hârjiit sn vz hârșâit¹

HÂRȘCÂI vb. IV v. hârșâi.

HÂRȘII vb. IV v. hârșâi.

hârjâi v vz hârșâi

hârjâit sn vz hârșâit¹

hârșâi [At: CONTEMPORANUL, I, 198 / V: -~rjâi, ~rșcăi, ~șcâi, ~șii / Pzi: ~esc / E: hârș + -ăi] 1 vi A se freca de ceva, făcând zgomot. 2 vt A scrijeli. 3 vt A tăia ceva cu ferăstrăul. 4 vr A se deprinde cu necazurile și nevoile Si: a se hârsi (3). 5 vr A se istovi. 6 vr A se stâlci.

hârșâit¹ sn [At: CARAGIALE, M. 332 / V: ~rjâ~, ~rjii~, ~șcâ~, ~șii~ / Pl: ~uri / E: hârșâi] 1 Hârșâire (1). 2 Scrijelire. 3-4 Hârșâire (3-4). 5 Istovire. 6 Stâlcire. 7 Zgomot produs de frecarea sau scrijelirea a ceva.

hârșcăi v vz hârșâi

hârșcâi v vz hârșâi

hârșcâit¹ sn vz hârșâit¹

hârșii v vz hârșâi

hârșiit¹ sn vz hârșâit¹

irijâi v vz hârșii

HÂRȘCÂI vb. IV. V. hârșâi.

HÂRȘII vb. IV. V. hârșâi.

HÎRJII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRJIIT s. n. v. hîrșîit.

HÎRȘII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘIIT s. n. v. hîrșîit.

HÎRȘÎI, hîrșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. AL. II 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșii, hîrjii vb. IV.

HÎRȘÎIT¹ s. n. (Și în forma hîrșiit) Acțiunea de a hîrșîi; zgomotul produs prin frecarea unui obiect de altul. Nu se auzea în răstimpuri decît foșnetul filelor din revistă întoarse și hîrșîitul foarfecelui care le tăia. V. ROM. noiembrie 1953, 180. Vă place mai mult hîrșîitul coasei Prin holda de grîu, orz sau secară, Decît ciocîrlia cîntînd nevăzută-n văzduh. BENIUC, V. 24. Auz hîrșiitul unui chibrit. CARAGIALE, O. II 267. – Variante: hîrșiit, hîrjiit (CONTEMPORANUL, VI_II 213) s. n.

HÎRJII vb. IV. v. hîrșîi.

A HÂRȘÂI hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi

hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].

hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].

hîrjîĭ, V. hîrșîĭ.

hîrșîĭ, hîrșcîĭ (Mold.) și hîrjîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hârșâi, 3 hârșâie, imperf. 1 hârșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hârșâi, 3 să hârșâie

hârșâit s. n.

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia; conj. prez. 3 să hârșâie

hârșâit s. n.

hârșâi vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia

hârșâit s. n.

hîrșîi (ind. prez. 1 sg. hîrșîi, 3 sg. și pl. hîrșîie)

HÂRȘÂI vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.

HÂRȘÂI vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

HÂRȘÂIT s. hârșâială, hârșâire, hârșâitură, (prin Munt.) scârjâială, scârjâit, scârjâitură. (~ul pietrișului aleii sub picioare.)

HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.

HÎRȘÎIT s. hîrșîială, hîrșîire, hîrșîitură, (prin Munt.) scîrjîială, scîrjîit, scîrjîitură. (~ pietrișului aleii sub picioare.)