4 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hara i [At: GANE, ap. TDRG / V: ~rcea, ~rpa, ~rta, ~rtal1 / E: fo] 1 (D. câini, rep.) Ham! 2 (Îe) Că-i ~, că-i para Exprimă încurcarea cuiva în argumente neconvingătoare. 3 (Îc) ~-para Învălmășeală (mare). 4 (îac) Batjocură. 5 (Îae) Larmă. 6 (Îae) Cheltuială nesocotită. 7 (Îe) A face (o) ~-para (sau harcea-parcea, harta-parta, hartal-partal, harpa-harpa) A bate. 8 (Îae) A face bucăți. 9 (Îae) A strivi. 10 (Îal) A spulbera. 11 (Îal) A împrăștia.

hára interj. care, repetată, arată hîrîitu cînilor, vorba Jidanilor și zgomotu cĭorovoĭeliĭ saŭ discusiuniĭ: ce tot hara-hara pe aicĭ, măĭ Jidane? Ba că-ĭ hara, ba că-ĭ para, ba cîr, ba mîr; ba o vorbă, ba alta.

HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

HẤRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în ciudă. – Din hârâi (derivat regresiv).

hâ2 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: pvb hârâî] 1 (Înv) Mârâit al câinelui. 2 (Fig; reg; d. oameni) Ceartă. 3 (Fig; reg) Zâzanie. 4 (Îlav) De-a ~a Din spirit de contracție, în necaz.

hâră1 sf [At: LB / V: ~r sms / Pl: ~re / E: vsl кхирь] 1 (Med; reg) Tuse (puternică). 2 (Reg) Hemoptizie. 3 (Fig) Babă. 4 (Îcs) De-a ~ra Joc de copii. 5 Mătreață pe pielea vitelor slabe. 6 Escară apărută sub lâna oilor. 7 (Îf hâr) Păduche de vită. 8 (Reg) Păduche de om. 9 (Reg) Rapăn. 10 (Reg) Mătreață. 11 Jeg.

HẤRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

HÁRA-PARA s. f. (Numai în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vînzoleală; a face harcea-parcea. Dulăii... făcură o iama, o hara-para nemaipomenită. La TDRG. Cu dracii de la boieriul cela ai făcut hara-para. CREANGĂ, P. 319.

HÎ́RĂ s. f. (Regional) Ceartă, neînțelegere, discordie, zîzanie între două sau mai multe persoane.

hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi: cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee].

hâră f. umflarea urechilor la oi. [Slav. HYRA, boleșniță].

hára-pára adv. (turc. pará-pará = -parča. V. harcea-, pará). Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine: copiiĭ s’aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para.

hî́ră f., pl. e și ĭ (vsl. hyra, hyrŭ, boală lungă; rus. hyrĭ, pol. chyra [Bern. 1, 413]. V. hîrcă, hîrlav și firav). Rar. Tuse cu flegmă saŭ mucĭ care curg din nas. Rapăn saŭ mătreață la oĭ saŭ la oamenĭ. Epitet ironic uneĭ babe (hîrcă). V. jabă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hấră (reg.) s. f., g.-d. art. hấrei; pl. hấre

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînțelegere, păduche, vrajbă, zâzanie.

hî s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MÎRÎIALĂ. MÎRÎIT. MÎRÎITURĂ. NEÎNȚELEGERE. PĂDUCHE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hára interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor.Der. harapara, s. f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăți, pe părți), ultima formă încrucișată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s. n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s. f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s. n. (scîrțîit, scrîșnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăți, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a țipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s. f. (agitație), cf. forfoteală; harhotă, s. m. (vorbăreț), cf. forfotă; harhar, s. m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s. m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s. f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s. f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influența lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s. n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanță; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui harta-parta.

hîră (hấre), s. f.1. Tuse. – 2. Babă. – 3. La oi, rîie. Creație expresivă, cf. hîr „imitarea scrîșnetului”, hîrîi „a mîrîi”; încrucișat cu sl. chyrĭ.Der. hîrlav, adj. (corupt, stricat), cf. bg. hărljav „răpciugos”; hirav (var. firav, ghirav, jirav), adj. (slab, sfrijit, neputincios), probabil de la un sl. *chyravŭ (Cihac, II, 139; DAR; Conev 90; Pușcariu, Dacor., V, 600).

arată toate definițiile

Intrare: hara
interjecție (I10)
  • hara
Intrare: Hăra
Hăra nume propriu
nume propriu (I3)
  • Hăra
Intrare: Hâră
Hâră nume propriu
nume propriu (I3)
  • Hâră
Intrare: hâră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hâ
  • hâra
plural
  • hâre
  • hârele
genitiv-dativ singular
  • hâre
  • hârei
plural
  • hâre
  • hârelor
vocativ singular
plural

hâră

etimologie: