HÎRĂ subst. cu multe sensuri (păduchi, tuse, babă, o boală etc.). 1. Hîra, boier (LU; 16 A I 67); – P. (Ștef); Hăra, olt. (Sd VII 209); – I. (Băl V). 2. Hîre m. vornic (16 A III 137); -a comis, numit și „pan Boldur Hîrovici” (16 A II 11, 15); Hîrovici, Ion, pîrc, (16 A II 11).