GENĂ, gene, s. f. (Genet.) Segment al macromoleculei de ADN format dintr-o anumită secvență de nucleotide, care acționează ca o unitate funcțională și conține informația genetică. – Din fr. gène.

geană¹ sf [At: BIBLIA 1688, ap. TDRG / Pl: gene / E: lat *genna] 1 (Înv) Pleoapă (a ochiului). 2 Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. 3 (Îe) A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene sau ~-n ~ A i se închide cuiva ochii de somn Si: a ațipi. 4 (Îe) A veni Ene pe la gene sau A se pune Enache pe gene A-i veni cuiva somnul Si: a piroti. 5 (Îe) A face sau (a trage) cu geana A face cu ochiul. 6 (Îae) A spiona. 7 Îe) A lăsa genele A se supăra. 8 (Îe) A privi printre gene A privi cu ochii întredeschiși. 9 (Fig) Dungă de lumină. 10 (Fig) Fâșie de deal, de nor etc. luminată.

geană² sf vz geane

geane sf [At: JAHRESBER. III, 331 / V: (reg) geană, gianie / E: tc ğene] (Ban) 1 Mulțime de oameni Si: lume. 2 (Îe) Om ca ~a Om ca toți oamenii.

genă sf [At: CONTEMP., S. II, 1949, nr. 126, 9/5 / Pl: ~ne / E: fr gène] (Blg) Element al cromozomilor care determină transmiterea și manifestarea unor caractere ereditare.

gianie sf vz geane

GENĂ, gene, s. f. (Biol.) Element al cromozomilor care determină transmiterea și manifestarea unor caractere ereditare. – Din fr. gène.

GEANĂ, gene, s. f. 1. (Mai ales la pl., la sg. cu aceeași valoare) Totalitatea firișoarelor de păr de pe marginea unei pleoape. Era încă fraged, cu fața netedă și cu genele ca de fată mare, lungi și întoarse sus la capete. DUMITRIU. N. 94. La lumina fulgerelor zări pe geana lui stufoasă și neagră ca noaptea o lacrimă sclipind ca o stea. BUJOR, S. 64. Din cînd în cînd fetița își ridica genele. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura. ALECSANDRI, O. 211. ◊ (Poetic) Își strînge noaptea genele-i bogate... E ceru-ntunecat ca o pădure. D. BOTEZ, P. O. 29. Noaptea se întinde și, din geana sa, Argintoase lacrimi peste flori vărsa. BOLINTINEANU, O. 35. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene sau a da geană-n geană = a i se închide (cuiva) ochii de somn; a ațipi. Cînd să deie geană-n geană, furat de dulceața somnului, Jder a auzit glasul lui Onofrei. SADOVEANU, F. J. 539. Dinspre ziuă... am mai dat nițel ochii-n gene. SANDU-ALDEA, U. P. 222. Numai pleoapele fetei de împărat nu putură da în gene. ISPIRESCU, L. 377. A privi printre gene = a privi cu ochii pe jumătate închiși. ♦ (La sg.) Fiecare din firișoarele de păr de pe marginea pleoapelor. 2. (Învechit și, azi, mai ales poetic) Pleoapă. Le tremurau ușor genele și peste față li se întinsese paloarea fricii. SAHIA, N. 77. Nu mai dete nici pic de somn în genele ei pînă dimineață. ISPIRESCU, L. 65. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. 3. Fig. (Urmat de determinări) Dungă de lumină, fîșie luminoasă; muchie luminată a unui deal, a unui nor, a unui cîmp etc., văzut în zare. Cătră răsărit, se lămurea o geană îngustă de foc; încolo, văzduhul era liniștit și umed, iar stelele străluceau vioaie. SADOVEANU, O. I 57. Peste adîncurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimetea lungi raze de lumină mută și rece. HOGAȘ, M. N. 135. Pe geana cîmpului albiu Se vede-un codru mare. ALECSANDRI, P. III 138.

GENĂ, gene, s. f. Particulă dintr-un cromozom căreia școala biologică idealistă îi atribuie rolul de a transmite caracterele eredității.

GENĂ s.f. (Genet.) Particulă a unui cromozom care poartă caracterele eredității. [< fr. gène, cf. gr. genos – origine].

GENĂ s. f. unitate funcțională individuală a unui cromozom, care poartă caracterele eredității. (< fr. gène)

GEANĂ gene f. 1) Fir de păr de pe marginea pleoapei. 2) fig. Fâșie luminoasă; dungă de lumină (pe un deal, pe o culme, pe un nor etc.). * În ~a zilei în zorii zilei; dis-de-dimineață. [G.-D. genei] /<lat. genna

GENĂ ~e f. biol. Particulă localizată într-un cromozom, care determină dezvoltarea caracterelor ereditare. /<fr. gene

geană f. 1. părul pleoapelor: a da ochii în gene, a ațipi; 2. fig. zare: geana zilei, pe geana câmpului albiu AL. [Lat. GENA].

geánă f., pl. gene (lat. *genna îld. gena, obraz, pleoapă; vgr. genys, scr. hanus, got. kinnus, germ. kinn; pv. gena, obraz. Cp. cu cină, pană, vînă). Păru pleoapelor. A da ochiĭ în gene, a închide ochiĭ, a adormi: n’am dat ochiĭ în gene o clipă (ChN. 1, 181). Fig. Geana dealuluĭ, muchea dealuluĭ.

geană s. f., g.-d. art. genei; pl. gene

genă s. f., g.-d. art. genei; pl. gene

geană s. f., g.-d. art. genei; pl. gene

genă s. f., g.-d. art. genei; pl. gene

geană s. f., g.-d. art. genei; pl. gene

genă s. f., g.-d. art. genei; pl. gene

geană

geană, gene.

GEANĂ s. v. pleoapă.

geană s. v. PLEOAPĂ.

geană (gene), s. f. – 1. (Înv.) Pleoapă. – 2. Firișoare de păr de pe marginea pleoapei. – 3. Zare, orizont. – 4. (Interj., Arg.) Atenție, păzea, șase! – Mr. geană, megl. zęnă, istr. jǫne. Lat. gĕna, prin intermediul unei forme *gēnna, insuficient explicată (influența lui cennus, după Candrea-Dens., 726; a lui pinna, după Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 682 și DAR; cf. Pușcariu 702; REW 3727), cf. calabr. yena „mal, margine”, prov. gena „obraz”. Cuvînt general folosit (cf. ALR, I, 20). Pentru semantism, cf. Iordan, BF, VI, 276. Sensul 4 este rezultatul unei confuzii umoristice cu gini „a observa” (după Graur 155, din țig. ğene, pl. de la ğeno „persoană”, care pare mai puțin probabil). – Der. genat, adj. (cu gene lungi).

geane s. f. – Lume. Origine necunoscută. Numai în Banat. După DAR, în legătură cu alb. giri „castă”, calabr. jenia, din gr. γενεά „creație”. Diculescu, Elementele, 491 și Giuglea, Dacor., III, 621, pleacă de la gr. γέννα „origine”.

GÉNĂ (< fr. {i}; {s} gr. genos „naștere, origine”) s. f. (GENET.) Informația nucleotidă care asigură sinteza unei secvențe de aminoacizi și care ocupă, cel puțin la organismele superioare, un locus specific. Descoperită și definită astfel de W. Johannsen în 1909; în genetica moleculară, g. este definită ca segment al macromoleculei de ADN (sau ARN, în cazul unor virusuri) format dintr-o anumită secvență de nucleotide, care acționează ca o unitate funcțională și conține informația genetică. În concepția actuală, g. are două funcții esențiale: autocatalitică, ce determină g., prin replicare, după sistemul matriței, să se reproducă fidel, într-o multitudine de copii necesare celulelor în diviziune, realizând transmiterea ereditară a informației genetice; heterocatalitice, prin care g. determină sinteza unor proteine cu o anumită secvență de aminoacizi, decodificând informația genetică. Se clasifică în funcție de: localizare, manifestare și acțiune. În organismul uman, pe cei 46 cromozomi există c. 50.000 de g. La München s-a efectuat prima sinteză de g. artificială umană.

a avea geană de mahăr expr. (intl.) a avea spirit de observație dezvoltat; a fi expert în depistarea unor obiective de acțiune

a da geană expr. 1. a privi pe furiș. 2. a supraveghea.

a da ochii în gene expr. a ațipi, a adormi.

a pune geana pe ceva expr. (intl.) a observa cu atenție obiectivul unei acțiuni / infracțiuni viitoare.

a-i da pleoapele în gene expr. a ațipi, a adormi.

geană, gene s. f. atenție sporită; filaj.