2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HẤRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în ciudă. – Din hârâi (derivat regresiv).

hâ2 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: pvb hârâî] 1 (Înv) Mârâit al câinelui. 2 (Fig; reg; d. oameni) Ceartă. 3 (Fig; reg) Zâzanie. 4 (Îlav) De-a ~a Din spirit de contracție, în necaz.

hâră1 sf [At: LB / V: ~r sms / Pl: ~re / E: vsl кхирь] 1 (Med; reg) Tuse (puternică). 2 (Reg) Hemoptizie. 3 (Fig) Babă. 4 (Îcs) De-a ~ra Joc de copii. 5 Mătreață pe pielea vitelor slabe. 6 Escară apărută sub lâna oilor. 7 (Îf hâr) Păduche de vită. 8 (Reg) Păduche de om. 9 (Reg) Rapăn. 10 (Reg) Mătreață. 11 Jeg.

HẤRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).

hâră f. umflarea urechilor la oi. [Slav. HYRA, boleșniță].

HÎ́RĂ s. f. (Regional) Ceartă, neînțelegere, discordie, zîzanie între două sau mai multe persoane.

hî́ră f., pl. e și ĭ (vsl. hyra, hyrŭ, boală lungă; rus. hyrĭ, pol. chyra [Bern. 1, 413]. V. hîrcă, hîrlav și firav). Rar. Tuse cu flegmă saŭ mucĭ care curg din nas. Rapăn saŭ mătreață la oĭ saŭ la oamenĭ. Epitet ironic uneĭ babe (hîrcă). V. jabă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hấră (reg.) s. f., g.-d. art. hấrei; pl. hấre

hâră s. f., g.-d. art. hârei; pl. hâre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂRĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, mârâială, mârâit, mârâitură, neînțelegere, păduche, vrajbă, zâzanie.

hî s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MÎRÎIALĂ. MÎRÎIT. MÎRÎITURĂ. NEÎNȚELEGERE. PĂDUCHE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hîră (hấre), s. f.1. Tuse. – 2. Babă. – 3. La oi, rîie. Creație expresivă, cf. hîr „imitarea scrîșnetului”, hîrîi „a mîrîi”; încrucișat cu sl. chyrĭ.Der. hîrlav, adj. (corupt, stricat), cf. bg. hărljav „răpciugos”; hirav (var. firav, ghirav, jirav), adj. (slab, sfrijit, neputincios), probabil de la un sl. *chyravŭ (Cihac, II, 139; DAR; Conev 90; Pușcariu, Dacor., V, 600).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hấră, hấre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreața oilor și vițeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreața omului, tărâță. 7. boală de piele; rapăn.

hấră, hâre, s.f. – (reg.) 1. Ceartă, neînțelegere, zâzanie. 2. Murdărie, jeg. 3. Boală de piele la oi, din cauza căreia cade lâna (Maram. Nord: Strâmtura). – Der. reg. din hârâi „a se certa” (DER, DEX); din sl. hyra „boală lungă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

hấră, -e, s.f. – 1. Ceartă, neînțelegere, zâzanie. 2. Murdărie, jeg. – Der. reg. din hârâi „a se certa”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HÎRĂ subst. cu multe sensuri (păduchi, tuse, babă, o boală etc.). 1. Hîra, boier (LU; 16 A I 67); – P. (Ștef); Hăra, olt. (Sd VII 209); – I. (Băl V). 2. Hîre m. vornic (16 A III 137); -a comis, numit și „pan Boldur Hîrovici” (16 A II 11, 15); Hîrovici, Ion, pîrc, (16 A II 11).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

hâră, hâre s. f. (pop.) ceartă; vrajbă, dușmănie

Intrare: hâră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hâ
  • hâra
plural
  • hâre
  • hârele
genitiv-dativ singular
  • hâre
  • hârei
plural
  • hâre
  • hârelor
vocativ singular
plural
Intrare: Hâră
Hâră nume propriu
nume propriu (I3)
  • Hâră

hâră

etimologie: