32 de definiții pentru haide aida aidam aidați aide aidem aideți haid haida haidam haidați haidem haideți (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HÁIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HÁIDE interj. (Și în forma haida) 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune); hai. Dumitale îți stă bine cînd ești sincer. Haide, puțin curaj, ce dumnezeu. SEBASTIAN, T. 73. ◊ (Uneori, cu ton de comandă, exprimînd nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, pășește mai aproape, ce-aștepți ? MIRONESCU, S. A. 25. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino ! veniți ! să mergem ! Pune-ți degrabă un șal pe umeri și haide. ALECSANDRI, la TDRG. Haide, tată, să-ți arăt pre mama ! NEGRUZZI, S. I 250. Haide, murgule, mai tare. HODOȘ, P. P. 46. ◊ (Împrumutînd desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidați, camarazilor... haidați... Haidem în țară. CAMILAR, N. I 405. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară. CREANGĂ, P. 158. Haidem și ne-om lupta ! BIBICESCU, P. P. 324. ◊ (Adverbial, repetat sau în compuse, după un verb de mișcare exprimat sau subînțeles) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. Și biata Săftica după mine, haide-ha, haide-ha, fără a se învrednici să deie ochii cu mine. ALECSANDRI, T. I 372. ♦ (Narativ, corespunzînd verbului «a porni» la indicativ) Apoi luă masa în spate și haid la drum cătră casă. RETEGANUL, P. I 64. 3. Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. Haide ! te-ai supărat pentru niște glume de nimică ? ALECSANDRI, la TDRG. 4. (În expr.) Haida-de = exclamație prin care cineva respinge o părere sau dezaprobă o ținută; aș ! vorbă să fie ! mie îmi spui ? (Atestat în forma aida-de) Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea, să nu... – Aida-de ! Coana Veta ! Mie-mi spui ? N-o știu eu ? CARAGIALE, O. I 45. Haide-haide (sau haide-hai), se zice cînd mustrăm cu indulgență pe cei ce nu iau în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. Haide-hai !... acuma zici tu așa, dară atuncea te-oi vedea eu ce-i direge ! SBIERA, P. 10. Dumneavoastră rîdeți !... haide, haide !... Vă pare glumă ? ALECSANDRI, T. I 240. Haide-hai; parcă le văd cum or să mînînce papara ! id. ib. 243. – Forme gramaticale: haidem, haideți (regional haidați). – Variante: haid (COȘBUC, P. I 171, SLAVICI, O. I 340), haida, háidea, (Munt.) áida, áide (DUMITRIU, B. F. 27, ISPIRESCU, L. 74, ODOBESCU, S. III 50) interj.

HÁIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

háide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). – Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich, Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381), cf. ngr. ἄïντε, alb. hai(de), bg., sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării rom., sînt reproduse în var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu var. lui ha; de la haide provine și hait(i), interj. (exprimă surpriza).

HÁIDE interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă sau un îndemn la acțiune) Hai. ◊ ~ -hai încet; anevoios; cu greu. ~-~ se spune cînd încercăm să îmbunăm pe cineva. /<turc. haydi, bg. haide

haide ! int. ce exprimă: 1. îndemnul de a merge, de a porni sau de a începe o acțiune, funcționând ca un imperativ cu formele analogice: haidem! haideți! 2. o concesiune: fie ! [Turc. HÁIDE !].

háĭde și áĭde, háĭdem și áĭdem, háĭdețĭ și áĭdețĭ, interj. îndemnătoare cu funcțiune de imper. (turc. haĭde, „haide”, haĭdeĭin, „haĭdem”. De aicĭ: bg. haĭde, haĭdite, háĭdete, haĭdate; sîrb. hájde, hajdémo, hájdete; rus. áĭda, aĭdá, gaĭdá, adĕá, aĭdáte; alb. haĭde, háĭdenĭ; ngr. áĭde, háĭde [scris áĭnte, háĭnte]. V. haĭ 1). Haĭde (haĭ, pornește!); haĭde, băĭețĭ (haĭ băĭețĭ, pornițĭ [singurĭ saŭ cu mine]); haĭde cu mine (haĭ cu mine, vino cu mine); haĭde (saŭ haĭ) să plecăm împreună; haĭde! fie! (fie cum zicĭ tu saŭ el!); haĭdem (să mergem!); haĭdețĭ (pornițĭ!). – Și -ém, -éțĭ.

HÁIDA interj. v. haide.

ÁIDA interj. v. haide.

ÁIDE interj. v. haide.

Intrare: haide
haide interjecție
Surse flexiune: DOR
haida interjecție
haidam interjecție
haidați interjecție
haidem interjecție
haideți interjecție
aidam interjecție
aidem interjecție
aidați interjecție
aideți interjecție