CÂRÂI, cârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -âi.

cârâi [At: CANTEMIR, IST. 53 / V: (reg) ~răi, cărăi, gâ~, gărăi / Pzi: cârâi / E: câr + ăi] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârcâi (1), cârcârâți, cârcâți. 2 vi (Fig; prt) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3 vi (Spc; d. porc) A grohăi. 4 vi (D. o persoană gușată) A sufla greu, producând un hârâit din gât. 5 vi (D. intestine) A chiorăi. 6 vt (Fig; fam) A cicăli. 7 vt A se certa. 8 vi (Prin apropiere de cârav) A fi bolnav ușor.

gara vt [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr garer] 1 A manevra un tren, un tramvai etc. pe o linie de garaj. 2 A parca un autovehicul într-un depou, într-un garaj.

găgăi v vz gâgâi

gărăi vi, vr vz gâgâi

gâgăi vi, vr vz gâgâi

gâgâi [At: CONTEMPORANUL II, 145 / V: găgăi, gărăi, ~găi, gârgăi, gugăi^[1] / Pzi: 3 gâgâie^[2] / E: fo cf ga! ga!] 1 vi (D. gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. 2 vt (Fig) A se bâlbâi (din cauza nesiguranței sau a neștiinței). corectat(ă)

gârâi v vz cârâi

gârgăi^[1] vi vz gâgâi corectat(ă)

gârgâi² vi vz gâgâi

gugăi¹ v vz gâgâi

ogăgăi^[1] v vz gâgâi

râcâi² v vz cârâi

râgâi² v vz cârâi

CÎRÎI (cîrîiu) I. vb. intr. 1 A face cîr! (vorb. de ciori, de coțofene, etc.): cioarele cînd îmblu cîrduri și cîrîe, are să ningă (VOR.) ¶ 2 A cotcodăci, a cloncăni: ei știu foarte bine cum să fure cloșca de pe ouă, fără să cîrîe (FIL.); (P): găina care cîrîe seara, dimineața n’are ou ¶ 3 Ⓕ A cînta fals: protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă (D.-ZAMF.) ¶ 4 A vorbi în graiul hoților ¶ 5 F A vorbi (vorb. de Țigani): cască-ți pliscul mai tare, cioară, și cîrîe mai desghețat (ALECS.) ¶ 5 = CHIORĂI: deși-i cîrîiau mațele de foame... nu spuse nimica (MAR.). II. vb. tr. 1 A striga cîr! unei păsări, ca s’o alunge de undeva: el tot cîrîia la scară pasărea, ca să-l auză din casă (JIP.) ¶ 2 F A cicăli în batjocură: lumea sta grămadă ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul (I.-GH.).

CÂRÂI, cârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi.

CÎRÎI, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. Tranz. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc.

GARA, garez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un autovehicul, un tramvai etc.) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou; (cu privire la un tren, o locomotivă) a îndruma sau a face să staționeze pe o linie de garaj.

GĂGĂI vb. IV v. gîgîi.

GÎGÎI, pers. 3 gîgîie, vb. IV. Intranz. (Despre gîște și alte păsări asemănătoare) A scoate sunetul ga-ga-ga. Gîgîie o pasăre sălbatică, ciudată, de baltă. STANCU, D. 190. Și gîști și rațe speriate, Fug, gîgîie și măcăiesc. La TDRG. ◊ Fig. (Depreciativ, despre femei; atestat în forma găgăi) Ce-ați spus? a țipat împăratul, binevoind a sălta în picioare din jilț. Nu găgăiți toate o dată. SADOVEANU, D. P. 128. – Variantă: găgăi vb. IV.

GARA vb. I. tr. A adăposti într-un garaj sau într-un depou (automobile, tramvaie etc.); a trage pe o linie de garaj (o locomotivă, un tren). [< garaj].

GARA vb. tr. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer)

A CÂRÂI cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

A GARA ~ez tranz. 1) (autovehicule) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou. 2) (trenuri, locomotive) A manevra pe o linie de garaj. /<fr. garer

A GÂGÂI pers. 3 gâgâie intranz. (despre gâște) A scoate sunete prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „ga-ga-ga”. [Var. găgăi] /Onomat.

găgăì v. 1. a strigà ca gâștele; 2. a vorbi îngăimat. [Onomatopee].

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

cîrîĭ, a -í v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.

*garéz v. tr. (fr. garer, a adăposti un vapor orĭ tren, vfr. garir, nfr. guérir, a vindeca, d. vgerm. warjan, ngerm. wehren, a depărta un răŭ, a opri. V. gară, gherită). Duc un tren pe o linie de garaj, unde stă ferit de mișcarea altor treburĭ.

gîgîĭ, a -í v. intr. (rudă cu rus. gágatĭ, rut. gégati, bg. gygny, id.; ung. gögyógni, a gîgîi, gagyogni, a dîrdîi, a flecări. V. gîngav). Strig ca gîștele. Vorbesc încurcat oprind sunetele’n gît, gîngăvesc.

gîrîĭ, a -í v. intr. (imit. ca și cîrîĭ). Cîrîĭ. Discut tare: femeile gîrîĭaŭ (CL. 1910, 9, 983). Rîgîĭ.

rîgîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

cârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. cârâi, 3 cârâie, imperf. 1 cârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să cârâi, 3 să cârâie

gara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 garează; conj. prez. 1 sg. să garez, 3 să gareze

gâgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâgâie, imperf. 3 pl. gâgâiau; conj. prez. 3 să gâgâie

cârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 cârâie, imperf. 3 sg. cârâia; conj. prez. 3 să cârâie

gara (a ~) vb., ind. prez. 3 garează

!gâgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâgâie, imperf. 3 sg. gâgâia; conj. prez. 3 să gâgâie

cârâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâia

gara vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 sg. și pl. garează

găgăi v. gâgâi

gâgâi/găgăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gâgâie/găgăie, imperf. 3 sg. gâgâia/găgăia

cîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. cîrîie)

cârâiu, -râe 3, -râiam 1 imp.

gâgâesc, -gâe 3, -gâiam 1 imp.

GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.

cârâi, cârâi I. v. r. a cicăli, a bate la cap II. v. r. a se certa

CÂRÂI vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.

GARA vb. v. parca.

cîrîi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. CIONDĂNl. CIOROVĂI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.

GARA vb. a parca. (A ~ un vehicul.)