hamesit, ~ă a vz hămesit²

hămesi [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 116/14 / V: ~eși, ~misi, ~mne~, ~mnisi, hem~, hemeși, himisi / Pzi: ~sesc / E: alb hames „mâncău”] (Uneori complinit prin „de foame”) 1 vi A flămânzi. 2 vi A-și pierde puterile. 3 vi A leșina de foame. 4-5 vt A chinui sau a doborî foamea pe cineva. 6 vt A lăsa pe cineva să moară de foame.

hămesit², ~ă smf, a [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 253/6 / V: ham~, ~ezit, ~misit, ~mișit, (reg) hămnisit, hemes~, hemeșit / Pl: ~iți, ~e / E: hămesi] (Adesea complinit prin „de foame”) 1-2 (Om) foarte flămând. 3-4 (Om) slăbit. 5-6 (Om) leșinat. 7-8 (Om) lacom.

hămesit¹ sn [At: DA ms / V: ~mis-¹ / Pl: ~uri / E: hămesi] 1-2 Hămeseală (1-2).

hămeși vit vz hămesi

hămezit, ~ă smf, a vz hămesit²

hămisi v vz hămesi

hămisit², ~ă a vz hămesit²

hămisit¹ sn vz hămesit¹

hămișit, ~ă a vz hămesit²

hămnesi v vz hămesi

hămnisi v vz hămesi

hămnisit, ~ă smf, a vz hămesit²

hemesi v vz hămesi

hemesit, ~ă a vz hămesit

hemeși v vz hămesi

hemeșit, ~ă a vz hămesit

himisi v vz hămesi

HĂMISIT, -Ă adj. V. hămesit.

HEMESIT, -Ă adj. V. hămesit.

HĂMESI, hămesesc, vb. IV. Intranz. A flămînzi peste măsură, a fi foarte flămînd, a fi lihnit de foame.

HĂMESIT, -Ă, hămesiți, -te, adj. 1. (Uneori determinat prin «de foame») Foarte flămînd, lihnit (de foame), mort de foame. Mașina... le smulge snopii din mîini cu lăcomia furioasă a unei bestii hămesite. VLAHUȚĂ, O. A. 368. Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmblat. CREANGĂ, O. A. 187. 2. Nesățios; lacom. Peste drum, baba Ioana, cu o strachină de boabe în brațe, își hrănea orătăniile, ocărînd pe cele mai hămesite, ocrotind pe cele fricoase. REBREANU, R. II 109. – Variante: hămisit, -ă (CREANGĂ, P. 245), hemesit, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. 215) adj.

A HĂMESI ~esc intranz. fam. A flămânzi peste măsură; a lihni. /cf. alb. hamës

HĂMESIT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A HĂMESI. 2) Care este sleit de puteri; fără vlagă; istovit; vlăguit. 3) Care vădește lăcomie la mâncare; nesățios. ~ de foame. /v. a hămesi

HĂMESI vb. (Mold.) A flămînzi. Și începură oștenii a hămnesi și a se bolnăvi. N. COSTIN. Și caii încă hămnesisă. NECULCE; cf. CANTEMIR, DIVANUL. Variante: hemnisi (CANTEMIR, DIVANUL). Etimologie: cf. alb. hamĕs. Vezi și hămesit.

HĂMESIT adj. (Mold.) Flămînd. Mare scădere au avut în oameni, hămisită oastea și caii. M. COSTIN; cf. NECULCE. Etimologie: hămesi. Vezi și hămesi.

hămesit a. Mold. leșinat de foame: hămesit de foame de atâta umblat CR. [Origină necunoscută].

hămesésc și hemesésc v. intr. (alb. hamăs, mîncăcĭos). Mold. Flămînzesc foarte tare, îs lihnit: hemesit de foame. – Și hămisesc.

hemesésc, V. hămesesc.

hămesi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesesc, 3 sg. hămesește, imperf. 1 hămeseam; conj. prez. 1 sg. să hămesesc, 3 să hămesească

hămesi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesesc, imperf. 3 sg. hămesea; conj. prez. 3 să hămesească

hămesi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesesc, imperf. 3 sg. hămesea; conj. prez. 3 sg. și pl. hămesească

hămesit

hămesesc, -sească 3 conj., -seam 1 imp.

HĂMESI vb. v. lihni.

HĂMESIT adj. v. lihnit.

HĂMESIT adj. lihnit, (înv. și reg.) pocîltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.)

Hămesit ≠ îmbuibat, supraalimentat

hămisi, hămisesc, (hămnisi), vb. tranz., refl. – (reg.) A pofti ceva, a fi lacom, a fi nesătul: „Până ceapa să frije, / Ardeleanu hămnise” (Bilțiu, 2006: 216). – Var. a lui hămesi (< alb. hames „mâncău”) (MDA).

hămisit, -ă, hămisiți, -te, (hămnisit, hămnisât), adj. – (reg.) Nesătul, lacom. – Din hămisi.

hămnisit, -ă, (hămnisât), adj. – Nesătul, lacom. – Din hamniș (< magh. hamis) + -it.