HÂRȘIÍ vb. IV v. hârșâi.

hârșii v vz hârșâi

HÂRȘIÍ vb. IV. V. hârșâi.

HẮRȘIE s. f. v. hârșie.

HÂRȘCÂÍ vb. IV v. hârșâi.

hârșâi [At: CONTEMPORANUL, I, 198 / V: -~rjâi, ~rșcăi, ~șcâi, ~șii / Pzi: ~esc / E: hârș + -ăi] 1 vi A se freca de ceva, făcând zgomot. 2 vt A scrijeli. 3 vt A tăia ceva cu ferăstrăul. 4 vr A se deprinde cu necazurile și nevoile Si: a se hârsi (3). 5 vr A se istovi. 6 vr A se stâlci.

hârșie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 17/17 / V: arșiie, har~, hăr~, (înv) ghăș~, hăș~ / Pl: ~ii / E: mg hasker, haskártya] (Reg) 1 Piele cu blană (neagră) de miel cu lâna măruntă și creață din care se fac căciuli și gulere. 2 Piele rea de miel. 3 Piele slabă. 4 (Prt) Animal numai piele și oase. 5 (Prt) Persoană rea, fără inimă.

irijâi v vz hârșii

HẮRȘIE s. f. V. hârșie.

HÂRȘCÂÍ vb. IV. V. hârșâi.

HẮRȘIE s. f. v. hîrșie.

HÎRJIÍ vb. IV v. hîrșîi.

HÎ́RȘIE, hîrșii, s. f. (Regional) Piele sau blană de miel (mai ales neagră), cu lînă creață și măruntă, din care se fac căciuli, gulere etc. sau cu care se îmblănește o haină. Chepenege cusute cu fir, prinse în copci de argint, pe margine îmblănite cu hîrșie neagră și aruncate pe coapsă într-o parte. ISPIRESCU, M. V. 44. În cap purta naltul calpac de hîrșie fumurie cu fund de serasir. ODOBESCU, S. I 133. – Variantă: hắrșie (DELAVRANCEA, S. 170) s. f.

HÎRȘIÍ vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘÎÍ, hî́rșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. A. III 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșií, hîrjií vb. IV.

HÎRJIÍ vb. IV. v. hîrșâi.

A HÂRȘÂÍ hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi

hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].

hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].

hârșì v. 1. a se deprinde cu ceva penibil: omul se hârșește cu necazurile PANN; 2. Mold. a fi sgârcit. [Origină necunoscută].

hârșie f. piele de miel argăsită și din a cării blană creață cojocarii fac căciuli. [Origină necunoscută].

hî́rjîĭ, V. hîrșîĭ.

hîrsésc (Munt.) și hîrșésc (mă) v. refl. (ca și hîrșîĭ, hîrjiĭ). Fam. Mă frec, mă deprind pin practică orĭ pin suferință: om hîrșit cu războaĭele.

hî́rșie și hîrșíe f. (d. a hîrșîi, care e rudă cu a jărcăni). Pele de mel (argăsită orĭ nu) din care se fac căcĭulĭ și gulere. Pele jupuită în general. V. jarchină.

hî́rșîĭ, hî́rșcîĭ (Mold.) și hî́rjîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia; conj. prez. 3 să hârșâie

hârșie (reg.) (-și-e) s. f., art. hârșia (-și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (-și-i-)

hârșâí vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá

hârșie s. f. (sil. -și-e), art. hârșia (sil. -și-a), g.-d. art. hârșiei; pl. hârșii, art. hârșiile (sil. -și-i-)

hîrși

hîrșîi (ind. prez. 1 sg. hîrșîi, 3 sg. și pl. hîrșîie)

HÂRȘÂÍ vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.

HÂRȘÂÍ vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

HÂRȘIE s. v. pielcică.

hîrșie s. v. PIELCICĂ.

HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.

a se hârși cu lumea expr. a se deprinde (cu necazurile, cu nevoile).