HARBUZ, harbuji, s. m. (Mold.) Pepene verde, lubeniță. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii, niște harbuji mari, cît să se sature din ei cîțiva oameni. CAMILAR, N. I 408. Luă harbuzul mai greu decît ea, îl trînti de pămînt de se desfăcu în o sută de bucăți. HOGAȘ, M. N. 18. Am și înjunghiat cîțiva harbuji într-ales, de ne-am potolit deocamdată și foamea și setea. CREANGĂ, A. 127. – Variantă: arbuz s. m.