2 intrări

grația

  • 1. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI Scriban sinonime: pardona antonime: condamna un exemplu
    exemple
    • Funcționarii prinși cu abuzuri și dați în judecată de un minister erau grațiați și reintegrați de ministrul ce venea în urmă și reîncepeau să abuzeze. BOLINTINEANU, O. 433.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba franceză gracier
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • Cf. limba italiană graziare
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

grațiere

  • 1. Acțiunea de a grația și rezultatul ei; iertare de pedeapsă acordată unui condamnat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: grație antonime: condamnare
  • 2. Act prin care se acordă cuiva o astfel de favoare.
    surse: NODEX

etimologie:

  • vezi grația
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

grațiat

  • 1. Participiul trecut al lui a grația.
    surse: dexonline antonime: condamnat

etimologie:

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ (Bis.) Dar acordat de Dumnezeu omului pentru mântuirea lui; har. ◊ Anul de grație..., formulă emfatică pentru indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.

GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășie, finețe, gingășie (mai ales în atitudine și în mișcări). Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracterizează stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. Și flacăra privirii Și grația zîmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 51. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații = cele trei zeițe care erau personificarea frumuseții feminine. ♦ (La pl.; ieșit din uz) Farmece, nuri. Ce stranie schimbare în fața-i adorată Ce pînă mai ieri încă de grații strălucea ! MACEDONSKI, O. I 248. Nu-i vina mea dacă m-au înzăstrat natura cu grații. ALECSANDRI, T. I 71. ◊ Expr. A face grații = (mai ales despre femei) a căuta să pară drăgălaș, fermecător; (depreciativ) a se strîmba, a face mofturi. Cucoana face grații în balconul ei știindu-se spionată. SADOVEANU, P. S. 165. 2. (Numai în expr.) A intra în grațiile cuiva = a cîștiga încrederea, favoarea, bunăvoința cuiva. 3. (Învechit) Iertare (de pedeapsă); grațiere. Împăratul... mi-a zis: în zadar plîngi, ce-am hotărîttrebuie să se împlinească... dară, de ai vrea o poftă, spune, numai grație nu cere – așa zise. – Nu cer grație, am răspuns împăratului. RETEGANUL, P. V 84. 4. (Cu valoare de prepoziție; construit cu dativul) Datorită, mulțumită. Grație străduinței depuse și-a atins scopul.Grație ei i-a revenit inspirația poetică. REBREANU, R. I 209. 5. (Învechit și arhaizant; numai în expr.) Anul de grație – fiecare din anii erei creștine. Anul de grație 1830.

gráție2 (-ți-e) s. f., art. gráția (-ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (-ți-i-)

gráție s. f. (sil. -ți-e), art. gráția (sil. -ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (sil. -ți-i-)

GRÁȚIE s. v. favoare, grațiere, protecție.

GRÁȚIE s., prep. 1. s. v. drăgălășenie. 2. s. v. delicatețe. 3. s. mlădiere, suplețe, zveltețe. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.

GRÁȚIE s.f. 1. Gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălașe; drăgălășenii, farmece. ◊ A intra în grațiile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeități feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria și frumusețea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulțumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].

GRÁȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

gráție (gráții), s. f. – Drăgălășenie, finețe, gingășie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificați(un)e, s. f., din fr.; gratitudine, s. f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s. f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulați(un)e, s. f., din lat.; disgrație, s. f., din fr. disgrîce; disgrația, vb., din lat.

GRÁȚIE ~i f. 1) Finețe și ușurință în mișcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeițe considerate drept întruchipare a feminității și gingășiei. ◊ A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoință cu care este tratat cineva. ◊ Lovitură de ~ a) acțiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câștiga bunăvoința cuiva. 4) (cu valoare de prepoziție) Mulțumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. grației; Sil. -ți-e] /<lat. gratia

grație f. 1. ceeace place într’o persoană sau într´un lucru; 2. favoare gratuită: a acorda o grație; 3. iertare de pedeapsă; 4. în teologie: har.

Grații f. pl. Mit. cele 3 zeițe, tovarășe ale Venerii: Aglae, Thalia, Euphrosyna.

*gráție f. (lat. gratia, d. gratus, plăcut). Farmec, frumuseță: a avea grație în vorbă. Favoare gratuită: a intra în teatru pin [!] grația directoruluĭ. Ĭertare de pedeapsă acordată de capu statuluĭ: a acorda grație unuĭ condamnat. Har, dar divin acordat omuluĭ pentru salvarea luĭ. Milă, milostivire, favoare divină: a fi rege pin grația luĭ Dumnezeŭ și voința națională. Pl. Mit. Cele treĭ zeițe care o însoțeaŭ pe Venerea 1 și care personificaŭ ceĭa ce e maĭ seducător în frumuseță [!]. A fi în grațiile cuĭva, a-ĭ plăcea. Adv. Mulțămind [!], pin grația (ajutoru) cuĭva: am scăpat grație luĭ.

1. Posibil greșeală de tipar, în loc de Venera (= Venus). - LauraGellner

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

GRÁȚIE s., prep. 1. s. drăgălășenie, farmec, (livr.) șarm. (Are o ~ înnăscută.) 2. s. delicatețe, finețe, gingășie, suavitate. (Gesturi pline de ~.) 3. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestríe. (~ divină.) 4. s. (BIS.) ajutor, har, îndurare, milă, milostivire, (înv. și pop.) milosténie, (înv.) milcuíre, milosî́rdie, míloste, milostivénie, milostivnicíe. (~ divină s-a aplecat asupra lui.) 5. prep. datorită, mulțumită, (înv.) slávă. (~ lui a izbutit.)

gráție s. v. FAVOARE. GRAȚIERE. PROTECȚIE.

gráție, grații, s.f. – 1. Îndurare. 2. Răgaz, păsuire: „Hei, tu, socrioara mea, / Atâta grațâie-m daț' / Până eu numa mi-oi mere...” (Papahagi, 1925: 269; Rozavlea). – Lat. gratia “frumusețe, farmec; recunoștință; iertare, îngăduință„ < lat. gratus ”plăcut„ (Scriban, DER, DEX, MDA).

Intrare: grația
grația
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) grația grațiere grațiat grațiind singular plural
grația grațiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) grațiez (să) grațiez grațiam grațiai grațiasem
a II-a (tu) grațiezi (să) grațiezi grațiai grațiași grațiaseși
a III-a (el, ea) grația (să) grațieze grația grație grațiase
plural I (noi) grațiem (să) grațiem grațiam grațiarăm grațiaserăm, grațiasem*
a II-a (voi) grațiați (să) grațiați grațiați grațiarăți grațiaserăți, grațiaseți*
a III-a (ei, ele) grația (să) grațieze grațiau grația grațiaseră
grațiere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular grațiere grațierea
plural grațieri grațierile
genitiv-dativ singular grațieri grațierii
plural grațieri grațierilor
vocativ singular
plural
grațiat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular grațiat grațiatul grația grațiata
plural grațiați grațiații grațiate grațiatele
genitiv-dativ singular grațiat grațiatului grațiate grațiatei
plural grațiați grațiaților grațiate grațiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: grație
grație
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular grație grația
plural grații grațiile
genitiv-dativ singular grații grației
plural grații grațiilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

24 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat grațierea, a-l ierta de pedeapsă. Funcționarii prinși cu abuzuri și dați în judecată de un minister erau grațiați și reintegrați de ministrul ce venea în urmă și reîncepeau să abuzeze. BOLINTINEANU, O. 433. – Pronunțat: -ți-a.

grațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 grațiáză, 1 pl. grațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să grațiéze; ger. grațiínd (-ți-ind)

grațiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. grațiéz, 3 sg. și pl. grațiáză, 1 pl. grațiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. grațiéze; ger. grațiínd (sil. -ți-ind)

GRAȚIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)

GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. gracier, it. graziare].

GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr. gracier, it. graziare)

A GRAȚIÁ ~éz tranz. (condamnați) A scuti de pedeapsă printr-o grațiere. /<fr. gracier

grațià v. a ierta pe un condamnat.

GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. grația.

GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. grația.

GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația; iertare de pedeapsă acordată unui condamnat.

grațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. grațiérii; pl. grațiéri

grațiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. grațiérii; pl. grațiéri

GRAȚIÉRE s. (JUR.) (înv.) grație. (Condamnatul a obținut ~.)

GRAȚIÉRE s.f. Iertare de pedeapsă a unui condamnat. [< grația].

GRAȚIÉRE ~i f. 1) v. A GRAȚIA. 2) Favoare acordată cuiva constând în absolvirea de o pedeapsă; iertare a unui păcat. 3) Act prin care se acordă cuiva o astfel de favoare. /v. a grația

*grațiéz v. tr. (fr. gracier, it. graziare). Acord grație, ĭert (un condamnat).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

GRAȚIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)

GRAȚIÉRE s. (JUR.) (înv.) gráție. (Condamnatul a obținut ~.)