grabnic, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 46/27 / V: (reg) grafn~^[1], gramn~, ~avn~ / Pl: ~ici, ~ice^[2] / E: grabă + -nic] 1 a Care se grăbește. 2 a Care arată grabă (1). 3 a Care se întâmplă repede, pe neașteptate. 4 a Care trebuie făcut fără întârziere. 5 a Care vine și trece repede. 6 a (Nob) Care merge repede. 7 a (Nob) Iute în mișcări. 8 a (Pop; d. fructe) Care se coace prea repede. 9 a (Jur; înv; îs) Moarte (sau ucidere) ~ă Moarte (sau ucidere) accidentală. 10 a (Reg; îs) Moarte grabnică Apoplexie. 11 a (Înv; cu compliniri introduse prin prepoziția la) Iute din fire Si: impulsiv, pripit. 12 a (Pex; d. oameni) Nesocotit. 13 av Repede. 14 av În grabă. 15 av În pripă. corectat(ă)

GRABNIC¹ adv. În grabă, în pripă, iute. Puse mîna stîngă pe spadă și cu dreapta își pipăi și-și îndreptă grabnic gulerul. SADOVEANU, O. VII 90. Moș Nichifor... grabnic a și alergat la schitul Vovidenia. CREANGĂ, P. 110. Pus-ai toate la cale? întrebă el, viind grabnic cătră armașul său. NEGRUZZI, S. I 148.

GRABNIC², -Ă, grabnici, -e, adj. 1. Grăbit, iute. Caii fugeau în trap grabnic pe șoseaua vînătă. SADOVEANU, O. III 74. Cu grabnicele sărituri A sprintenei lăcuste Apare-un cal la cotituri. COȘBUC, P. I 195. Critică și sfă- tuiește Cleandru p-oricine vede, Unu-i leneș, altu-i grabnic, celalalt drept nu mai șede. NEGRUZZI, S. II 303. ◊ Moarte grabnică = moarte năprasnică. Expr. Însănătoșire grabnică! formulă de urare pentru un om bolnav. ◊ (Substantivat) Pe podele-ngenunchea, Mînele împletecea Și turcilor le grăia: Turcilor, Grabnicilor, Prea tare nu vă grăbiți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ (Despre ape) Care curge repede. Îmi aduc aminte cum acum cîțiva ani m-am oprit la o mănăstire veche, lîngă un rîu limpede și grabnic. SADOVEANU, O. VI 527. 2. Urgent. Tînărul îi ceru să intervie pentru eliberarea grabnică a învățătorului. REBREANU, R. II 13. Iaca un răvaș de la Ieș... Cică-i grabnic. ALECSANDRI, T. I 178.

GRABNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește grabă; cu grabă. 2) Care trebuie realizat cât mai degrabă; de neamânat; urgent. /grabă + suf. ~nic

grabnic a. care se prea grăbește.

grábnic, -ă adj. (d. grabă). Urgent, care nu sufere întîrziere: afacere grabnică. Subit, năprasnic: moarte grabnică. Adv. În grabă: vino grabnic. – Și gramnic (Munt. est).

grafnic^[1], ~ă a vz grabnic corectat(ă)

gramnic, ~ă a, av vz grabnic

gravnic, ~ă a vz grabnic

FERICIREA GRABNICĂ CURÎND OBOSEȘTE (D. Cantemir) = Bucuria venită din muncă este mai trainică, mai adîncă.

grámnic, V. grabnic.

grabnic adj. m., pl. grabnici; f. grabnică, pl. grabnice

grabnic adj. m., pl. grabnici; f. grabnică, pl. grabnice

grabnic adj. m., pl. grabnici; f. sg. grabnică, pl. grabnice

GRABNIC adj., adv. 1. adj. v. iute. 2. adv. v. iute. 3. adv. v. imediat. 4. adv. v. curând. 5. adj., adv. v. prompt. 6. adj. v. urgent.

GRABNIC adj., adv. 1. adj. grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 2. adv. iute, rapid, repede, tare. (Alerga cînd mai ~, cînd mai încet.) 3. adv. imediat, iute, îndată, rapid, repede, urgent, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.) 4. adv. curînd, devreme, fuga, imediat, iute, îndată, neîntîrziat, numaidecit, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~!) 5. adj., adv. imediat, neîntîrziat, operativ, prompt, rapid. (O intervenție ~; a intervenit ~.) 6. adj. presant, urgent, (Transilv.) sorgoș. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.)

Grabnic ≠ încet