16 definiții pentru grămătic

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós.

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós.

GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. (Învechit) Scriitor într-o cancelarie publică sau particulară, servind în genere și ca secretar ori contabil. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești. CARAGIALE, O. III 162. Știut-am să-nvăț scrisoare, Sîrbească și romînească, încît ajunsei de mic În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic. HAȘDEU, R. V. 15.

grămătíc (înv.) s. m., pl. grămătíci

grămătíc (scrib; dascăl) s. m., pl. grămătíci

GRĂMĂTÍC s. v. cântăreț, dascăl, diac, paracliser, psalt, țârcovnic.

grămătíc (grămătíci), s. m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. grămătic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv.Der. gramatică, s. f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv.

GRĂMĂTÍC ~ci m. (în evul mediu) Slujbaș la cancelaria domnească însărcinat cu scrierea uricelor; diac; uricar. /<ngr. grammatikós

grămătic m. 1. od., logofăt, scriitor; 2. contabil, secretar: grămătici vătafi de curte GHICA. [Gr. mod. GRAMMATIKÓS].

grămătíc m. (ngr. grammatikós). Vechĭ. Cîntăreț de biserică, dascăl. Elev care învăța carte la biserică. Contabil, logofăt, martalog, copist. V. diac.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

grămătíc s. v. CÎNTĂREȚ. DASCĂL. DIAC. PARACLISER. PSALT. ȚÎRCOVNIC.

GRĂMĂTÍC s. (IST.) diac, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile domnești din țările române.)

grămătíc, grămătici, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie, 1980: 83; Sălsig). – Din ngr. ghrammatikós (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

grămătíc, -i, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). – Din ngr. ghrammatikós.

GRĂMĂTÍC (‹ ngr.) s. m. (În Ev. med., în Țara Românească) Scriitor (secretar) într-o cancelarie domnească sau boierească. ◊ Mare g. sau velgrămătic = șef al cancelariei domnești; îndeplinea și funcția de secretar al domnului. În Moldova se numea diac (1).

Intrare: grămătic
grămătic substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular grămătic grămăticul
plural grămătici grămăticii
genitiv-dativ singular grămătic grămăticului
plural grămătici grămăticilor
vocativ singular
plural