hârșcâire sf vz hârșâire

HÂRȘCÂI vb. IV v. hârșâi.

HÂRȘII vb. IV v. hârșâi.

HÂRȘIIRE s. f. v. hârșâire.

hârjâi v vz hârșâi

hârjâire sf vz hârșâire

hârșâi [At: CONTEMPORANUL, I, 198 / V: -~rjâi, ~rșcăi, ~șcâi, ~șii / Pzi: ~esc / E: hârș + -ăi] 1 vi A se freca de ceva, făcând zgomot. 2 vt A scrijeli. 3 vt A tăia ceva cu ferăstrăul. 4 vr A se deprinde cu necazurile și nevoile Si: a se hârsi (3). 5 vr A se istovi. 6 vr A se stâlci.

hârșâire sf [At: DL / V: -rjâ~, ~șcâ~, ~șii~ / Pl: ~ri / E: hârșâi] 1 Frecare de ceva, producând zgomot Si: hârșâit¹ (1), hârșâitură (1). 2 Scrijelire. 3 Tăiere cu ferăstrăul Si: hârșâit¹ (3), hârșâitură (3). 4 Deprindere cu necazurile și nevoile Si: hârșâit¹ (4), hârșâitură (4). 5 Istovire. 6 Stâlcire.

hârșcăi v vz hârșâi

hârșcâi v vz hârșâi

hârșii v vz hârșâi

hârșiire sf vz hârșâire

irijâi v vz hârșii

HÂRȘCÂI vb. IV. V. hârșâi.

HÂRȘII vb. IV. V. hârșâi.

HÂRȘIIRE s. f. V. hârșâire.

HÎRJII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘCÎI, hîrșcîi, vb. IV. Intranz. A hîrșîi. Sania hîrșcîia aspru prin prundul șoselei. SADOVEANU, P. S. 45.

HÎRȘII vb. IV v. hîrșîi.

HÎRȘIIRE s. f. v. hîrșîire.

HÎRȘÎI, hîrșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. AL. II 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșii, hîrjii vb. IV.

HÎRȘÎIRE, hîrșîiri, s. f. (Și în forma hîrșiire) Hîrșîit. Se făcu o hîrșiire, o îmbulzeală... Oamenii din mijlocul sălii se dădură la o parte, să facă loc unui invalid lung. CAMILAR, TEM. 276. – Variantă: hîrșiire s. f.

HÎRJII vb. IV. v. hîrșîi.

A HÂRȘÂI hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi

hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].

hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].

hîrjîĭ, V. hîrșîĭ.

hîrșîĭ, hîrșcîĭ (Mold.) și hîrjîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hârșâi, 3 hârșâie, imperf. 1 hârșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hârșâi, 3 să hârșâie

hârșâire s. f., g.-d. art. hârșâirii; pl. hârșâiri

hârșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia; conj. prez. 3 să hârșâie

hârșâire s. f., g.-d. art. hârșâirii; pl. hârșâiri

hârșâi vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâia

hârșâire s. f., g.-d. art. hârșâirii; pl. hârșâiri

hîrșîi (ind. prez. 1 sg. hîrșîi, 3 sg. și pl. hîrșîie)

HÂRȘÂI vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.

HÂRȘÂI vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

HÂRȘÂIRE s. v. hârșâit.

HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)

hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.

HÎRȘÎIRE s. hîrșîială, hîrșîit, hîrșîitură, (prin Munt.) scîrjîială, scîrjîit, scîrjîitură. (~ pietrișului aleii sub picioare.)