hleab, -uri, s.n. – Acaret, construcții anexe din curtea unei gospodării tradiționale: „Să s-aline cu tăte marhăle, / În tăte hleaburile” (Papahagi 1925: 280). – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit”, ref. la hleab cu sensul de „lucru rău, stricat, vechi; ciob, hârb”.