3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hainire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: haini] 1 (Înv) Trădare. 2 (Înv) Transformare în om necredincios Si: hainit1 (2). 3 Răzvrătire. 4 Lepădare de cineva Si: hainit1 5 Înstrăinare de locurile natale Si: hainit1 (5). 6 Înrăutățire. 7-8 Transformare în om hain (5-6) Si: hainit1 (7-8). 9 Transformare în om vicios Si: hainit1 (9).

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-.Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-.Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.

HĂINÍ vb. IV v. haini.

haini [At: PRAV MOLD. 160/2 / V: hăi~ / Pzi: ~nesc / E: hain] 1 vt (Înv) A trăda. 2 vr (Înv) A deveni necredincios. 3 vr (Înv) A se răzvrăti. 4 vr (Înv) A se lepăda de cineva. 5 vr A se înstrăina de locurile natale. 6 vr A se înrăutăți. 7-8 vr A se face hain (5-6). 9 vr A deveni vicios.

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăiní vb. IV.

A SE HAINÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain

HAINI vb. (Mold., ȚR) A trăda, a se răzvrăti. A: Petriceico-Vod[ă], mai vîrtos cu îndemnarea hatmanului său Hăbășescului, s-au hainit de multe năcazuri ce-i făcea turcii. PSEUDO-COSTIN, 16v. Auzindu-să la împărăție că s-au hainitu, îi luasă doamna si copiii. CRB, 165v; cf. PRAV., PSEUDO-COSTIN, 7r; CANTEMIR, HR. B: Au mers... împotriva unor turci ce se hainise de cătră împărăția turcească. R. POPESCU ; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: hain + suf. -i. Vezi și hain, hainie, hainlîc.

hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit); 2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva: dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.; 3. a urgisi: o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V. hain].

hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă

hainí vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainésc, imperf. 3 sg. haineá; conj. prez. 3 sg. și pl. haineáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: hainire
hainire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hainire
  • hainirea
plural
  • hainiri
  • hainirile
genitiv-dativ singular
  • hainiri
  • hainirii
plural
  • hainiri
  • hainirilor
vocativ singular
plural
Intrare: haini
  • silabație: ha-i-ni info
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • haini
  • hainire
  • hainit
  • hainitu‑
  • hainind
  • hainindu‑
singular plural
  • hainește
  • hainiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hainesc
(să)
  • hainesc
  • haineam
  • hainii
  • hainisem
a II-a (tu)
  • hainești
(să)
  • hainești
  • haineai
  • hainiși
  • hainiseși
a III-a (el, ea)
  • hainește
(să)
  • hainească
  • hainea
  • haini
  • hainise
plural I (noi)
  • hainim
(să)
  • hainim
  • haineam
  • hainirăm
  • hainiserăm
  • hainisem
a II-a (voi)
  • hainiți
(să)
  • hainiți
  • haineați
  • hainirăți
  • hainiserăți
  • hainiseți
a III-a (ei, ele)
  • hainesc
(să)
  • hainească
  • haineau
  • haini
  • hainiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăini
  • hăinire
  • hăinit
  • hăinitu‑
  • hăinind
  • hăinindu‑
singular plural
  • hăinește
  • hăiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hăinesc
(să)
  • hăinesc
  • hăineam
  • hăinii
  • hăinisem
a II-a (tu)
  • hăinești
(să)
  • hăinești
  • hăineai
  • hăiniși
  • hăiniseși
a III-a (el, ea)
  • hăinește
(să)
  • hăinească
  • hăinea
  • hăini
  • hăinise
plural I (noi)
  • hăinim
(să)
  • hăinim
  • hăineam
  • hăinirăm
  • hăiniserăm
  • hăinisem
a II-a (voi)
  • hăiniți
(să)
  • hăiniți
  • hăineați
  • hăinirăți
  • hăiniserăți
  • hăiniseți
a III-a (ei, ele)
  • hăinesc
(să)
  • hăinească
  • hăineau
  • hăini
  • hăiniseră
Intrare: hăinire
hăinire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăinire
  • hăinirea
plural
  • hăiniri
  • hăinirile
genitiv-dativ singular
  • hăiniri
  • hăinirii
plural
  • hăiniri
  • hăinirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

haini hăini

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A se înstrăina.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552.
        surse: DLRLC
  • 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG.

etimologie:

  • hain
    surse: DEX '09 DEX '98