HÎRȘÎI, hîrșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. A. III 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșii, hîrjii vb. IV.