2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

hain2, ~ă a [At: PRAV. MOLD. 159 / V: in / Pl: ~i, ~e / E: tc haïn] 1 (Înv) Trădător. 2 (Înv) Necredincios. 3 (Înv) Rebel. 4 (Înv) Viclean. 5 Răutăcios. 6 Nemilos. 7 Aprig. 8 Avar. 9 (Reg; sst) Inimos.

haină sf [At: PRAV. 34 / Pl: ~ne și (reg) hăini / E: srb hajina] 1 Îmbrăcăminte purtată peste lenjerie. 2 (Pex; mpl) Orice obiect de îmbrăcăminte. 3 Îmbrăcăminte bărbătească cu mâneci, care se poartă pe sub pardesiu sau palton. 4 (Fig) Aparență. 5 (Fig) Înveliș exterior. 6 (Trs; îs) ~ne de pat Așternut al patului. 7 (Înv; Trs; îs) ~e albe Albituri.

HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, scr. háljina.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊ Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. 2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.

HÁINĂ, haine, s. f. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești, care acoperă corpul peste albituri. Hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. COȘBUC, P. I 55. Cere să-ți deie calul, armele și hainele. CREANGĂ, P. 191. Mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de matasă, Haine mîndre de-mpărat. ALECSANDRI, P. I 9. Cînd bătea ceasul la nouă, Mă-mbrăcam în haine nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ Un rînd de haine = un costum bărbătesc complet, constînd din pantaloni, veston și (uneori) vestă. Haine nemțești v. nemțesc. Haine gata v. gata. ◊ (Rar la sg., cu valoare de pl.) Pe mine mă dezgustă și o haină nouă. C. PETRESCU, C. V. 303. (Expr.) Îmi dau (sau mi-aș da) și haina de pe mine = aș da totul, aș da orice (pentru a obține ceea ce doresc). ♦ (Prin restricție, la sg.) Obiect de îmbrăcăminte bărbătească care acoperă partea de sus a corpului. V. surtuc, veston. Maria scutură în stradă o haină de lucru. DAVIDOGLU, M. 15. Haina lui simplă, închisă pînă sub bărbie, e una din hainele obișnuite. STANCU, U.R.S.S. 37. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei. ODOBESCU, S. III 46. ◊ Haină-albastră = poreclă dată de țărani boierilor. Din școalele rurale... ies... aspiranți la posturile salariate ale comunelor, notari și scriitori, ziși prin sate haină-albastră. ODOBESCU, S. III 357. ♦ Veșmînt lung și larg care acoperă tot trupul. Amîndoi [oștenii] purtau haina de-atunci a călărimii boierești. SADOVEANU, O. VII 17. Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai. EMINESCU, O. IV 77. ◊ Fig. Izvorau în taină, Cu-a lor de aur haină, A nopții stele mari. EMINESCU, O. IV 193. Mii de gînduri mă împresură în restimpul amurgului, cînd natura-ntreagă se acopere cu o haină fantastică. ALECSANDRI, PR. 291. ♦ (Rar) Halat de casă. O haină lungă și veche îi acoperă trupul pînă-n călcîie. VLAHUȚĂ, O. A. 441. ♦ Palton femeiesc. Haină de blană.

HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

HÁINĂ ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; strai. ~ de iarnă. ◊ ~ nupțială (sau de nuntă) înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor vertebrate în perioada împerecherii. 2) Piesă vestimentară bărbătească purtată peste cămașă; veston. [G.-D. hainei] /<bulg. halina, sb. háljina

HAIN s. m. (Mold., ȚR) Trădător. A: Boiarin hiclean unui domn și hain țării. PRAV. Iară pînă a veni Grigorie-Vodă au fost dată domnia Ducăi-Vodă, ținîndu-l hain la Ieși. CRB, 166r. Ca pe niște răi și haini ... au poruncit, să-i puie la opreală. IM 1754, 78r. Schimbătorii, tulburătorii, hainii, oștenii cei vicleni. BUCOAVNĂ 1775, 48v; cf. NECULCE; BUCOAVNĂ 1775, 45'v. B: Au început a-l pîrî la turci că este hain despre împărăție. R. POPESCU. Blud, ca un dușman și hain domnului său laropole, îndată s-au făgăduit lui Viadimir. IR 1755, 23v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; IM 1730, 110r. Etimologie: tc. hain. Vezi și haini, hainie, hainlîc.

haìn a. 1. rebel, trădător: boier vechiu, ghiaur hain! POP.; 2. perfid, de rea credință: nu mi-i ciudă de străini cât de pământeni haini POP.; 3. rău la inimă: sfârșitul tiranului hain AL. [Turc. HAYIN].

haină f. ceeace servă a acoperi corpul: fig. haina nopții EM. [Slav. HALĬNA].

haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S’a purtat hain.

háĭnă f., pl. e (sîrb. háljina, haĭnă, la pl. „straĭe, așternut”, halja, surtuc, bg. halína, haĭnă lungă, d. turc. [d. pers.] haly, kali, covor. Cp. cu straĭ și țol). Veșmînt, straĭ (maĭ ales surtuc, palton, manta, suman, maĭ rar vorbind de pantalonĭ). Pl. Veșmintele (în general): mi s’aŭ furat niște haĭne. A vinde la „haĭne vechĭ”, a vinde negustorilor ambulanțĭ care strigă „haĭne vechĭ”.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hain adj. m., pl. haini; f. hai, pl. haine

haină s. f., g.-d. art. hainei; pl. haine

hain adj. m., pl. haini; f. haină, pl. haine

haină s. f., g.-d. art. hainei; pl. haine

haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne

háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

HÁINĂ s. 1. îmbrăcăminte, strai, veșmânt, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Ia-ți o ~ pe tine.) 2. (la pl.) v. costum. 3. v. sacou. 4. v. palton. (Poartă o ~ de blană.)

HAIN adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. crud, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, (livr.) inexorabil, (rar) neîndurat, nemiluit, (înv.) nemilostivitor, nemilostivnic, (fig.) vitreg. (Soartă ~ pentru cineva.)

HAINĂ s. 1. îmbrăcăminte, strai, veșmînt, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Ia-ți o ~ pe tine.) 2. palton. (Poartă o ~ de blană.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

haín (haínă), adj.1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoț”, sb. hain.Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s. f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc, s. n. (trădare). Sec. XVII, toți der. sînt înv.

háină (háine), s. f. – Obiect de îmbrăcăminte exterior. Sb. haljina (Diez, Gramm., I, 444; Cihac, II, 133; DAR). – Der. hăinar, s. m. (vînzător de haine de gata); hăinărie, s. f. (prăvălie de confecții); hăinet, s. f. (cantitate de haine); înhăinura (var. înhăimura), vb. (a îmbrăca), cf. înfășura. La Stoica Ludescu (sec. XVIII) apare haină, s. f. (parolă, consemn), despre care nu știm dacă este același cuvînt. Haibăr, s. n. (haină) este o încrucișare a lui haină cu laibăr (DAR), der. înhăibăra, vb. (a îmbrăca).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.

haine de gata expr. confecții / articole de îmbrăcăminte fabricate în serie.

Intrare: hain
hain1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hain
  • hainul
  • hainu‑
  • hai
  • haina
plural
  • haini
  • hainii
  • haine
  • hainele
genitiv-dativ singular
  • hain
  • hainului
  • haine
  • hainei
plural
  • haini
  • hainilor
  • haine
  • hainelor
vocativ singular
plural
Intrare: haină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • haină
  • haina
plural
  • haine
  • hainele
genitiv-dativ singular
  • haine
  • hainei
plural
  • haine
  • hainelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hain, haiadjectiv

  • 1. Rău la inimă, fără milă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. DLRLC
    • format_quote Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. DLRLC
    • format_quote Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. DLRLC
    • format_quote figurat Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282. DLRLC
  • 2. învechit Necredincios, sperjur, trădător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302. DLRLC
etimologie:

haină, hainesubstantiv feminin

  • 1. (la) plural Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: strai diminutive: hăinuță
    • format_quote Hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. COȘBUC, P. I 55. DLRLC
    • format_quote Cere să-ți deie calul, armele și hainele. CREANGĂ, P. 191. DLRLC
    • format_quote Mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de matasă, Haine mîndre de-mpărat. ALECSANDRI, P. I 9. DLRLC
    • format_quote Cînd bătea ceasul la nouă, Mă-mbrăcam în haine nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. DLRLC
    • format_quote rar (la) singular (Cu valoare de plural) Pe mine mă dezgustă și o haină nouă. C. PETRESCU, C. V. 303. DLRLC
    • 1.1. Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Haine nemțești (?). DLRLC
    • 1.4. (la) singular Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Maria scutură în stradă o haină de lucru. DAVIDOGLU, M. 15. DLRLC
      • format_quote Haina lui simplă, închisă pînă sub bărbie, e una din hainele obișnuite. STANCU, U.R.S.S. 37. DLRLC
      • format_quote Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. DLRLC
      • format_quote Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei. ODOBESCU, S. III 46. DLRLC
      • 1.4.1. Haină-albastră = poreclă dată de țărani boierilor. DLRLC
        • format_quote Din școalele rurale... ies... aspiranți la posturile salariate ale comunelor, notari și scriitori, ziși prin sate haină-albastră. ODOBESCU, S. III 357. DLRLC
    • 1.5. Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Amîndoi [oștenii] purtau haina de-atunci a călărimii boierești. SADOVEANU, O. VII 17. DLRLC
      • format_quote Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai. EMINESCU, O. IV 77. DLRLC
      • format_quote figurat Izvorau în taină, Cu-a lor de aur haină, A nopții stele mari. EMINESCU, O. IV 193. DLRLC
      • format_quote figurat Mii de gînduri mă împresură în restimpul amurgului, cînd natura-ntreagă se acopere cu o haină fantastică. ALECSANDRI, PR. 291. DLRLC
    • 1.6. rar Halat de casă. DLRLC
      • format_quote O haină lungă și veche îi acoperă trupul pînă-n călcîie. VLAHUȚĂ, O. A. 441. DLRLC
    • 1.7. Palton. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: palton
      • format_quote Haină de blană. DLRLC
    • chat_bubble A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • chat_bubble biologie (în) sintagmă Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.