garanta [At: I. IONESCU, M. 260 / Pzi: ~tez / E: fr garanter] 1 vi A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altcineva va fi achitată conform obligațiilor stabilite. 2-3 vti A da cuiva siguranța că va avea ceva. 4-5 vti A răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. 6-7 vti A se angaja că aparatul vândut va funcționa corespunzător și că, în caz de defecțiune, va fi reparat. 8-9 vti A da asigurări că faptele sau comportarea altuia vor fi corespunzătoare, pozitive etc.

GARANTA, garantez, vb. I. 1. Tranz. A da (cuiva) siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva, a asigura (cuiva ceva). Regimul de democrație populară garantează oamenilor muncii din țara noastră dreptul la învățătură. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 9. 2. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A da asigurări că... N-ar garanta că va rămînea pasiv pînă la capăt. REBREANU, R. I 232. ◊ Intranz. Nu, nu, domnule prefect, eu garantez pentru oamenii mei! repetă generalul. REBREANU, R. II 228. Eu, mă rog, nu pot garanta de nimica. Eu nu pot lua nici o răspundere dacă nu-l am în grija mea. CARAGIALE, O. VII 22. 3. Intranz. A-și lua răspunderea unei datorii făcute de altul, a se pune chezaș (pentru cineva). A garantat pentru datoria fratelui său. 4. Tranz. A da garanție, a răspunde de ceva. A garanta autenticitatea unui act.

GARANTA vb. I. 1. tr. A asigura, a încredința pe cineva de ceva. ♦ tr., intr. A da garanție, a răspunde de ceva. 2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezășui. [Cf. fr. garantir, it. garantire].

GARANTA vb. I. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva. III. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira. (< fr. garantir)

A GARANTA ~ez 1. tranz. 1) A asigura în calitate de garant. 2) A adeveri printr-o garanție; a asigura. 3) A lua pe răspundere proprie. 4) A răspunde de calitate și de funcționare bună. 2. intranz. A răspunde de plata unei datorii făcute de altă persoană. /<fr. garantir

garantà v. 1. a se face garant, a da garanție: a garanta o datorie; 2. a asigura de calitatea unui obiect: a garanta un ceasornic; 3. fig. a afirma, a certifica: a garanta exactitatea unui fapt.

garant, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 455 / Pl: ~nți, ~e / E: fr garant] 1-2 smf, a (Persoană sau instituție) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparțin pentru cineva Si: (pop) chezaș. 3 a (Spc; îs) Puterile ~e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859. 4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1).

garanță sf [At: LTR / Pl: ~țe / E: fr garance] (Bot; rar) Roibă.

roibă² a vz roib

roibă¹ sf [At: LB / V: (reg) mai~, robia, rodea, roghie, ~bie, rughie / Pl: ~be / E: ml robia] 1 Plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, cu rădăcina conținând o materie colorată roșie Si: garantă, otrățel, pațachină, (reg) buruiana-faptului, faptnic, rumenele {Rubia tinctorum). 2 (Bot; reg; îf robia) Soi de mazăre timpurie (Orbus vernus). 3 (Bot; reg) Dumbravnic (Melittis melissophyllum). 4 (Bot; reg) Rumeneală (5) (Potentilla procumbens).

GARANT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană care garantează pentru cineva sau ceva, care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia; (învechit) chezaș. Garantul răspunde față de creditori.

GARANȚĂ garanțe, s. f. (Bot.) Roibă.

GARANT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant].

GARANȚĂ s.f. Plantă erbacee cu flori albe-gălbui dispuse în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie folosită pentru vopsitul fibrelor textile; (pop.) roibă. [< fr. garance, it. garanza].

GARANT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant)

GARANȚĂ s. f. plantă erbacee cu flori albe-gălbui în ciorchini, a cărei rădăcină conține o materie colorantă roșie, pentru vopsitul fibrelor textile; roibă. (< fr. garance)

GARANȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, păroasă, având frunze lunguiețe, dispuse în jurul fiecărui nod, flori gălbui și fructe mici, cărnoase, negre, din ale cărei rădăcini se extrage o substanță colorantă roșie, folosită în industria textilă; roibă. /<fr. garance

garanță f. Bot. roibă (= fr. garance).

*garánt, -ă s. și adj. (fr. garant, vfr. guarant, *guerent, d. vgerm. wërento, d. wëren, a garanta, ngerm. gewähren. V. varant). Chezăș, cel ce răspunde de fapta saŭ datoria altuĭa saŭ și de a luĭ.

*garantéz v. tr. (d. garant; fr. garantir, it. guarentire). Mă fac garant, daŭ garanție: garantez o datorie. Asigur calitatea unuĭ obĭect: garantez un ceasornic. Fig. Garantez exactitatea unuĭ fapt.

*garánță f., pl. e (fr. garance, cuv. de origine germ.). Roĭbă, o plantă.

róĭbă și (Trans.) și róbie f., pl. e (lat. rŭbia, poate și supt infl. luĭ roĭb). O plantă erbacee acățătoare care e tipu familiiĭ rubiaceelor (rúbia tinctórum). Din rădăcinile eĭ se scotea în ainte o văpsea roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. – Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță.

garanta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. garantez, 3 garantează; conj. prez. 1 sg. să garantez, 3 să garanteze

garanta (a ~) vb., ind. prez. 3 garantează

garanta vb., ind. prez. 1 sg. garantez, 3 sg. și pl. garantează

garant s. m., pl. garanți

garantă s. f., g.-d. art. garantei; pl. garante

garanță s. f., g.-d. art. garanței; pl. garanțe

roibă (plantă) s. f., g.-d. art. roibei; pl. roibe

garantă s. f., g.-d. art. garantei; pl. garante

garanță s. f., g.-d. art. garanței; pl. garanțe

garanță s. f., g.-d. art. garanței; pl. garanțe

garanță s. f., pl. garanțe

GARANTA vb. 1. a asigura, (înv.) a siguripsi. (Le ~ libertatea.) 2. a gira, a răspunde, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.)

GARANTA vb. 1. a asigura, (înv.) a siguripsi. (Le ~ libertatea.) 2. a gira, a răspunde, (pop.) a chezășui. (~ pentru el.)

GARANT s. v. cauțiune.

GARANȚĂ s. v. roibă.

GARANT s. (JUR.) cauțiune, fidejusor, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

GARANȚĂ s. (BOT.; Rubia tinctorum) otrățel, pațachină, roibă, (reg.) broci, faptnic, rumenele (pl.), buruiana-faptului.

GARANTÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertății), a unui drept (ex. a dreptului la muncă, a dreptului de apărare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligații, prin constituirea unei garanții reale (gaj, ipotecă) sau personale (fidejusiune / cauțiune). 3. A răspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei ființe, de autenticitatea unei afirmații.