „lucru rău, stricat, vechi; ciob, hârb”; cf. sl. răsăritean chlěvŭ „grajd” (Petrovici, cf. Frățilă).

hleáb, -uri, s.n. – Acaret, construcții anexe din curtea unei gospodării tradiționale: „Să s-aline cu tăte marhăle, / În tăte hleaburile” (Papahagi 1925: 280). – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit”, ref. la hleab cu sensul de „lucru rău, stricat, vechi; ciob, hârb”.

Intrare: hleab
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hleab
  • hleabul
  • hleabu‑
plural
  • hleaburi
  • hleaburile
genitiv-dativ singular
  • hleab
  • hleabului
plural
  • hleaburi
  • hleaburilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hleab

  • 1. regional Lucru rău, stricat, vechi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: hârb vechitură 3 exemple
    exemple
    • Mergînd, de șagă, cu un hleab de pușcă împrumutat la un vînat de urși. La TDRG.
      surse: DLRLC
    • Boierii noștri sînt în stare să ducă la balamuc pe cineva de la noi care ar veni cu o idee nouă, dar laudă cu josnicie toate hleaburile pe care străinătatea le-a scos de mult din hangare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/2.
      surse: DLRLC
    • figurat Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptior știe și hleabul de baba mea de acasă. CREANGĂ, P. 130.
      surse: DLRLC

etimologie: