GÉNĂ (< fr. {i}; {s} gr. genos „naștere, origine”) s. f. (GENET.) Informația nucleotidă care asigură sinteza unei secvențe de aminoacizi și care ocupă, cel puțin la organismele superioare, un locus specific. Descoperită și definită astfel de W. Johannsen în 1909; în genetica moleculară, g. este definită ca segment al macromoleculei de ADN (sau ARN, în cazul unor virusuri) format dintr-o anumită secvență de nucleotide, care acționează ca o unitate funcțională și conține informația genetică. În concepția actuală, g. are două funcții esențiale: autocatalitică, ce determină g., prin replicare, după sistemul matriței, să se reproducă fidel, într-o multitudine de copii necesare celulelor în diviziune, realizând transmiterea ereditară a informației genetice; heterocatalitice, prin care g. determină sinteza unor proteine cu o anumită secvență de aminoacizi, decodificând informația genetică. Se clasifică în funcție de: localizare, manifestare și acțiune. În organismul uman, pe cei 46 cromozomi există c. 50.000 de g. La München s-a efectuat prima sinteză de g. artificială umană.