gard¹ sn [At: CORESI, PS. 391 / Pl: ~uri / E: vsl градъ cf alb gardh] 1 Construcție de lemn, de metal, de zidărie, din împletituri de nuiele sau ostrețe, de spini, bolovani sau târși care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. Cf cunună, stobor, uluci, zaplaz. 2 (Îc) ~ viu Plantație deasă de arbuști ca un gard (1), care împrejmuiește un loc sau are rol de element decorativ. 3 (Îe) A-i părea ~ul pârleaz A fugi mâncând pământul. 4 (Înv; îe) N-are a face banul birului cu ~ul țarinei N-are a face una cu alta. 5 (Îe) A legat cartea de ~ Nu se mai ocupă de învățătură (aproape) deloc. 6 (Îe) ~ul rău învață vita vicleană Obstacolele puse în calea cuiva din răutate împing omul să devină șmecher. 7 (Îe) Păsările fripte nu se găsesc în parii ~urilor Avantajele, indiferent de natură, nu se găsesc peste tot și cu ușurință. 8 (Pop; îs) Copil de după ~ (sau de la umbra ~ului, ori făcut după ~) Copil din flori. 9 (Pop; îe) Propteaua ~ului Persoană leneșă (și urâtă). 10 (Îe; d. bărbați) A sări (peste) ~uri A umbla după femei. 11 (Îae; d. femei) A umbla după bărbați. 12 (Îe) A-și pune ~ la gură A-și impune tăcere Si: a-și pune lacăt la gură. 13 (Îae; la imperativ) Tacă-ți gura! 14 (Îe) A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n ~ A face o gafă. 15 (Îe) A lega pe cineva la (sau de) ~ A păcăli. 16 (Îe) A se ține de ceva ca orbul de ~ A persevera într-o acțiune. 17 (Îe) A da din ~ (sau din ~ul Mântulesei sau, reg, din ~ul Oancei, Răzoarei, Bârlobrezoaei, Iloaei) A nu da cuiva ceea ce ți-a cerut. 18 (Îe) A ajunge ca ~ul A slăbi foarte rău. 19 (D. o ocupație, o afacere; îlv) A o lega la ~ A abandona Si: a o pune în cui. 20 Țarc care împrejmuiește stogul de fân. 21 Împletitură de nuiele sau de trestie. 22 Gard (21) pus de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru prinsul peștilor. 23 (Trs) Grădină. 24 Obstacol de la probele atletice de alergări. 25 (Lpl) Probă atletică în care se folosesc garduri (24).

GARD, garduri, s. n. 1. Construcție făcută din scînduri, oțel, nuiele împletite etc., cu care se împrejmuiește o curte, o grădină, se despart două proprietăți vecine, două terenuri cu destinații diferite etc. Stau la gard bătrînele în soare. D. BOTEZ, P. O. 163. Toți stăteau, care răzămați de gard, care pe jos, așteptînd să-i cheme. BUJOR, S. 145. Ba Peneș-Împărat, văzînd Pe Barbă-Cot, piticul, stînd Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc! COȘBUC, P. I. 58. Sărace dragostele, Ciripesc ca pasările Pe toate gardurile, Sub toate streșinile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ Gard viu = împrejmuire făcută din plantații dese de arbuști, de obicei tunși în diferite forme. În dreapta și în stînga casele privesc sfioase din dosul gardurilor vii. REBREANU, I. 10. Gard de sîrmă ghimpată = împletitură de sîrmă ghimpată (servind la împrejmuirea unui teren de obicei cultivat sau, în război, ca obstacol contra infanteriei inamice). ◊ Expr. A-și pune gard la gură = a-și impune tăcere. Florico, pune-ți gard la gură, că... te-oi lua frumos de spate și te-oi da afară. ALECSANDRI, T. 915. A nimeri (mai rar a da, a vîrî ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit cu situația sau cu logica, a face o prostie, a face una boacănă. Dacă mergem tot așa, hîța-hîța, o vîrîm cu oiștea-n gard. CARAGIALE, la TDRG. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a îmbrobodi (pe cineva). Nu mă legi la gard cu vorba. VISSARION, B. 142. A dezlega calul de la gard v. dezlega. A sări peste garduri = a fi destrăbălat, a umbla după aventuri. Apoi doar eu nu-s de-acelea de cari crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. A lega (ceva) la (sau de) gard = a lăsa, a abandona, a părăsi, a renunța (la ceva). Credeam că am legat de mult la gard telegarii închipuirii tinerești. GALACTION, O. I 181. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine. ALECSANDRI, T. 695. A lega cartea (sau școala) de gard = a nu se mai ține de învățătură. Cu tata sînt prietin; școala o mai leg de gard. SADOVEANU, N. F. 70. (Mold., familiar) Din gardul Oancei, se spune ca răspuns negativ la o cerere care nu poate fi satisfăcută. Fata Împăratului-Roș nu se capătă așa de lesne cum crezi tu. Din gardul Oancei ți-a da-o împăratul, dacă n-oi fi și eu pe-acolo. CREANGĂ, P. 244. 2. (Popular) Împletitură de nuiele sau de trestie cu care se face un baraj de-a curmezișul unei ape, lăsîndu-se numai o trecătoare îngustă, în care se îngrămădesc peștii. 3. (Sport; mai ales la pl.) Obstacole folosite la cursele de alergări.

GARD ~uri n. 1) Construcție (de lemn, de piatră, de metal etc.) care înconjoară un teren, o curte sau o grădină. * ~ viu împrejmuire formată din plantații dese de arbuști. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oiștea în ~ a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situație; a da greș. A lega ceva de ~ a abandona ceva; a se lăsa de ceva. A sări peste ~ a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la ~ a găsi ieșire dintr-o încurcătură. 2) Baraj de nuiele sau de trestie făcut de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru a opri peștele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pistă de alergări. /<alb. gardh, sl. gradu

gard n. 1. împrejmuirea mai cu seamă a grădinilor și curților prin pari împletiți cu nuiele: gard viu, format din arbuștii în plină vegetațiune; a legà la gard, vorbind de vite și (ironic) a lua în râs pe cineva; 2. gard de pescuit (cu leasă, cu legănuș, etc.); 3. îngrădire în genere (de scânduri sau de zid); 4. fig. pune-ți gard la gură AL. [Slav. GRADŬ, zid, grădină (cf. îngrădire)].

2) gard n., pl. urĭ (got. gards, curte, casă, familie, de unde vine și alb. garth, gard. Înrudit cu vsl. gradŭ, zid, îngrăditură, lat. hortus, grădină, vgr. hórtos, îngrăditură. V. gardin, grădină, grajd, ogradă, pogradie). Părete de scînrurĭ (zaplaz), de nuĭele orĭ de zid făcut supt ceru liber ca să apere o curte, o grădină, o vie ș. a. Gard viu, gard făcut din copăceĭ care cresc, adică viĭ. A lega pe cineva la (saŭ de) gard, a-l amăgi, a-l înșela. A lega cartea de gard, a o părăsi (ca vechiĭ școlarĭ, care purtaŭ tartajele atîrnate de gît de groasele lor sforĭ și le lăsaŭ atîrnate de gardul școaleĭ cînd o părăseaŭ). A fi prost ca gardu, a fi foarte prost. A-țĭ pune gard la gură (saŭ guriĭ), a-țĭ stăpîni vorbele.

1) *gard m. (fr. garde, garde). Soldat agent păzitor. Gard de artilerie, de geniŭ, ofițer de administrațiune în aceste arme. – Și gŭard.

SARE-GARDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri? ALECSANDRI, T. I 358.

sare-garduri m. seducător de inimi: nu ți-e rușine să te porți ca un sare-garduri? AL.

sare-gárdurĭ m., pl. tot așa. Acela care se ține de amorurĭ (Al.).

gard s. n., pl. garduri

gard s. n., pl. garduri

gard s. n., pl. garduri

!sare-garduri (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui sare-garduri; pl. sare-garduri

!sare-garduri s. m. și f., g.-d. lui sare-garduri; pl. sare-garduri

sare-garduri s. m. invar.

GARD s. 1. împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) târcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat un ~ în jurul curții.) 2. gard viu = spalier.

GARD s. 1. împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat un ~ în jurul curții.) 2. gard viu = spalier.

COPIL DE GARD s. v. bastard, copil din flori.

copil de gard s. v. BASTARD. COPIL DIN FLORI.

gard (garduri), s. n. – 1. Construcție care împrejmuiește o curte. – 2. Împletitură care împrejmuiește o proprietate. – 3. (Rar, Trans.) Grădină, livadă. – Mr. gardu, megl. gard. Sl. gradŭ „perete; livadă” (Miklosich, Lexicon, 141; Cihac, II, 115; Conev 79), cf. alb. garth (Philippide, II, 712 și DAR par a prefera o der. directă din alb.). Ca baltă și daltă der. din sl. ridică o problemă fonetică greu de explicat: s-a încercat rezolvarea acestei dificultăți presupunîndu-se că împrumutul rom. este anterior metatezei lichidelor sl., deci, că termenul sl. trebuia să fie *gardŭ. Perfecta identitate semantică, precum și corespondența exactă cu ceilalți der. din sl. (cf. grădină, grajd, îngrădi, ogradă), nu lasă nici o îndoială în legătură cu v. germ. gards „casă”, dar este puțin probabil. Rosetti, II, 116 și Rosetti, BL, XIV, 115, neagă numai posibilitatea der. din sl. Der. gardagiu, s. m. (pescar care folosește în loc de plasă o împletitură de răchită); gărdui, vb. (a împrejmui cu gard); gărdurăriță, s. f. (pasăre nedeterminată); gărdurărit, s. n. (impozit special plătit de locuitorii din județele Saac (marelui armaș) și Rîmnicul-Sărat (celui de al doilea spătar), pe băuturile vîndute și pe porci; amendă plătită de aceștia pe animalele care intrau în vie). Din rom. provine sb. garda (Miklosich, Etym. Wb., 76; Petrovici, Dacor., X, 93) ca și rut. gard „dig, stăvilar” (Candrea, Elemente, 402). Coresi folosește grădiș, s. n. (împletitură, gard), cu fonetismul din sl.

sare-garduri s.m. (înv. și reg.) seducător de inimi.

GARD [ga:r], râu în SE Franței, afl. dr. al Ronului, la Beaucaire; 130 km. Traversat de un apeduct roman (sec. 1) lung de 273 m și înalt de 49 m.

GARD subst. 1. Gardu, Șandrul (Ștef; Glos); Garda, dobr. (RI XI 206). 2. Gărdu olt. (Sd V 451); -l, Ioan (16 A I 355); 3. Gărd/ea, b. (13 – 15 B 174); -escu. 4. Gărduș (Viciu 15). 5. Din pluralul garduri: Gărdura, C., din Găgeni (BCI V 219); Gărdorescul, munt, (Sd XV 46). Pentru § § 1-2 v. și Grăd.

MARTIN DU GARD [martẽ dü ga:r], Roger (1881-1958), scriitor francez. Format sub influența lui Zola și a raționalismului umanitarist. Romane realiste, unind observația socială cu cea psihologică, în care dezbate condiția intelectualului și problemele fundamentale ale culturii („Jean Barois”) sau urmărește cu minuțiozitate critica politică și socială a Franței înainte de primul război mondial (ciclul „Familia Thibault”), evocând luptele dintre protestanți li catolici, dintre conservatori și revoluționari, conflictele dintre frați; construite solid și echilibrat, într-un stil modern, romanele sale se remarcă prin dialogul frecvent și rapid și prin surprinderea atmosferei. Farse țărănești („Testamentul lui moș Leleu”, „Pompa”). Corespondență („Note asupra lui André Gide”). Premiul Nobel pentru literatură (1937).

GRĂD sau GÎRD < sl. гpъдъ „mîndru”. I. 1. – (17 B III 137). 2. + -ină: Grădină b. 1622 (RI VIII 199; Moț); – din Putna (16 A II 58); N. fiul Grădinei din Trotuș, 1656 (Sd VII 380), sau < subst. grădină. 3. Grădinca f., 1628 (Tut 33, 44). 4. Cu met. Gărdinești s. A se compara cu formele teniei Gard și Grad. II. 1. Gîrdul (16 B IV 232). 2. Gîrde scris și Gîrde (Dm). 3. Gîrdovici (Dm); Gîrdea, mold. (Dm; Arh); munt., 1483 (Ț-Rom 331); Gîrd/ești și -oaia ss. 4. Gîrdani și Gîrdăneasa ss. 5. Gîrdei, Valea, t. (17 B I 357). 6. Gîrdoman boier (Rel). III. Grid formă din Ardeal: 1. Grid, V., pren., ard., 1696; – Ion, ard. (RI XIII 281); – (Sd X); – din Bîrsa (Ard). 2. -an, Gridan, P. (T-Jiu).

Nomina stultorum, Ubique locorum (lat. „Numele proștilor peste tot locul”) – expresie populară, sub forma unui vers leonin, al cărei autor nu se cunoaște. Se știe numai că a rămas din evul mediu, cînd se folosea în ironie la adresa celor ce-și scriau numele pe ziduri, pe garduri, pe copaci. Cum acest obicei n-a dispărut încă definitiv, mai trăiește și expresia ce-l combate de cîteva sute de ani.

a avea gard expr. (intl.) 1. a avea alibi. 2. a avea adăpost.

a avea învoire de la maiorul Gărdescu expr. (mil.) a fugi din cazarmă sărind peste gard.

a da ca Ieremia cu oiștea-n gard expr. (pop.) a face / a spune ceva nepotrivit; a face o prostie.

a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard expr. a face o gafă.

a sări (peste) garduri expr. a umbla după aventuri amoroase.

a se lega de gard expr. a abandona, a renunța (la ceva).

a se lipi (de cineva) ca cocoșatul de gard expr. a eșua, a da greș.

a umbla cu gardul expr. (intl.) a fila pe cineva.

bere la gard expr. (vulg.) urină.