2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; sunet specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

guițat sn [At: DA ms / P: gu-i~ / V: (reg) guicit, ~țit / E: guița] Strigăt specific scos de porci Si: $guițare, guițătură.

GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; strigăt specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.

GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; strigătul porcilor (mai ales al purceilor) cînd guiță. – Pronunțat: gu-i-.

GUIȚÁT n. 1) v. A GUIȚA. 2) Sunet caracteristic scos de porci. /v. a guița

GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

guița vi [At: ISPIRESCU, L. 129 / P: gu-i~ / V: (reg) guici, guiți / Pzi: 3 ~iță / E: guiț] 1 (D. porci) A țipa cu glas subțire și ascuțit (de foame sau când se cred în pericol). 2 (Fig; irn; d. oameni) A scoate strigăte stridente.

GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.

GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci și mistreți, mai ales despre purcei) A scoate sunete subțiri și ascuțite (de foame, de durere etc.). Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198. Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129. – Pronunțat: gu-i-.

A GUIȚÁ pers. 3 guíță intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi și ascuțite, caracteristice speciei; a face „guiț-guiț”. /Din guiț

guițà v. a striga cu glasul ascuțit și subțire (vorbind de purcei). [Onomatopee].

1) guíț, a v. intr. (d. guiț 2 și bg. gucam, guiț). Vest. Covițăĭesc (și la Sadov.: niște purceĭ guițaŭ. VR. 3, 1911, 339). V. grohăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

guițá (a ~) (gu-i-) vb., ind. prez. 3 guíță

guițá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. guíță

arată toate definițiile

Intrare: guițat
  • silabație: gu-i-țat info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • guițat
  • guițatul
  • guițatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • guițat
  • guițatului
plural
vocativ singular
plural
guicit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
guițit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: guița
  • silabație: gu-i-ța info
verb (V2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • guița
  • guițare
  • guițat
  • guițatu‑
  • guițând
  • guițându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • guiță
(să)
  • guițe
  • guița
  • guiță
  • guițase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • guiță
(să)
  • guițe
  • guițau
  • guița
  • guițaseră
guici
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
guiți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

guițat guicit guițit

etimologie:

  • vezi guița
    surse: DEX '09 DEX '98

guița guici guiți

  • 1. adesea figurat (Despre porci) A scoate sunete caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: covița grohăi attach_file 2 exemple
    exemple
    • Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198.
      surse: DLRLC
    • Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • guiț
    surse: DEX '09 DEX '98