opțiuni

3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÂÍT, -Ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.

HÂÍT, -Ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.

hâit1 sn vz hăit1

hâit3 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hâi] 1 Surpare. 2 Hâire (2). 3 Năruire. 4 Hâire (4). 5 Vătămare. 6 Boșorogire.

hâit4, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, N. 122 / V: hăit / Pl: ~iți, ~e / E: hâi] 1 Surpat. 2 Apăsat cu greutate mare până la dărâmare. 3 Năruit. 4 Aplecat într-o parte Si: (reg) hăitit2 (3). 5 Vătămat. 6 Boșorogit.

hâit2 i vz hăi1

HĂÍT2, -Ă adj. v. hâit.

HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. și refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. hajolni.

HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. și refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. hajolni.

hăit2, ~ă a [At: MDA ms / P: hă-it / Pl: ~iți, ~e / E: hăi2] 1 Îndemnat. 2 Colindat2.

hăit3, ~ă a vz hâit4

hâi [At: LB / V: hăi, hâhâi / Pzi: ~esc / E: mg hajlani, hajloni] 1-2 vtr A (se) surpa. 3 vt A apăsa greu până Ia dărâmare. 4 vt (Îe) A ~ în bătaie A rupe în bătaie. 5 vr A se nărui. 6 vr A se apleca într-o parte Si: a se hăiti (3). 7 vr A se vătăma. 8 vr A se boșorogi.

HĂÍT2, -Ă adj. V. hâit.

HĂÍT2, -Ă adj. v. hîit.

HÎÍ, hîiesc, vb. IV. Refl. A se apleca, a se lăsa într-o parte. ♦ Tranz. A prăvăli; a nărui. Bucăți de dîmburi hîite de obuze acopereau gropile cu soldați ghemuiți lîngă automate. CAMILAR, N. I 437.

HÎÍT, -Ă, hîiți, -te, adj. Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte. La picioarele huidumei era o măsuță joasă, hîită dintr-un picior. CAMILAR, N. II 320. – Variantă: hăít, -ă (VLAHUȚĂ, N. 122, CONTEMPORANUL, VII 193) adj.

A SE HÂÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnișuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

A HÂÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni

hîĭésc v. tr. (ung. hajolni, hajant, id. Cp. și cu rut. haiti, de unde și za-haiti, a molesta. V. zăhăĭesc). Est. Povîrnesc, strîmb puțin un edificiŭ: cutremuru a hîit casa. Fig. A se hîi de bătrîneță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hâiéște, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 să hâiáscă

hâí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâiésc, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hâiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂÍT adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbușit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat.

arată toate definițiile

Intrare: hâit
hâit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hâit (adj.)
hâit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hâit
  • hâitul
  • hâitu‑
  • hâită
  • hâita
plural
  • hâiți
  • hâiții
  • hâite
  • hâitele
genitiv-dativ singular
  • hâit
  • hâitului
  • hâite
  • hâitei
plural
  • hâiți
  • hâiților
  • hâite
  • hâitelor
vocativ singular — —
plural — —
hăit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăit
  • hăitul
  • hăitu‑
  • hăită
  • hăita
plural
  • hăiți
  • hăiții
  • hăite
  • hăitele
genitiv-dativ singular
  • hăit
  • hăitului
  • hăite
  • hăitei
plural
  • hăiți
  • hăiților
  • hăite
  • hăitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: hâi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hâi
  • hâire
  • hâit
  • hâitu‑
  • hâind
  • hâindu‑
 singular plural
  • hâiește
  • hâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hâiesc
 (să)
  • hâiesc
  • hâiam
  • hâii
  • hâisem
a II-a (tu)
  • hâiești
 (să)
  • hâiești
  • hâiai
  • hâiși
  • hâiseși
a III-a (el, ea)
  • hâiește
 (să)
  • hâiască
  • hâia
  • hâi
  • hâise
plural I (noi)
  • hâim
 (să)
  • hâim
  • hâiam
  • hâirăm
  • hâiserăm
  • hâisem
a II-a (voi)
  • hâiți
 (să)
  • hâiți
  • hâiați
  • hâirăți
  • hâiserăți
  • hâiseți
a III-a (ei, ele)
  • hâiesc
 (să)
  • hâiască
  • hâiau
  • hâiră
  • hâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hâit (adj.) hăit

etimologie:

  • vezi hâi
    surse: DEX '09

hâi

  • 1. popular A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apleca înclina
    • 1.1. tranzitiv reflexiv A (se) prăvăli; a (se) nărui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nărui prăvăli un exemplu
      exemple
      • Bucăți de dîmburi hîite de obuze acopereau gropile cu soldați ghemuiți lîngă automate. CAMILAR, N. I 437.
        surse: DLRLC

etimologie: