harbuz sm [At: CANTEMIR, 1. I. I, 130 / V: arbuj, ar~, ~ut, ~uț / Pl: ~uji / E: ucr харбуз] (Reg) Pepene verde Si: hârban, lubeniță.

HARBUZ, harbuji, s. m. (Mold.) Pepene verde, lubeniță. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii, niște harbuji mari, cît să se sature din ei cîțiva oameni. CAMILAR, N. I 408. Luă harbuzul mai greu decît ea, îl trînti de pămînt de se desfăcu în o sută de bucăți. HOGAȘ, M. N. 18. Am și înjunghiat cîțiva harbuji într-ales, de ne-am potolit deocamdată și foamea și setea. CREANGĂ, A. 127. – Variantă: arbuz s. m.

HARBUZ harbuji m. pop. Pepene verde. /<turc. harbuz

HARBUZ s. m. (Mold.) Pepene verde. A: Filul la harbuz au nemerit. CANTEMIR, IST. // B: Loc foarte veasel și plin de grădini, cu năramzi și cu alămîi, cu harbuji deplin. COSM. 1766, 92^v. Etimologie: tc. harbuz. Cf. l u b e n i ț ă.

harbuz m. Mold. pepene verde: furând noaptea harbuji și zămoși de prin harbuzării AL. [Turc. HARBUZ].

harbúz m., pl. ujĭ (rut. harbúz, rus. arbúz, d. pers. herbuze, herbuz, „castravete măgăresc”, harbuz, de unde vine și turc. karpuz, ngr. karpúzi, bg. karpúz. Bern. 1, 491). Nord. Pepene verde. Maram. Dovleac.

arbuj sm vz harbuz

arbuz sm vz harbuz

harbut sm vz harbuz

harbuț sm vz harbuz

ARBUZ... = HARBUZ...

ARBUZ s. m. V. harbuz.

pepene m. 1. plantă din fam. cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei, având două varietăți: pepene galben sau zămos (Mold.) cu fructul mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă (Cucumis melo) și pepene verde, numit încă harbuz (Mold.) și lubeniță (Olt. și Tr.), cu fructul globulos sau lungăreț, de coloare verde închis sau deschis, cu carnea roșie sau galbenă, dulce și foarte suculentă (Cucumis citrullus); fig. a scoate din pepeni, a face pe cineva să-și piarză cumpătul; 2. Mold. Buc. castravete. [Lat. vulg. PEPENUS = clasic PEPONEM].

pépene m. (lat. pepo, *pépinis, îld. pepónis, pepene, zămos, d. vgr. pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d. pépto, coc [pin căldura soareluĭ], lat. *poquere, coquere, a coace; it. popóne = mellone, pepene; sp. pg. pepíno, castravete [lat. pop. pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr pepin, sîmbure]; ngr. pepóni, de unde sîrb. pipun, pepene). Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot pepene, din care există doŭă varietățĭ: pepenele galben (cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ zămos și zamuz, ĭar în Olt. numaĭ pepene (V. cantalup și caun); pepenele verde (citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru, cu sîmburiĭ în mez, cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ harbuz, ĭar în Olt. lúbeniță (V. boșar și bacîr). A scoate pe cineva din pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie. Nord. Castravete (maĭ ales mare).

harbuz (reg.) s. m., pl. harbuji

harbuz (reg.) s. m., pl. harbuji

harbuz s. m., pl. harbuji

harbuz, pl. harbuji

harbuz, -ji.

HARBUZ s. v. pepene.

harbuz s. v. PEPENE.

harbuz (harbuji), s. m. – Pepene verde, lubeniță (Citrullus vulgaris). Tc. harbuz, karpuz (Roesler 606; Miklosich, Fremdw., 75; Șeineanu, II, 209; Ronzevalle 126), din per. gharbusa; cf. sp. arbusa „pepene de Astrahan”, ngr. ϰαρπούζι, alb. karpus, bg., sb. karpuz. – Der. harbuzesc, adj. (varietate de pere); harbuzărie, s. f. (plantație de pepeni verzi). Din rom. provine pol. arbuz (Miklosich, Wander., 12), rut. arbuzá.

harbuz, harbuji, s.m. 1. (reg.) pepene verde. 2. (reg.) bostan, curcubetă.

harbuz, harbuzi, s.m. – (bot.) Dovleac, pepene verde; cucurbătă: „A ta ziță de harbuz / Să suie pă gard în sus” (Papahagi, 1925: 167). ♦ (onom.) Harbuz, poreclă în Dragomirești și Bârsana. – Din ucr. harbuz (DEX, MDA); din tc. harbuz, karpuz (Șăineanu; Miklosich, cf. DER). Cuv. rom. > pol. arbuz (Miklosich, cf. DER).

harbuz, harbuji, s.m. – Dovleac, pepene verde; cucurbătă: „A ta ziță de harbuz / Să suie pă gard în sus” (Papahagi 1925: 167). Harbuz, poreclă în Dragomirești și Bârsana. – Tc. harbuz; Din rom. provine pol. arbuz, ucr. arbuza (DER).