HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

han-tătar sm [At: LB / V: handatar / S și: hantătar / Pl: ~i / E: han¹ + tătar] 1 (Înv) Han¹ (1). 2 (Pex) Păgân. 3 (Fam; în imprecații și exclamații) Drac.

HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. Han¹ (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

HÁN-TĂTAR, han-tătari, s. m. (Și în forma han-tatar) Han¹; p. ext. dracul, naiba. Cînd calcă țara han-tatarii Eu bucuros în lupte merg. EMINESCU, O. IV 351. ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. Vere Enachi! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui han-tatar? ALECSANDRI, T. 1000. – Variantă: hán-tatar s. m.

Han-Tătar m. 1. Hanul Tătarilor: vin de cel din vremea lui Han Tătar AL.; 2. drac, naiba: du-te la Han Tătar! (ecoul spaimei lăsată de cruzimile invaziunilor tătărești). V. Tătar.

handatar sm vz han-tătar

HÁN-TATAR s. m. v. han-tătar.

han-tătar (înv., pop.) s. m., pl. han-tătari

han-tătar (înv., pop.) s. m., pl. han-tătari

han-tătár s. m., pl. han-tătári

Han-Tătar.

HAN-TĂTÁR s. v. han.