ha² ada vz al

ha¹ i [At: ALECSANDRI, T. 234 / E: fo] 1 Exprimă surprindere. 2 Exprimă satisfacție. 3 (Înv; după av bine) Foarte. 4 Exprimă interogația. 5 (Are) Imită râsul Cf hohot.

HA interj. 1. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire sau satisfacție răutăcioasă. Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu? ALECSANDRI, T. 234. Ha! vezi, ast cîntec îmi place. PANN, P. V. I 20. 2. (În propoziții interogative, familiar, pentru a arăta că nu s-au auzit sau nu s-au înțeles bine spusele interlocutorului) Poftim? ce? cum? De-i vorbea maică-sa, ea tot răstit răspundea, întrebînd: ha? ce zici? La TDRG. ♦ (Arată că se așteaptă din partea interlocutorului un răspuns, de obicei afirmativ) Nu-i așa? n-am dreptate? Te boldești la mine, ha? SADOVEANU, O. VI 127. Ian spuneți, ce-ați mai cerut?... fote și inele? sau numai drăgostele, ha? și drăgostele tot cu de-alde cei tineri? ha? ALECSANDRI, T. 215. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. Ha, cum socoți și dumneata? NEGRUZZI, S. I 153. 3. (De obicei repetat) Onomatopee care redă rîsul puternic și zgomotos, în hohote. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap, în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Ha ha ha ha! i-a-nfundat! CARAGIALE, O. I 54.

ha/ha-há interj.

HA interj. v. ce, cum, poftim.

ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.

HA interj. 1) (se folosește pentru a exprima surprindere, mirare, satisfacție, indignare, ironie etc.). 2) fam. (se folosește când interlocutorul n-a auzit bine s-au n-a înțeles cele spuse) Poftim?; ce-ai spus? 3) (se folosește repetat pentru a reda râsul în hohote). /Onomat.

ha! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare: zici cai scăpat, ha?

ha, interj. care (ca și hă și hi) arată rîsu: Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt forma haĭ saŭ aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și haĭ 2.

hă i [At: (a. 1845) AL. OP. I, 1125, ap. TDRG / V: hâ / E: fo] 1 (Are) imită râsul silit. 2 (Are) Imită râsul idiot.

hâ i [At: ALECSANDRI, T. 1125 / E: fo] 1 (Pop) Exprimă o afirmație. 2 (Pop) Exprimă o interogație. 3 (Rep) Imită plânsul.

hectar sn [At: DA ms / S și (abr): ha / Pl: ~e / E: fr hectare] (Agr): Unitate de măsură pentru suprafețe egală cu un hectometru pătrat sau cu 100 de ari.

HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Scris și (prescurtat): ha] – Din fr. hectare.

HĂ interj. 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HECTÁR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Abr.: ha] – Din fr. hectare.

HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî! nenee! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa? Hă! ce oameni! CONTEMPORANUL, VI_II 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun? – Hă, hă! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj.