pépene m. (lat. pepo, *pépinis, îld. pepónis, pepene, zămos, d. vgr. pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d. pépto, coc [pin căldura soareluĭ], lat. *poquere, coquere, a coace; it. popóne = mellone, pepene; sp. pg. pepíno, castravete [lat. pop. pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr pepin, sîmbure]; ngr. pepóni, de unde sîrb. pipun, pepene). Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot pepene, din care există doŭă varietățĭ: pepenele galben (cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ zămos și zamuz, ĭar în Olt. numaĭ pepene (V. cantalup și caun); pepenele verde (citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru, cu sîmburiĭ în mez, cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ harbuz, ĭar în Olt. lúbeniță (V. boșar și bacîr). A scoate pe cineva din pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie. Nord. Castravete (maĭ ales mare).