garant, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 455 / Pl: ~nți, ~e / E: fr garant] 1-2 smf, a (Persoană sau instituție) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparțin pentru cineva Si: (pop) chezaș. 3 a (Spc; îs) Puterile ~e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859. 4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1).

GARANT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană care garantează pentru cineva sau ceva, care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia; (învechit) chezaș. Garantul răspunde față de creditori.

GARANT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant].

GARANT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant)

*garánt, -ă s. și adj. (fr. garant, vfr. guarant, *guerent, d. vgerm. wërento, d. wëren, a garanta, ngerm. gewähren. V. varant). Chezăș, cel ce răspunde de fapta saŭ datoria altuĭa saŭ și de a luĭ.

garantă s. f., g.-d. art. garantei; pl. garante

garantă s. f., g.-d. art. garantei; pl. garante

garant s. m., pl. garanți

garanță s. f., g.-d. art. garanței; pl. garanțe

GARANT s. v. cauțiune.

GARANT s. (JUR.) cauțiune, fidejusor, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)