GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ (Bis.) Dar acordat de Dumnezeu omului pentru mântuirea lui; har. ◊ Anul de grație..., formulă emfatică pentru indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

gratie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 104 / Pl: ~ii / E: ml *gratis] 1 Fiecare din barele metalice (paralele) așezate pe un cadru și care servește la protejarea (și securizarea) ușilor și a ferestrelor sau ca ornament arhitectonic. 2 (Înv) Instrument de tortură în formă de grătar (2), pe care erau arși condamnații. 3 (Reg) Împletitură de nuiele în formă de grătar (2) Si: (reg) leasă².

grație [At: NEGRUZZI, S. I, 338 / Pl: ~ii / E: lat gratia, it grazia] 1 sf Drăgălășenie (și finețe) în mișcări și atitudine. 2 Farmec. 3 sf (Îc) Cele trei ~ii Cele trei zeițe din mitologia romană considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. 4 sf (Fam; îe) A face ~ii A căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate. 5 sf (Îae) A-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea. 6 sf Bunăvoință. 7 sf Favoare de care se bucură cineva. 8 sf (Iuz) Iertare (de o pedeapsă). 9 sf Îndurare divină. 10 sf (Îs) Anul de ~ Formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 11 pp (Construit cu dativul) Datorită.

ZĂBREA, ‼ZEBREA (pl. -brele), ❍ZĂBREALĂ (pl. -ele) sf. 1 = GRATIE1 (🖼 5352): Prin dese, prin negre zăbrele de fier, O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer (ALX.); printre zăbrele, văzu luna plină colindînd repede fața senină și albastră a cerului (ODOB.); părea un leu furios închis în zăbrele de fier (DLVR.); Prin zebrele aurite sbor chemați de glasuri dalbe (ALECS.); Și de ce zebreaoa nu o ții deschisă, Să privești la lună păr’la miez de noapte? (STAM.) ¶ 2 Împrejmuire de zăbrele, grilaj: la mîna dreaptă, o pădure mare, închisă cu zăbrele de fier (C.-RAD.) ¶ 3 ‡Meterez [vsl. zabralo „meterez; iezătură”].

GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

GRATIE, gratii, s. f. (Mai ales la pl.) Vergea de fier sau de lemn, de obicei încrucișată cu altele, care se pune mai ales în fața geamurilor unei ferestre sau în fața unei uși. Harun-al-Rașid trecuse repede la altă ferestruică cu gratii, de unde se vedea în sala tronului. CARAGIALE, P. 136. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață, și nu se mai cunoștea pe dinafară nici ușă, nici ușori, nici gratii, nici obloane la ferești. CREANGĂ, P. 255. După gratii de fereastră o copilă el zări. EMINESCU, O. I 144. ◊ (La închisori) Peste un sfert de ceas, avea să fie după gratii tari și bine păzite de puștile gardienilor. POPA, V. 118. Gruie zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, Și prin gratii lung privește. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ Gratie de matcă = gratie de tablă, cu orificii, care desparte cuibul unui stup de magazia de recoltă, spre a împiedica regina să pătrundă și să depună ouăle acolo. ◊ Fig. Nu pot să uit... Patul acela fără saltele, Care-mi săpa gratii pe spate. JEBELEANU, C. 14. Și vinul gălbui așa sclipea de frumos din paharul străveziu, printre gratia fină de alabastru însuflețit a degetelor sale! HOGAȘ, M. N. 38.

GRAȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășie, finețe, gingășie (mai ales în atitudine și în mișcări). Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracterizează stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. Și flacăra privirii Și grația zîmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 51. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații = cele trei zeițe care erau personificarea frumuseții feminine. ♦ (La pl.; ieșit din uz) Farmece, nuri. Ce stranie schimbare în fața-i adorată Ce pînă mai ieri încă de grații strălucea! MACEDONSKI, O. I 248. Nu-i vina mea dacă m-au înzăstrat natura cu grații. ALECSANDRI, T. I 71. ◊ Expr. A face grații = (mai ales despre femei) a căuta să pară drăgălaș, fermecător; (depreciativ) a se strîmba, a face mofturi. Cucoana face grații în balconul ei știindu-se spionată. SADOVEANU, P. S. 165. 2. (Numai în expr.) A intra în grațiile cuiva = a cîștiga încrederea, favoarea, bunăvoința cuiva. 3. (Învechit) Iertare (de pedeapsă); grațiere. Împăratul... mi-a zis: în zadar plîngi, ce-am hotărît – trebuie să se împlinească... dară, de ai vrea o poftă, spune, numai grație nu cere – așa zise. – Nu cer grație, am răspuns împăratului. RETEGANUL, P. V 84. 4. (Cu valoare de prepoziție; construit cu dativul) Datorită, mulțumită. Grație străduinței depuse și-a atins scopul. ▭ Grație ei i-a revenit inspirația poetică. REBREANU, R. I 209. 5. (Învechit și arhaizant; numai în expr.) Anul de grație – fiecare din anii erei creștine. Anul de grație 1830.

GRAȚIE s.f. 1. Gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălașe; drăgălășenii, farmece. ◊ A intra în grațiile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mîntui. 3. Fiecare dintre cele trei zeități feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria și frumusețea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulțumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].

GRAȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

GRATIE ~i s. f. (la uși sau la ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă) formând împreună un baraj protector; zăbrea. /<lat. gratis

GRAȚIE ~i f. 1) Finețe și ușurință în mișcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeițe considerate drept întruchipare a feminității și gingășiei. * A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoință cu care este tratat cineva. * Lovitură de ~ a) acțiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câștiga bunăvoința cuiva. 4) (cu valoare de prepoziție) Mulțumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. grației; Sil. -ți-e] /<lat. gratia

gratie f. pl. 1. vergele de fier sau de lemn încrucișate servind de îngrădire; 2. targă sau alt lucru împletit. [Lat. vulg. GRATIS = clasic CRATIS].

grație f. 1. ceeace place într’o persoană sau într’un lucru; 2. favoare gratuită: a acorda o grație; 3. iertare de pedeapsă; 4. în teologie: har.

Grații f. pl. Mit. cele 3 zeițe, tovarășe ale Venerii: Aglae, Thalia, Euphrosyna.

grátie f., pl. gratiĭ (d. lat. grâtes și crâtis, it. grata, sp. grada, pg. grade; dim. graticula, it. gratiglia, vfr. graille, nfr. grille. D. rom. vine rut. gráta. V. grilaj). Vargă saŭ drug de metal orĭ de lemn (zăbrele) care, împreună cu altele, opresc să treacă lucrurile marĭ: cușca și leasa se compune din gratiĭ, un gard făcut din gratiĭ.

*gráție f. (lat. gratia, d. gratus, plăcut). Farmec, frumuseță: a avea grație în vorbă. Favoare gratuită: a intra în teatru pin grația directoruluĭ. Ĭertare de pedeapsă acordată de capu statuluĭ: a acorda grație unuĭ condamnat. Har, dar divin acordat omuluĭ pentru salvarea luĭ. Milă, milostivire, favoare divină: a fi rege pin grația luĭ Dumnezeŭ și voința națională. Pl. Mit. Cele treĭ zeițe care o însoțeaŭ pe Venerea^[1] și care personificaŭ ceĭa ce e maĭ seducător în frumuseță. A fi în grațiile cuĭva, a-ĭ plăcea. Adv. Mulțămind, pin grația (ajutoru) cuĭva: am scăpat grație luĭ.

gratie (desp. -ti-e) s. f., art. gratia (desp. -ti-a), g.-d. art. gratiei; pl. gratii, art. gratiile (desp. -ti-i-)

grație² (desp. -ți-e) s. f., art. grația (desp. -ți-a), g.-d. art. grației; pl. grații, art. grațiile (desp. -ți-i-)

gratie (-ti-e) s. f., art. gratia (-ti-a), g.-d. art. gratiei; pl. gratii, art. gratiile (-ti-i-)

grație² (-ți-e) s. f., art. grația (-ți-a), g.-d. art. grației; pl. grații, art. grațiile (-ți-i-)

gratie s. f. (sil. -ti-e), art. gratia (sil. -ti-a), g.-d. art. gratiei; pl. gratii, art. gratiile (sil. -ti-i-)

grație s. f. (sil. -ți-e), art. grația (sil. -ți-a), g.-d. art. grației; pl. grații, art. grațiile (sil. -ți-i-)

gratie (gratii), s. f. – 1. Zăbrea, bară de metal. – 2. Vergea, grilaj. – 3. Grilă. grătar. – 4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). – 5. Spalier. – 6. Rețea. Lat. pop. *gratis în loc de cratis (Densusianu, Hlr., 111; Pușcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra, Dacor., IX, 170), cf. it. grata, de unde sb. grata (Miklosich, Fremdw., 90). – Der. grătar, s. n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu suf. -ar (din lat. *gratālis, după Pușcariu 727 și DAR; din lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din rom. provine rut. grata (Candrea, Elemente, 408).

grație (grații), s. f. – Drăgălășenie, finețe, gingășie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificați(un)e, s. f., din fr.; gratitudine, s. f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s. f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulați(un)e, s. f., din lat.; disgrație, s. f., din fr. disgrâce; disgrația, vb., din lat.

Grații = Gratiae.

GRAȚII (în mitologia romană), cele trei zeițe ale frumuseții, distincției și bucuriei (Aglaia, Euphrosyne și Thalia), considerate fiicele lui Zeus și ale unei oceanide. În mitologia greacă se numeau harite. Au constituit subiect de inspirație pentru numeroși pictori (Botticelli, Rafael, Tintoretto, Rubens) și sculptori (G. Picon, L. Kern, E. Falconet, A. Canova).

a face grații expr. (peior.) 1. a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate. 2. a fi exagerat de pretențios.

a fi în grațiile cuiva expr. a avea parte de încrederea / de bunăvoința cuiva.

GRATIE s. zăbrea, (pop.) ostreț, (Transilv.) roștei. (Fereastră cu ~ii.)

GRATIE s. v. spetează.

GRAȚIE s., prep. 1. s. v. drăgălășenie. 2. s. v. delicatețe. 3. s. mlădiere, suplețe, zveltețe. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.

GRAȚIE s. v. favoare, grațiere, protecție.

gratie s. v. SPETEAZĂ.

GRATIE s. zăbrea, (pop.) ostreț, (Transilv.) roștei. (Fereastră cu ~ii.)

GRAȚIE s., prep. 1. s. drăgălășenie, farmec, (livr.) șarm. (Are o ~ înnăscută.) 2. s. delicatețe, finețe, gingășie, suavitate. (Gesturi pline de ~.) 3. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 4. s. (BIS.) ajutor, har, îndurare, milă, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină s-a aplecat asupra lui.) 5. prep. datorită, mulțumită, (înv.) slavă. (~ lui a izbutit.)

grație s. v. FAVOARE. GRAȚIERE. PROTECȚIE.

Grație ≠ dizgrație

gráție, grații, s.f. 1. Îndurare. 2. Răgaz, păsuire: „Hei, tu, socrioara mea, / Atâta grațâie-m daț' / Până eu numa mi-oi mere...” (Papahagi, 1925: 269). 3. Libertate: „Înpărăția nostră și alte Înpărății au scos de prin temniță robi care au fost de perit, și au cercat mările, și nicăire nu sau aflatu slobodă, fără toate au fost îndețate, și așe robilor li-au dat grație” (Bârlea, 1909: 212; ref. la un eveniment din 1799). – Lat. gratia „frumusețe, farmec; recunoștință; iertare, îngăduință” (DER, DEX, MDA).

grație, grații, s.f. – 1. Îndurare. 2. Răgaz, păsuire: „Hei, tu, socrioara mea, / Atâta grațâie-m daț’ / Până eu numa mi-oi mere...” (Papahagi, 1925: 269; Rozavlea). – Lat. gratia „frumusețe, farmec; recunoștință; iertare, îngăduință” < lat. gratus „plăcut” (Scriban, DER, DEX, MDA).