harca sfi [At: DAMÉ, T. 99 / E: nct] (Îrg) Zid din piatră și var situat între temelia și tălpile casei țărănești.

harcà f. zidul înalt până la un metru ce se face din pământ până în tălpile unei case țărănești. [Turc. ARKA, spate, sprijin].

hârca av [At: I. CR. V, 182 / E: nct] 1 (Reg; îe) A se da (cineva) ~ A-și face vânt cu scaunul, când se dă în scrânciob. 2 (Îlav) (De-a)-~ De-a dura.

hârcă sf [At: VĂCĂRESCU, P. 350/2 / Pl: ~ce și ~ci (5) / E: ucr кхирка] 1-2 Craniu (de om). 3 Țeastă. 4 (Dep) Epitet dat unei femei bătrâne, urâte și rele Si: baborniță. 5 (Îc) Babă-~ Femeie bătrână, urâtă și rea. 6 (Îe) A face de ~ A face de râs. 7 Boală pe care o capătă bobocii când beau must de pe lângă gunoi.

BABĂ (pl. -be) sf. 1 Femeie bătrînă, în spec. de o vîrstă foarte înaintată; proverb: Cît e baba de bătrînă,Tot dorește voie bună, omul, cît de bătrîn să fie, tot nu vrea să moară; – baba bătrînă nu se sperie de drugă groasă, omul bătrîn, fiind mai încercat în nevoi nu se sperie de fie-ce lucru, se zice despre cel ce a pățit și știe multe; – pentru o ~ surdă, popa nu toacă de două ori, se zice acelora care n’au auzit bine o vorbă și cer să li se mai spună odată; – Baba călătoare N’are sărbătoare, în călătorie, omul trebue să se mulțumească cu orice, cu ce poate găsi; – a trecut baba cu colacii, se zice cuiva care a venit prea tîrziu, care a pierdut o ocaziune favorabilă de care s’ar fi putut folosi; – satul arde (sau lumea piere) și baba se piaptănă, se zice despre acela care nu-și face inimă rea sau căruia nu-i pasă de loc de nevoile sau primejdiile care au căzut pe capul altuia ¶ 2 Femeie bătrînă care știe leacuri, descîntă, dă în bobi, aruncă farmece, etc.: se caută cu babele, caută să se vindece cu leacuri de ale babelor, cu descîntece ¶ 3 În legătură cu un epitet: vorbește ca baba-chioara sau ca baba-oarba, nu se chibzuește mult la vorbă, vorbește de-a dreptul, fără a-și da seama dacă supără sau vatămă pe cineva cu cele ce spune; baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța, baba-hîrca, se zice în batjocură unei babe urîte, în spec. nume dat în povești unei babe vrăjitoare care te îngrozește prin sluțenia și răutatea ei; 👉 CLOANȚĂ, HÎRCĂ; tot astfel Bucov. Baba-coaja (MAR.), spirit necurat și răutăcios care, după credința poporului, omoară copiii cei nebotezați; de asemenea în numele mai multor jocuri de copii: de-a baba-oarba, în care unuia din jucători i se leagă ochii și trebue astfel să prindă pe vre-unul din ceilalți jucători cari îl înconjoară, și atunci cel prins îi ia locul (🖼 282); de-a baba-gaia, joc în care unul din copii reprezintă gaia (uliul), iar altul cloșca, care-și apără puii, reprezentați prin ceilalți jucători; de-a baba-mija 👉 MIJA ¶ 4 familiar Nevastă, chiar dacă nu e bătrînă: Cînd cu baba m’am luat, Opt ibovnice-au oftat (CRG,); știe cît baba mea, nu știe, nu se pricepe mai de loc ¶ 5 Trans. (VIC.) Mamă ¶ 6 Trans. (CONV.) (TRIB.) Bunică ¶ 7 Băn. †Femeie bătrînă care moșește, moașă ¶ 8 pl. 📆 Babe(le), zilele Babei, cele dintîi nouă (Mold. Trans. Bucov. douăsprezece) zile din Martie, cînd, după credința poporului, Baba Dochia își leapădă sau își scutură pe fie-care zi cîte un cojoc udat de ploaia amestecată cu zăpadă, din care pricină timpul e mereu schimbăcios, căci aci ninge, aci plouă, aci strălucește iar soarele ¶ 9 🐦 = BABIȚĂ¹1 ¶ 10 Bucov. 🐙 Larva cărăbușului, vierme alb ¶ 11 🌿 Ștulete de porumb cu boabele foarte rare ¶ 12 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 13 Mold. Trans. (ȘEZ.) (VIC.) (PĂC.) Gropiță făcută în pămînt care servește în unele jocuri de copii, în spec. în jocul cu mingea ¶ 14 Trans. (VIC.) 👕 Gaura în care se bagă nasturele la haină ¶ 15 👕Copca în formă de toartă în care se prinde cealaltă copcă cîrligată ¶ 16 Băn. = AMNAR8 ¶ 17 Oaș. = PIEDIN ¶ 18 🏚 = BABALÎC4 ¶ 19 Mold. (PAMF.) Bețișor care slujește la băgarea bîrnețului în izmene ¶ 20 Mold. Bucov. (MAR.) 🍽 Un fel de cozonac cu stafide ¶ 21 🐙 CÎINELE-BABEI 👉 CÎINE ¶ 22 🐟 = SGLĂVOACE ¶ 23 🌿 – COLȚUL-BABEI 👉 COLȚ [vsl. baba, în parte cu accepțiunile blg. srb. pol. rus. rut. baba].

HÎRCĂ, hîrci, s. f. 1. Craniu, scăfîrlie, țeastă, tigvă. Din groapă, unul pe hîrleț Aruncă-o hîrcă spălăcită. LESNEA, I 75. Această hîrcă poate... Nu s-a plecat în viață. BOLINTINEANU, O. 198. ◊ Fig. Prin lumina știrbă, clătinînd din hîrcă, Trece cîte-un nour, ducînd ploaia-n cîrcă. LESNEA, A. 125. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrîne, urîte și rele; baborniță, zgripțoroaică. Ajungînd într-un sat, să-ntîlni cu o hîrcă de bătrînă. RETEGANUL, P. III 12. Face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. ◊ (Adjectival, de obicei ca epitet al lui «babă» sau al lui «bătrînă») Nu se găsea nime carele... ar vrea să iaie de nevastă o babă hîrcă. SBIERA, P. 280. O babă gîrbovită, slabă, uscată și zgîrcită, fără dinți în gură, bălăbănind din bărbie de hîrcă ce era. CONTEMPORANUL, IV 504. Pentru ce Druz ia pre Lida, o bătrînă hîrcă, sură. NEGRUZZI, S. II 304.

HÂRCĂ ~ci f. pop. peior. 1) Femeie bătrână, urâtă și rea; hoanghină; hoașcă. ◊ Baba-hârca ființă imaginată ca o vrăjitoare bătrână și rea; baba-cloanța. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka

hârcă f. 1. craniu; 2. fam. băborniță: hârca dela bucătărie CR. [Origină necunoscută]. V. babă.

hîrcă f., pl. ĭ (poate d. vsl. *hyrka, d. hyra, hîră. Cp. și cu rus. hárĭka, dim. d. hárĕa, mască, față hidoasă, și cu turc. hyrka, haĭnă cîrpită). Craniŭ, tivdă. Fig. Iron. Babă, cotoroanță, hodoroagă, bahadîrcă. Baba Hîrca, un personagiŭ din lit. pop. supt forma uneĭ babe hodorogite.

hârcă s. f., g.-d. art. hârcii; pl. hârci

hârcă s. f., g.-d. art. hârcii; pl. hârci

Baba-Hârca s. pr. f.

hârcă s. f., g.-d. art. hârcii; pl. hârci

HÂRCĂ s. (ANAT.) v. craniu.

HÂRCĂ s. v. babornită, cotoroanță, hoașcă, zgripțuroaică.

hîrcă s. v. BABORNIȚĂ. COTOROANȚĂ. HOAȘCĂ. ZGRIPȚUROAICĂ.

HÎRCĂ s. (ANAT.) căpățînă, craniu, scăfîrlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)

harca s.f. (reg.) zidul din piatră și var, ca un brâu, de la temelia casei țărănești.

harcă, (hârcă), s.f. – (reg.; mit.) Pește uriaș; balenă; „tata peștilor” (Papahagi, 1925): „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu, 1999: 138): „În Maramureș, deși lipsesc apele mari, întâlnim totuși mitocredințe ale apelor, unele născocite din rațiuni de ordin practic, având drept scop îndepărtarea copiilor de la apele curgătoare” (Bilțiu, 1999: 26-27). – Probabil din hârca „craniu, țeastă; femeie bătrână și urâtă”.

hârcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie, 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX, MDA); formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER); poate din vsl. *hyrka, hyra „hâră” (Scriban).

harcă, (hârcă), s.f. – (mit.) Pește uriaș; balenă; „tata peștilor” (Papahagi 1925): „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu 1999: 138): „În Maramureș, deși lipsesc apele mari, întâlnim totuși mitocredințe ale apelor, unele născocite din rațiuni de ordin practic, având drept scop îndepărtarea copiilor de la apele curgătoare” (Bilțiu 1999: 26-27). – Probabil din hârca (< ucr. hyrka).

hârcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX); Formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER).

Harc/a, -ul v. Arc 3.

hârcă bătrână expr. (peior.) femeie bătrână, urâtă și rea.