hămesi [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 116/14 / V: ~eși, ~misi, ~mne~, ~mnisi, hem~, hemeși, himisi / Pzi: ~sesc / E: alb hames „mâncău”] (Uneori complinit prin „de foame”) 1 vi A flămânzi. 2 vi A-și pierde puterile. 3 vi A leșina de foame. 4-5 vt A chinui sau a doborî foamea pe cineva. 6 vt A lăsa pe cineva să moară de foame.

HĂMESI, HEMESI, HĂMISI (-esesc, -isesc) I vb. intr. A flămînzi peste măsură, a leșina de foame: porunci să se dea Țiganilor de mîncare, ca să nu hămisească (Pann). II. vb. tr. A lăsa să flămînzească, a chinui cu foamea: după ce o hămisi cu foamea și pe ea și vițelul (ret.) [comp. alb.. hamăs „mîncău”].

HĂMESI, hămesesc, vb. IV. Intranz. A flămînzi peste măsură, a fi foarte flămînd, a fi lihnit de foame.

A HĂMESI ~esc intranz. fam. A flămânzi peste măsură; a lihni. /cf. alb. hamës

hămeși vit vz hămesi

hămisi v vz hămesi

hămnesi v vz hămesi

hămnisi v vz hămesi

hemesi v vz hămesi

hemeși v vz hămesi

himisi v vz hămesi

HĂMISI 👉 HĂMESI.

hămesésc și hemesésc v. intr. (alb. hamăs, mîncăcĭos). Mold. Flămînzesc foarte tare, îs lihnit: hemesit de foame. – Și hămisesc.

hemesésc, V. hămesesc.

hămesi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesesc, 3 sg. hămesește, imperf. 1 hămeseam; conj. prez. 1 sg. să hămesesc, 3 să hămesească

hămesi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesesc, imperf. 3 sg. hămesea; conj. prez. 3 să hămesească

hămesi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămesesc, imperf. 3 sg. hămesea; conj. prez. 3 sg. și pl. hămesească

hămesesc, -sească 3 conj., -seam 1 imp.

HĂMESI vb. v. lihni.

HĂMESI vb. (Mold.) A flămînzi. Și începură oștenii a hămnesi și a se bolnăvi. N. COSTIN. Și caii încă hămnesisă. NECULCE; cf. CANTEMIR, DIVANUL. Variante: hemnisi (CANTEMIR, DIVANUL). Etimologie: cf. alb. hamĕs. Vezi și hămesit.

hămisi, hămisesc, (hămnisi), vb. tranz., refl. – (reg.) A pofti ceva, a fi lacom, a fi nesătul: „Până ceapa să frije, / Ardeleanu hămnise” (Bilțiu, 2006: 216). – Var. a lui hămesi (< alb. hames „mâncău”) (MDA).