greșeală sf [At: MINEIUL (1776), 35^v/2 / V: (iuz) ~șală, (reg) ~șa, grișea^[1] / Pl: ~șeli / E: greși + -eală] 1 (Înv) Păcat. 2 Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere). 3 (Ccr) Ceea ce rezultă în urma unei greșeli (2). 4 (Îlav) Fără ~ Perfect. 5 (Îlav) Din ~ Fără intenție. 6 (Înv) Defect (corporal). corectat(ă)

GREȘEALĂ, greșeli, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbul «a face») Abatere de la adevăr, de la normă, de la un principiu, de la ceea ce e drept sau bine (v. eroare); (concretizat) lucru făcut rău, cum nu trebuie (din nepricepere sau din neatenție). Greșeli de tipar. Greșeli de calcul. Greșeli de ortografie. ▭ Făcea mereu greșeli în construcția frazelor și era foarte nenorocit. SLAVICI, O. I 105. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele, adecă să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învățat peste săptămînă, și cîte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Acel ce recunoaște că a făcut greșeli Arată că e astăzi mai înțelept ca ieri. BOLINTINEANU, O. 158. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect, ireproșabil, fără defect. Multe buburuze sînt pe boltă. Toate numai aur, și argint... Toate strălucesc fără greșeală. BENIUC, V. 66. 2. Faptă, de obicei neintenționată, care atrage după sine o neplăcere, un rău pentru cel ce a făcut-o sau pentru altcineva. Nu-mi puteam închipui că ai să pați și să suferi atîtea după urma unei glume; dar fiindcă eu am făcut greșeala, tot eu trebuie s-o îndreptez. CARAGIALE, O. III 83. Vină, zău, și-mi iartă Greșeala mea toată, Cît este de mare Și grea de iertare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 503. ◊ Loc. adv. Din greșeală = (în opoziție cu dinadins sau înadins) din nebăgare de seamă, fără voie, involuntar. Sar o dată voinicește de pe-un mal nalt în știoalnă, din greșeală, drept cu fața-n jos. CREANGĂ, A. 61. – Pl.și: (învechit) greșale (NEGRUZZl, S. I 9), greșele (ȘEZ. IX 151); gen. sg. și: (învechit) greșalei (NEGRUZZI, S. I 143).

GREȘEALĂ ~eli f. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; eroare. ~eli în vorbire. ~ de tipar. ◊ Din ~ din neatenție; din întâmplare. [G.-D. greșelii] /a greși + suf. ~eală

greșeálă f., pl. elĭ (d. greșesc). Acțiunea de a greși. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ, eroare: carte plină de greșelĭ. Vechĭ. Păcat, defect. Răŭ făcut altuĭa. Din greșeală (în opoz. cu într’adins), fără să vreĭ: a răsturna un pahar din greșeală. Fără greșeală, ireproșabil, infalibil. – Ob. -șálă (pl. tot elĭ) chear în vest.

greșa sf vz greșeală

greșală sf vz greșeală

grișea sf vz greșeală

BELEAUA LUI COSTACHE, O TRAGE IORDACHE = Trage unul pentru greșala altuia.

FAIRE AMENDE HONORABLE (fr.) = A recunoaște o greșală.

LAPSUS CALAMI (lat.) = Greșală din scris.

LAPSUS LINGUAE (lat.) = Greșală din vorbă.

greșală f. 1. fapta de a greși: a face o greșală; 2. abatere dela o regulă: greșală de gramatică, de calcul.

greșeală s. f., g.-d. art. greșelii; pl. greșeli

greșeală s. f., g.-d. art. greșelii; pl. greșeli

greșeală s. f., g.-d. art. greșelii; pl. greșeli

greșeală, pl. greșeli

greșeală, -șeli.

GREȘEALĂ s. 1. v. vină. 2. v. păcat. 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

GREȘEALĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

greșeală s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

GREȘEALĂ s. 1. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (A comis o ~ de mică importanță.) 2. ispită, păcat. (A căzut în ~.) 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

Greșeală ≠ corectitudine

IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de greșeală duce la viciu – Horațiu, „Ars poetica”, 31. Teama de a nu greși duce la erori mari.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.

INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.

C’est plus qu’un crime, c’est une faute (fr. „E mai mult decît o crimă, e o greșeală”) – Frază celebră, rostită de Fouché, ministrul poliției sub Napoleon, cînd a aflat de executarea ducelui d’Enghien, acuzat pe nedrept de complot împotriva lui Bonaparte (anul 1804). Această nedreptate era mai mult decît o crimă, deoarece compromitea un regim și prevestea consecințe politice grave. Și fraza e folosită tocmai în asemenea circumstanțe, cînd asasinarea unui om politic poate avea ca repercusiune serioase zguduiri interne. Acesta-i înțelesul expresiei: „E mai mult decît o crimă, e o greșeală” adică, un act necugetat care poate duce mai tîrziu la crime și dezastre mai multe și mai mari. Paradoxul expresiei a asigurat în bună parte succesul ei. IST.

In vitium ducit culpae fuga [lat. în traducere strictă: „Fuga de greșeală duce la o greșeală și mai mare (viciul) – sau, mai explicit: ”Teama de o greșeală te face să cazi într-una mai mare„] – Horațiu, Ars poetica, versul 31. Cugetarea cuprinde o precizare care de obicei nu-i citată, și anume: si caret arte, adică ”dacă n-are meșteșug„. Într-o lucrare consacrată tot artei poetice (Art poétique), Boileau a tradus același gînd în versul 64 din cîntul I: Souvent la peur dun mal nous conduit dans un pire (Adesea teama de un rău ne duce la altul și mai rău). Și Horațiu și Boileau se refereau numai la domeniul poeziei. Dar fabulistul La Fontaine (contemporan cu Boileau), în cartea XII, fabula nr. 18 Vulpea și curcănașii, a parafrazat și a extins ideea, pentru toate domeniile: Le trop dattention quon a pour le danger Fait le plus souvent quon y tombe. (”Prea marea teamă de-un pericol Te face-ades să cazi în el"). Cu timpul, atît versul lui Horațiu cît și cel al lui Boileau au încetat și ele să mai aibă o aplicare limitată numai la cîmpul literelor. Ambele pot fi astăzi folosite în toate variatele împrejurări în care, de teama unui lucru ce-l socotești rău sau greșit, urît sau primejdios, faci alt lucru care, uneori, e încă și mai greșit, urît sau periculos. LIT.