HÂRȘII vb. IV v. hârșâi.

hârșii v vz hârșâi

HÂRȘII vb. IV. V. hârșâi.

HĂRȘIE s. f. v. hârșie.

HÂRȘCÂI vb. IV v. hârșâi.

arșiie sf vz harșie

harșie sf vz hârșie

hărșie sf vz hârșie

hășie sf vz hârșie

hârjâi v vz hârșâi

hârșâi [At: CONTEMPORANUL, I, 198 / V: -~rjâi, ~rșcăi, ~șcâi, ~șii / Pzi: ~esc / E: hârș + -ăi] 1 vi A se freca de ceva, făcând zgomot. 2 vt A scrijeli. 3 vt A tăia ceva cu ferăstrăul. 4 vr A se deprinde cu necazurile și nevoile Si: a se hârsi (3). 5 vr A se istovi. 6 vr A se stâlci.

hârșcăi v vz hârșâi

hârșcâi v vz hârșâi

hârșie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 17/17 / V: arșiie, har~, hăr~, (înv) ghăș~, hăș~ / Pl: ~ii / E: mg hasker, haskártya] (Reg) 1 Piele cu blană (neagră) de miel cu lâna măruntă și creață din care se fac căciuli și gulere. 2 Piele rea de miel. 3 Piele slabă. 4 (Prt) Animal numai piele și oase. 5 (Prt) Persoană rea, fără inimă.

irijâi v vz hârșii

HĂRȘIE s. f. V. hârșie.

HÂRȘCÂI vb. IV. V. hârșâi.

HĂRȘIE s. f. v. hîrșie.

HÎRJII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘIE, hîrșii, s. f. (Regional) Piele sau blană de miel (mai ales neagră), cu lînă creață și măruntă, din care se fac căciuli, gulere etc. sau cu care se îmblănește o haină. Chepenege cusute cu fir, prinse în copci de argint, pe margine îmblănite cu hîrșie neagră și aruncate pe coapsă într-o parte. ISPIRESCU, M. V. 44. În cap purta naltul calpac de hîrșie fumurie cu fund de serasir. ODOBESCU, S. I 133. – Variantă: hărșie (DELAVRANCEA, S. 170) s. f.

HÎRȘII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘÎI, hîrșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. AL. II 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșii, hîrjii vb. IV.

HÎRJII vb. IV. v. hîrșîi.

A HÂRȘÂI hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi

hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].

hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].

hârșì v. 1. a se deprinde cu ceva penibil: omul se hârșește cu necazurile PANN; 2. Mold. a fi sgârcit. [Origină necunoscută].

hârșie f. piele de miel argăsită și din a cării blană creață cojocarii fac căciuli. [Origină necunoscută].

hîrjîĭ, V. hîrșîĭ.

hîrsésc (Munt.) și hîrșésc (mă) v. refl. (ca și hîrșîĭ, hîrjiĭ). Fam. Mă frec, mă deprind pin practică orĭ pin suferință: om hîrșit cu războaĭele.

hîrșie și hîrșíe f. (d. a hîrșîi, care e rudă cu a jărcăni). Pele de mel (argăsită orĭ nu) din care se fac căcĭulĭ și gulere. Pele jupuită în general. V. jarchină.

hîrșîĭ, hîrșcîĭ (Mold.) și hîrjîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hârșâi, 3 hârșâie, imperf. 1 hârșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hârșâi, 3 să hârșâie

hârșie (reg.) (desp. -și-e) s. f., art. hârșia (desp. -și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (desp. -și-i-)

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia; conj. prez. 3 să hârșâie

hârșie (reg.) (-și-e) s. f., art. hârșia (-și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (-și-i-)

hârșâi vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia

hârșie s. f. (sil. -și-e), art. hârșia (sil. -și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (sil. -și-i-)

hîrși

hîrșîi (ind. prez. 1 sg. hîrșîi, 3 sg. și pl. hîrșîie)

a se hârși cu lumea expr. a se deprinde (cu necazurile, cu nevoile).

HÂRȘÂI vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.

HÂRȘÂI vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

HÂRȘIE s. v. pielcică.

hîrșie s. v. PIELCICĂ.

hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.

HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)