2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HITÍT, -Ă, hitiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Populație de limbă indo-europeană care a pătruns în milen. II î. H. în Asia Mică; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține hitiților (1), privitor la hitiți. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de hitiți. – Din fr. hittite.

hitit, ~ă [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: fr hittite] 1 smf Persoană care făcea parte dintr-o populație indo-europeană care a pătruns în mil. II î.Hr. în Asia Mică. 2 a Care aparține hitiților (1). 3 a Privitor la hitiți (1). 4 a Specific hitiților (1). 5 sf Limbă vorbită de hitiți.

HITÍT, -Ă, hitiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o populație de limbă indo-europeană care a pătruns în mileniul al II-lea a. Cr. în Asia Mică. 2. Adj. Care aparține hitiților (1), privitor la hitiți. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de hitiți. – Din fr. hittite.

HITÍT, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) al unei populații indo-europene din Asia Mică (al II-lea mileniu a. Chr.). ◊ (s. f.) limbă vorbită de hitiți, cu scriere folosind caractere cuneiforme babiloniene. (< fr., engl. hittite)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hitít adj. m., s. m., pl. hitíți; adj. f., s. f. hitítă, pl. hitíte

hitít s. m., adj. m., pl. hitíți; f. sg. hitítă, pl. hitíte

hitítă (limbă) s. f., g.-d. art. hitítei


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

HITÍTĂ s. f. (cf. fr. hitite): limbă indo-europeană vorbită de hitiți, o populație care a pătruns în mileniul al doilea î.e.n. în Asia Mică. Limba textelor hitite găsite în secolul nostru în acea zonă are un caracter foarte arhaic și prezintă o mare importanță pentru gramatica comparată a limbilor indo-europene.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HITÍTĂ (< fr. {i}) s. f. Limbă indo-europeană dispărută, din ramura anatoliană, vorbită de hitiți. Scrierea h. folosea caractere cuneiforme babiloniene; a fost descifrată de lingvistul ceh B. Hrozný. Textele hitite sunt cele mai vechi texte indo-europene cunoscute și au o importanță deosebită pentru studiul comparativ al limbilor din această familie, oferind material pentru reconstituirea ei.

HITÍȚI (< fr. {i}) s. m. pl. Populație indo-europeană stabilită în milen. 3-2 î. Hr. în partea centrală și de E a Asiei Mici, care a întemeiat, în sec. 17 î. Hr., un puternic stat cu capitala la Hattușaș. În sec. 12 î. Hr., Regatul Hitit s-a destrămat sub loviturile „popoarelor mării”.

Intrare: hitit (adj.)
hitit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hitit
  • hititul
  • hititu‑
  • hiti
  • hitita
plural
  • hitiți
  • hitiții
  • hitite
  • hititele
genitiv-dativ singular
  • hitit
  • hititului
  • hitite
  • hititei
plural
  • hitiți
  • hitiților
  • hitite
  • hititelor
vocativ singular
plural
Intrare: hitit (s.m.)
hitit2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hitit
  • hititul
  • hititu‑
plural
  • hitiți
  • hitiții
genitiv-dativ singular
  • hitit
  • hititului
plural
  • hitiți
  • hitiților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hitit (adj.)

etimologie:

hitit, -ă (persoană) hitită

  • 1. Populație de limbă indo-europeană care a pătruns în mileniul II în Asia Mică.
    surse: DEX '09 MDN '00
    • 1.1. (la) singular Persoană care făcea parte din această populație.
      surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: