GUIȚA (-iț) vb. intr. A țipa cu glas ascuțit (vorb. mai ales de purcei): porcii... se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd ca de cuțit (DLVR.); porcii guiță cu furie împotriva unor dușmani nevăzuți (CRG.); despre mistreți: începu să mi-ți guițe ăl mistreț de se auzea cale de nu știu cîte conace (ISP.).