HAMAC, hamacuri și hamace, s. n. Bucată dreptunghiulară de pînză sau plasă de sfoară, care se întinde orizontal între doi stîlpi sau între crengile unui copac și care servește ca pat mobil sau ca leagăn. Se leagănă vîntul alene-n hamac Și vrăbii își cheamă soborul. FRUNZĂ, S. 18. Să mă lungesc puțin, Pe coastă dulce și concavă, De pare-o pînză verde de hamac. CAMIL PETRESCU, V. 109. Apartamentul meu e un copac – De cînd doream eu mobilă de nuc! Drept ceas deșteptător îmi cînt-un cuc, Iar patul meu e un splendid hamac! ANGHEL-IOSIF, C. M. I 125. Dimineața după ce strîngeau hamacele în care dormiseră, se dezbrăcau la pielea goală și-i împroșcau cu apă de mare. BART, E. 274. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina: o viespe Subțire-n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. TOPÎRCEANU, B. 82.