hamac sn [At: CAMIL PETRESCU, V. 109 / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr hamac, rs хамах] Pânză sau plasă care se suspendă orizontal de ambele capete între doi stâlpi și care folosește ca pat sau leagăn.

HAMAC, hamacuri și hamace, s. n. Bucată dreptunghiulară de pînză sau plasă de sfoară, care se întinde orizontal între doi stîlpi sau între crengile unui copac și care servește ca pat mobil sau ca leagăn. Se leagănă vîntul alene-n hamac Și vrăbii își cheamă soborul. FRUNZĂ, S. 18. Să mă lungesc puțin, Pe coastă dulce și concavă, De pare-o pînză verde de hamac. CAMIL PETRESCU, V. 109. Apartamentul meu e un copac – De cînd doream eu mobilă de nuc! Drept ceas deșteptător îmi cînt-un cuc, Iar patul meu e un splendid hamac! ANGHEL-IOSIF, C. M. I 125. Dimineața după ce strîngeau hamacele în care dormiseră, se dezbrăcau la pielea goală și-i împroșcau cu apă de mare. BART, E. 274. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina: o viespe Subțire-n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. TOPÎRCEANU, B. 82.

HAMAC s.n. Plasă sau pînză care se poate suspenda între doi stîlpi etc. în așa fel încît să folosească drept pat mobil. [Pl. -uri, -e. / < fr. hamac, sp. hamaca < cuv. caraib].

HAMAC s. n. plasă care se poate suspenda orizontal, servind drept pat. ◊ palanchin pentru transportul călătorilor prin locurile greu accesibile din pădurile Africii. (< fr. hamac)

HAMAC ~uri n. Pat (făcut dintr-o plasă sau dintr-o bucată de pânză) suspendat între doi copaci sau între doi stâlpi. [Pl. și hamace] /<fr. hamac

hamac n. pat format dintr’o bucată de pânză sau dintr’o rețea și suspendat de extremități, ca să se poată balanța.

*hamác n., pl. e (fr. hamac, d. sp. hamaca, cuv. luat de la Caraibĭ). Pat spînzurat format dintr’o plasă.

!hamac s. n., pl. hamace

hamac s. n., pl. hamacuri/hamace

hamac s. n., pl. hamacuri/hamace

hamac, pl. hamacuri

HAMAC s. (rar) brant. (Stă tolănit în ~.)

HAMAC s. (rar) brant. (Stă tolănit în ~.)