hăitaș [At: NEGRUZZI, S. I, 106 / V: hai~, haițaș / Pl: ~i / E: mg hajtas] 1 sm Om care participă la vânătoare scoțând fiarele sălbatice din ascunzișuri în calea vânătorilor Si: botaș, hăitar, hăitău, hăituitor (3). 2 sn (Mol) Vânătoare la care participă mulți oameni. 3 sn (Reg) Cărăruie făcută în pădure de animalele sălbatice. 4 sn (Îrg) Sumă de bani care se plătește pentru vitele găsite în locuri oprite. 5 sn (Reg) Zăgaz pentru oprirea apelor. 6 sn (Reg) Parte înclinată a acoperișului unei case.

HĂITAȘ sm. 🔫 1 Cel ce stîrnește și gonește vînatul, gonaș: auzeam glasul hăitașilor, bubuitul puștilor și apoi strigăte de chemare (br.-vn.) ¶ 2 Vînătoare cu oameni mulți: vom face ~ și-om hăitui, și coarnele i-om găsi (vor.) [ung. hajtás].

HĂITAȘ², hăitașe, s. n. (Mold.) Acțiunea de stîrnire a vînatului. Pe joi, să scoți la hăitaș Lunca și Fîntînelele. SADOVEANU, P. 57. – Pronunțat: hăi-.

1) hăĭtáș n., pl. urĭ (ung. hajtás, goană a vînatuluĭ). Nord. Goană, hurc, vînătoare cu scornitorĭ. S. m. Acela care scornește vînatu.

2) hăĭtáș n., pl. urĭ și e (d. haĭt 1 și infl. de haĭtaș 1). Trans. nord. Zăgaz.

HĂITAR sm. 🔫 – HĂITAȘ1 pușcași, ~i, bătăiași (odob.) [haită].

❍HĂITĂU sm. Băn. Trans. 🔫 – HĂITAȘ1 [ung. hajtó].

hăitaș² (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitașe

hăitaș² (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitașe

hăitaș (stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitașe

hăitaș, hăitașe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulți (gonaci) și cu câini. 2. banii primiți de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperișului unei case. 5. gonaci, hăitar.

hăitáș¹, hăitași, (haitău, heitaș), s.m. Gonaș; cel care alungă vânatul în calea vânătorilor; herdetău. ■ Hăitaș, top. în loc. Rohia. ■ (onom.) Hăitaș, nume de familie în jud. Maram. – Din haită + suf. -aș (DEX); din magh. hajtas (MDA).