19 definiții pentru hăitaș (gonaci; -i), hăitaș (acțiune; -e)   declinări

HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș.

HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.

HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci, gonaș, bătăiaș, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aș.

HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.

HĂITÁȘ2, hăitașe, s. n. (Mold.) Acțiunea de stîrnire a vînatului. Pe joi, să scoți la hăitaș Lunca și Fîntînelele. SADOVEANU, P. 57. – Pronunțat: hăi-.

HĂITÁȘ1, hăitași, s. m. Om care stîrnește vînatul din ascunzători și îl gonește spre vînători; gonaș, bătăiaș. A prăpădit două degete de la piciorul drept dintr-o degerătură, într-un an cînd a fost... purtat ca hăitaș în pădurea Vîrnăvenilor la o vînătoare boierească. GALAN, Z. R. 223. Glasul de corn tăcu, hăitașii trebuiau să pornească. SADOVEANU, O. I 63. – Pronunțat: hăi-.

hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși

hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe

hăitáș (gonaci) s. m., pl. hăitáși

hăitáș (stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáșe

HĂITÁȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mânător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vânătoare.)

HĂITÁȘ ~i m. Persoană care gonește vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taș] /haită + suf. ~aș

hăitáș, hăitáșe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulți (gonaci) și cu câini. 2. banii primiți de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperișului unei case. 5. gonaci, hăitar.

hăitaș m. Mold. hăitar: hăitașii mare foc aprind Al. [Ung. HAJTÁS].

2) hăĭtáș n., pl. urĭ și e (d. haĭt 1 și infl. de haĭtaș 1). Trans. nord. Zăgaz.

1) hăĭtáș n., pl. urĭ (ung. hajtás, goană a vînatuluĭ). Nord. Goană, hurc, vînătoare cu scornitorĭ. S. m. Acela care scornește vînatu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HĂITÁȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mînător, (reg.) ciocănáș, hăitár, (prin Mold.) botáș. (~ la o vînătoare.)

hăitáș, hăitași, (haitău, heitaș), s.m. – Gonaș; cel care alungă vânatul în calea vânătorilor. ♦ Hăitaș, top. în Rohia. ♦ (onom.) Hăitaș, Haitaș, nume de familie (22 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din haită (< magh. hajta „gonire, hăituire”) + suf. - (DEX); din magh. hajtas (MDA).

hăitáș, -i, (haitău), s.m. – 1. Gonaș. 2. Iaz care dirijează apa la o moară: „Și acolo, pe podul Miresii, era un hăitaș mare” (Bilțiu 1999: 139). Hăitaș, top. în Rohia-Lăpuș. – Din haită (< magh. hajta) + -aș.